Este evident ca nu putem influența major mersul istoriei și că pretențiile de lider regional sau poziția mediană (măcar) în ierarhiile europene nu se pot obține doar prin mărimea populației, așa că, dacă vrem să mai existăm și peste 25 de ani… avem de luat decizii. Sunt de reformat, cel puțin, administrația publică, sistemele de învățământ și sănătate, infrastructura și economia… Avem de construit o țară.
Locul în care ar trebui să apară ideile, ca urmare a unor dezbateri și concursuri de soluții și modele, este scena politică. Elita politică, însă, aceea pe care noi, poporul, am delegat-o, prin vot democratic, să ne conducă și să dezvolte România, are preocupări legate strict de „propriul ceva”. Propriul buzunar, propria libertate, propria imagine, propriul orgoliu sau securizarea propriului viitor. Nu urmăm nicio viziune, niciun plan, nu oferim părinților niciun motiv de a spune milioanelor de tineri care își doresc civilizație și progres: Nu plecați!
Încercările de a propune diverse strategii sectoriale sunt sortite a priori eșecului în lipsa unei viziuni integratoare, care să permită cascadarea în strategii sectoriale a principalelor obiective stabilite pentru următorii ani. Totodată, a propune o strategie publică doar pentru că din sondaje reiese că populația este preocupată de acel domeniu nu reprezintă o realizare superioară zecilor de strategii aprobate de guvern. Soarta lor este comună…
Ce nu se înțelege și este ignorat la nivelul elitei politice este faptul că sistemele care fac o societate să funcționeze sunt interconectate și, de cele mai multe ori, interdependente. De asemenea, este ignorat faptul că modelele existente au fost testate și rafinate sute de ani, fiind preferabile improvizațiilor și experimentelor ce pot, cel mult, să aducă voturi în plus (în fapt înrăutățirea stării generale pentru favorizarea unor clase de votanți a dus la majoritatea schimbărilor de culoare a guvernelor postdecembriste).

Varianta integrală a articolului este disponibilă doar pe bază de abonament