„Aventura europeană”, la o răspântie crucială

Date:

Cu aproape 50 de ani în urmă, ilustrul europenist și umanist elvețian Denis de Rougemont îmi vorbea, la Centrul European al Culturii din Geneva, al cărui fondator era, despre „aventura europeană”, care a traversat secolele și a marcat istoria continentului și a lumii. Proiectul Europei Unite era în plină ascensiune, chiar dacă lumea era scindată între Vest și Est și în fața promotorilor unității europene se ridicau probleme, obstacole și amenințări de o complexitate nemaiîntâlnite până atunci. Dar pentru prima dată în istoria universală era conceput și pus în operă un construct sui generis de imperiu pașnic, menit să facă din această parte a lumii greu încercată în trecut un spațiu al cooperării și securității favorabil dezvoltării tuturor națiunilor și statelor alcătuitoare. Cărturarul european care acordase privilegiul interviului unui tânăr gazetar „din est” a evocat atunci cu patos „aventura mondială europeană” care descinde, spunea el, din personaje biblice și mitologice pentru a continua cu mari descoperitori precum Columb și Magellan, cu savanți și filosofi, scriitori și oameni politici, dar și cu „omul de rând din Europa” (Bertolt Brecht). „Aventura europeană” a continuat, ca orice aventură, cu suișuri și coborâșuri, cu izbânzi și înfrângeri, cu speranțe și deziluzii, dar urmărind mereu, tenace, azimutul traiectoriei ascendente.

Astăzi visul unificator al continentului se exprimă instituționalizat prin Uniunea Europeană, care tinde să se confunde cu harta geografică a continentului. Dar se află și în față celei mai mari sfidări, una esențială și existențială, care îi poate deschide noi orizonturi, dar care este în același timp minată de spectrul, tot mai real, al dezintegrării sau transformării într-o structură care părăsește țelurile inițiale, de areal favorabil în egală măsură tuturor statelor componente și intereselor lor.

Arhitectura europeană, îmi spunea prof. Rougemont, se întemeiază pe patru coloane de rezistență: pacea, comunitatea spirituală, prosperitatea și apărarea. Iar aceste coloane sunt puternic solicitate de câțiva ani, în structura lor intimă.

Pacea

La temelia actualului construct european stă, ca și la originea ONU, imperativul izbăvirii generațiilor actuale și viitoare de flagelul războiului. Constructul originar al UE, Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului, a avut în vedere, dincolo de scopurile economice, implicarea organică într-un proiect pașnic comun a Germaniei și Franței, două mari puteri aflate istoricește într-o adversitate generatoare în trecut a unor războaie devastatoare care au antrenat întregul continent în ostilități. Prin Actul final de la Helsinki (1975), iar apoi prin încheierea războiului rece, Europa a câștigat un spor decisiv de securitate, care îi asigura stabilitatea pașnică pe ansamblu, dar care nu a scutit-o de războaie civile (Irlanda, Cipru, Iugoslavia) sau de conflicte militare în spațiul postsovietic (R. Moldova, Georgia, Ucraina). Astăzi, cel mai preocupant război în aria continentală se cronicizează în Ucraina și implică într-un fel sau altul actori importanți ai vieții internaționale. SUA, NATO și mari puteri europene încearcă, fără succes, să contribuie la o soluționare negociată a conflictului și, fapt de remarcat, deși sprijină poziția regimului de la Kiev, manifestă totuși prudență în ce privește o implicare militară directă în zonă.

Dincolo de consecințele directe ale crizei ucrainene, soldată cu tragice victime omenești și mari distrugeri materiale, conflictul din Ucraina ostilizează relațiile dintre Occident și Rusia și provoacă divergențe chiar în interiorul lumii euroatlantice. Mai grav, reprezintă o amenințare potențială la securitatea și stabilitatea pe continent și în lume, o frână serioasă (prin sancțiunile economice aplicate Rusiei) la cooperarea europeană și prejudiciază bunele relații dintre state.
„Imperiu” pașnic, fără veleități expansioniste, UE este totuși departe de a (putea) îndeplini un rol de garant semnificativ al păcii și securității, căci nu are nici o politică comună externă și de apărare, nici o armată europeană.

Comunitatea spirituală

Europa este, de 2.000 de ani, un factor de cultură și civilizație preeminent, care și-a pus timp de secole amprenta cea mai puternică asupra devenirii umanității și asupra configurației lumii de astăzi. Valorile europene, constituite într-un vast patrimoniu, au devenit valori acceptate și asimilate în întreaga omenire și sunt consacrate și asumate prin documente fundamentale de valabilitate universală, precum Carta ONU, Carta drepturilor omului etc.
Încheierea (totuși problematică) a războiului rece și a confruntării globale Vest-Est a pus capăt antagonismului capitalism-socialism, a estompat opoziția dreapta-stânga în politică, dar au apărut noi sfidări. Democrației liberale i se opun, mai nou, democrația iliberală și autoritarismul în ascensiune, globalismul și mondializarea intră în coliziune cu identitatea națională și suveranismul.

„Europa birourilor” către care derapează instituțiile comunitare de la Bruxelles a dat naștere, în replică, populismului, care cunoaște o ascensiune tot mai viguroasă. Astăzi, unu din cinci cetățeni europeni trăiește în state cu guverne în care populiștii sunt reprezentați în guvern. Alegerile parlamentare europene din luna mai vor fi un prim test edificator pentru viabilitatea și audiența valului populist. Previziunile preelectorale, deși foarte aproximative și diferite între ele, contează mai puțin, căci influența populismului, în creștere evidentă, se va răsfrânge asupra activităților și deciziilor europene, începând cu Parlamentul European, Consiliul Europei și în cele din urmă Consiliul European, după cum previzionează strategii populiști și nu numai.
O mare provocare pe care trebuie să o gestioneze UE și statele membre este exodul migranților extraeuropeni care, în condițiile demografiei în declin în multe state ale continentului, este apreciat drept un fenomen tot mai îngrijorător, care atentează la identitățile naționale și la identitatea europeană.
Religia creștină, parte constitutivă a spiritualității europene încă de la originile ei, este tot mai agresată sau i se impun restricții într-una din regiunile lumii în care ea a avut – și are – un rol tradițional decisiv pentru cultură, civilizația și viața de zi cu zi a cetățenilor europeni.

 
Prosperitatea

Prosperitate, adică în primul rând creștere economică. Previziunile pe termen scurt pentru Europa sau mai precis pentru zona euro nu sunt optimiste. Producția industrială în cele 19 state ale eurozonei a cunoscut cea mai accentuată încetinire de după criza financiară de acum un deceniu. Se estimează că în acest an creșterea economică pe ansamblu nu va depăși în Europa 1 la sută. „Dacă Franța încetează să mai consume, iar Germania încetează să mai producă, veți avea o mare problemă în zona euro” – avertizează Ludovic Subran, economist-șef adjunct la Allianz. Problema este că încetinirea creșterii afectează în primul rând nu statele emergente sau cu economii mai puțin importante din Europa, ci principalele puteri economice ale continentului. În primul rând Germania și Franța, care reprezintă împreună aproximativ jumătate din economia zonei euro. Urmează Italia, care provoacă neliniște pe piețele financiare și s-a declarat în recesiune.
Comisia Europeană a anulat prognoza ce anunța dezvoltarea zonei euro în 2019 de la un procent şi așa anemic de 1,9%. Producția zonei euro se află în declin în 2017 față de anul 2009. Prin contrast, Produsul Intern Brut al Chinei a crescut din 2009 cu 139%, al Indiei cu 96% şi al SUA cu 34%, potrivit Băncii Mondiale.

Pentru zona euro, și FMI este mai reticent, cu o proiecție de creștere de 1,6% față de estimarea precedentă de 1,9%. Germania suferă cea mai mare revizuire în scădere (-0,6 puncte la 1,3%), urmată de Italia (-0,4 puncte la 0,6%) și de Franța (-0,1 puncte la 1,5%). Economia germană suferă din cauza introducerii unor noi reguli de mediu în importantul sector auto, dar și de o încetinire a cererii. Italia se confruntă cu o cerere internă mai slabă combinată cu o majorare a costurilor de împrumut, în timp ce Franța suferă din cauza impactului protestelor sociale. Wilem Boniter, consilier economic la Citigroup, susține că relansarea conjuncturală în Europa este supusă unor serioase presiuni și se manifestă o îngrijorare deosebită și în ce privește sănătatea băncilor.

Un pachet voluminos de probleme spinoase pune în brațele Europei Unite Brexitul cu întregul său cortegiu de incertitudini și implicații. O mare necunoscută sunt și europarlamentarele apropiate, al căror rezultat ar putea spori simțitor ponderea europopuliștilor, ceea ce provoacă nervozitate în lumea economică. Declinul economic european se explică și prin încetinirea ritmului economic al Chinei, care înregistrează cea mai slabă creștere din ultimii 28 de ani, fapt cu consecințe negative îndeosebi în sectorul auto.

Și totuși, pentru unii analiști, situația nu este atât de dramatică în Europa și economia ei. Ei apreciază că situația din Germania și Franța afectează în principal respectivele țări, iar când acestea se vor relansa economic, și economiile europene vor începe să se dezvolte. Banca de investiții Goldman Sachs și-a ponderat previziunile pentru zona euro pe termen scurt, dar prevede o ameliorare către sfârșitul anului ca urmare a prețului petrolului și a unor măsuri fiscale favorabile. În schimb, alți experți revin și estimează că „dacă fluxul de vești rele se confirmă – iar încetinirea economică globală, nesiguranța politică și disputele comerciale le confirmă – eurozona ar putea intră într-o nouă recesiune la sfârșitul lui 2019, adică la numai cinci ani după încheierea precedentei”. Iar „din punct de vedere politic, următoarea recesiune ar putea fi mult mai devastatoare pentru proiectul european” – apreciază universitarul britanic Lucrezia Reichlin, fost director la Banca Centrală Europeană.

Apărarea

În tripticul marilor sfidări cu care se confruntă Europa Unită, sfidărilor politică și economică li se adaugă cea din domeniul apărării. „Uniunea Europeană este deosebit de nepregătită pentru o nouă eră a competiției între marile puteri” – se afirmă categoric în raportul pe 2019 al Conferinței de Securitate de la München. Iar în lume „lucrurile nu vor fi OK” – susține, la fel de categoric, politologul Robert Kagan.

Polarizarea tot mai accentuată între spațiile euroatlantic și euroasiatic, adică între SUA și aliații săi pe de o parte și Rusia-China pe de altă parte, divergențele între America președintelui Trump și Europa Occidentală în problema contribuției financiare europene la bugetul Alianței, Brexitul incert, disfuncționalitățile crescânde ale tandemului franco-german din UE (pe care Tratatul de la Aachen nu a făcut decât să le cosmetizeze), perspectiva unei noi curse a înarmărilor ruso-americane în contextul renunțării la acorduri în materie (îndeosebi în privința rachetelor cu rază medie și scurtă de acțiune), inexistența unei politici europene comune externe și de apărare și a unei armate europene (idee cu puțin sprijin popular) mențin Europa Unită într-o zonă a vulnerabilității în materie de apărare. Iar tendința de deteriorare a relațiilor interatlantice pare a se accentua, mai ales între Washington și Berlin. La Conferința de la München, cancelarul Angela Merkel a apărat cu energie gazoductul Nord Stream 2, a respins ideea unei competiții strategice globale în care Europa ar avea un rol minor și a apreciat Rusia drept stat partener care nu trebuie exclus din punct de vedere politic și cu care Europa nu-și poate permite să rupă raporturile. Prezent la conferință, vicepreședintele american, Mike Pence, a replicat: „Nu putem asigura securitatea aliaților noștri în Occident în timp ce ei sunt dependenți de Est”.

Pentru a preîntâmpina un vid de securitate în Europa, Franța și Germania avansează ca perspectivă ideea creării unei armate europene, iar Berlinul pledează între timp pentru întărirea cooperării militare între statele UE pentru asigurarea unei „autonomii strategice”. „Dorim să rămânem transatlantici și în același timp să devenim mai europeni” – a rezumat problema, cât se poate de vag, ministrul german al apărării, Ursula von Leyen.

Proba focului

2019 găsește Europa într-un moment de răscruce, iar Uniunea Europeană la proba focului rezilienței și eficienței, după unii chiar a supraviețuirii sale sau cel puțin în actuala sa configurație. Asaltată de probleme, „Europa birourilor” de la Bruxelles are tot mai puțin capacitatea de a le face față, devine tot mai sterilă în eforturile de a scoate din impas integrarea europeană și de a consolida poziția UE în raport cu marii protagoniști mondiali. Rezervele și insatisfacția față de prestația instituțiilor europene sporesc. Este de sperat ca după europarlamentarele din luna mai să se poată întruni condițiile pentru netezirea traseului european.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate