În cei 27 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, România, unul dintre copiii teribili ai Europei de Est, a trăit palpitant. Cunosc sentimentul pentru că am urmărit-o cu atenție în toată această aventură, fie de aproape, fie de departe, dar întotdeauna interesat să înțeleg cât mai mult din ce ni se întâmplă. Marea miză a iureșului sau era și continuă să fie procesul de modernizare. După 1990 aderarea la NATO și apoi la Uniunea Europeană, tranziția către o economie funcțională de piață și construcția de instituții care să îi asigure o guvernare coerentă ca și integrarea în ceea ce considerăm a fi ordinea liberală occidentală au fost tușele de contur ale proiectului de țară post-decembrist al României. Pentru a înțelege dimensiunea evoluției noastre probabil că avem nevoie de unele repere. În 1990, PIB al României exprimat în termeni nominali1 era de 38,9 miliarde dolari. Aceasta ne plasa pe locul 40 din 168 de țări ale lumii pentru care Banca Mondială raportează date.
Înainte însă de a privi emoțional argumentul și probabil că este foarte dificil să nu o faci, merită reamintit scopul exercițiului. Utilizăm aceste instrumente doar pentru a avea repere ale devenirii noastre și apoi să reflectăm asupra ei. Ar putea fi un exercițiu dificil, copleșitor la început, pentru că în societatea românească reflecția și dezbaterea publică sunt reflexe pe care încă le deprindem.
În martie 2004, România adera la Alianța Nord Atlantică, iar în decembrie încheiam negocierile de aderare la Uniunea Europeană care aveau a ne tranșa un parcurs clar de aderare la 1 ianuarie 2007. Așa începea aventura României în calitate de economie deschisă, interconectată și pusă în fața provocării de a utiliza politicile și instituțiile europene pentru a se conecta la procesul globalizării. Din punct de vedere economic, perioada 2000-2008 a fost una dintre cele mai prolifice în materie de creștere economică. Rata medie de avans a PIB exprimat în termeni nominali a fost 6,6% pentru această perioadă2. Aderarea la Uniunea Europeană a oferit României șansa de a gusta din beția influxurilor pozitive de capital. Investițiile străine directe au evoluat pozitiv de la 1,1 miliarde dolari în 2000 la 13,7 miliarde dolari în 2008, iar exporturile au crescut semnificativ de la 11,9 miliarde dolari în 2000 la 56,3 miliarde dolari în 20083, veniturile totale din privatizare au totalizat 7 miliarde euro, iar remitențele atingeau în 2008 valoarea de 3,9 miliarde euro față de doar 0,4 miliarde euro în 20004. Dacă ar fi să ne reamintim că în 1990 exporturile României erau de 6,4 miliarde dolari sau că PIB per capita era de 5.346 USD5, am începe să avem o idee despre impactul conectării, al mecanismelor de a genera încrederea piețelor ca și despre distanța parcursă.

Varianta integrală a articolului este disponibilă doar pe bază de abonament