Pe 11 decembrie 2019 a fost prezentat la nivelul Comisiei Europene pactul Green Deal, care promite reducerea la minimum a emisiilor de carbon și obținerea așa-numitei „neutralități climatice” (engl.: Climate Neutrality) până în anul 2050. Pentru aceasta, pe baza unor obiective intermediare stabilite a fi atinse în anul 2030, Uniunea Europeană propune statelor membre un efort comun în demersurile de stimulare a surselor curate de producție a energiei. Estimările arătau că, până la finalul stabilit al acestor demersuri, va trebui alocați nu mai puțin de 100 miliarde de dolari pe an doar pentru generare și stocare de energie, în contextul în care investițiile curente se ridică la doar 60 miliarde dolari pe an.

Decarbonizarea este un obiectiv ambițios, chiar și dacă stabilim un termen aparent generos de 30 de ani, pentru că presupune ca majoritatea surselor de producție a energiei să fie de natură regenerabilă, curată, cu generări nesemnificative de dioxid de carbon. În ritmul actual și mai ales dacă ținem cont de dificultățile sociale ale renunțării la sursele tradiționale (cum ar fi cărbunele), această tranziție este imposibilă fără o intervenție directă și concentrată la nivel de state membre.

Tehnologiile actuale se îndreaptă către utilizarea unei cantități din ce în ce mai mari de energie. Autovehiculele, locuințele și chiar industriile tranzitează de la combustibilii clasici către energia electrică într-un ritm greu de anticipat până nu de mult. De aceea, pe măsură ce tot mai multe sectoare se electrifică, este important ca această electrificare să fie făcută inteligent și cu o privire de ansamblu corectă.

Ca un exemplu, nu mai este deja o noutate faptul că tot mai multe companii producătoare de autovehicule încep să se concentreze pe asigurarea unei infrastructuri de încărcare a mașinilor electrice. Din această perspectivă, conștientizarea și implicarea directă a statului în procesele ce țin de stațiile de încărcare, cu asigurarea prezenței unor surse regenerabile de energie în proximitatea lor, pot asigura, încă de la debutul acestui sector al încărcărilor mașinilor electrice, sustenabilitatea pe termen lung și lipsa apariției problemelor ce pot rezulta din simpla introducere a stațiilor în sistemul electroenergetic național fără a gestiona diferit sursele din care provine energia electrică.

Având în centru scopul neutralității climatice până în anul 2050, Uniunea Europeană a început deja să construiască instrumente și să propună soluții de aplicat în toate statele membre. Unul dintre aceste instrumente, Sistemul Comunitar de Comercializare a Cotelor de Emisii de Gaze cu Efect de Seră (EU ETS), funcționează din ce în ce mai vizibil, chiar dacă debutul acestui program s-a realizat încă din 2005. Prin acest sistem, dar și prin celelalte instrumente existente, este obligatoriu ca în următorii 10 ani emisiile de carbon să fie cel puțin monitorizate și controlate în așa manieră încât perioada 2030-2050 să fie dedicată reducerii semnificative a acestora și în alocarea de investiții importante pentru construirea mijloacelor alternative.
În consecință, apare nevoia, mai ales dacă ținem cont de posibilitățile investiționale ale statelor mai puțin dezvoltate din cadrul Uniunii Europene (în frunte cu România și Bulgaria), de a analiza toate sectoarele care trebuie implicate în procesul de reducere a emisiilor de carbon.

Toate aceste sectoare identificate va trebui să participe nemijlocit la demersurile ulterioare, indiferent dacă măsurile ce va trebui aplicate sunt sau nu, din punct de vedere economic, eficiente pe termen scurt sau mediu. Este de așteptat ca anumite sectoare, mai ales cele cu emisii mari și puțin controlate în prezent (cum ar fi zona încălzirii caselor/apartamentelor), să întâmpine dificultăți, însă este esențial ca acest efort să fie distribuit către toate zonele cu impact pentru ca povara să nu cadă pe un număr redus de sectoare sau în întregime pe stat (și deci pe populație). Revenind la statele mai puțin pregătite din punctul de vedere al dezvoltării, este necesar ca întregul proces propus prin Green Deal să ia în considerare imposibilitatea acoperirii aceluiași nivel investițional de fiecare stat membru și să asigure puncte de start diferite în funcție de posibilitățile din prezent.
De asemenea, trebuie ținut cont de faptul că, la scurt timp după prezentarea acestui proiect ambițios, întreaga planetă a fost lovită de o criză cu impact foarte mare. Pandemia de COVID-19 a obligat toate țările afectate să își orienteze resursele către gestionarea crizei. Inclusiv la nivelul Uniunii Europene există fonduri create special pentru această situație care poate dura, conform estimărilor, chiar și până la finalul anului 2021. Ținând cont de acest aspect, revine în sarcina Uniunii Europene să asigure că planul propus de Green Deal nu este afectat pe termen lung și că obiectivele investiționale rămân posibile.

Nu în ultimul rând, este nevoie ca industria energetică să fie pregătită pentru această tranziție. Producătorii trebuie să ia în seamă nevoia renunțării la mijloacele poluante în defavoarea mijloacelor regenerabile, în timp ce transportatorii trebuie să asigure, din timp, infrastructura necesară dezvoltării de noi puncte de producție în zonele țintă pentru investiții. Acestă industrie va fi în mod cert în centrul atenției în următorii 30 de ani și sunt imperioase eforturi susținute, încă din prezent, pentru construirea și urmărirea unei strategii investiționale proprii care să țină cont obligatoriu de direcția stabilită la nivelul Uniunii Europene.

Europa are nevoie, asemeni multor zone din lume, de o strategie ambițioasă în zona tuturor industriilor a căror activitate duce la generarea de cantități importante de dioxid de carbon, dar și de un set de obiective clare pentru stimularea generării energiei din surse regenerabile și, de ce nu, pentru identificarea de noi potențiale astfel de surse prin procese de cercetare-dezvoltare performante. Prin punerea împreună a acestor componente, Uniunea Europeană poate facilita utilizarea unei energii curate și se poate ajunge la neutralitate climatică. Deși este un proiect cu costuri de început foarte mari, atingerea scopurilor propuse va permite obținerea unor performanțe sustenabile și durabile la nivelul întregului continent. Obținerea energiei din surse „curate” va reduce costurile pe toate planurile, atât la producători, cât mai ales la consumatorii finali, indiferent că este vorba despre consumatori industriali sau casnici.
De aceea, considerăm ca fiind stringentă conștientizarea importanței subiectului reducerii emisiilor de carbon la nivelul factorilor decizionali și consultarea acestora cu industriile direct implicate pentru identificarea celor mai bune soluții de gestionare a situației și de atingere a obiectivelor propuse la nivel european.

DISTRIBUIȚI
Adrian Moraru este analist la Centrul de Analiză și Prognoză pentru Orientări Strategice