pompa-petrolÎntr-un recent interviu pe care l-am acordat agenției News.ro, am trecut în revistă câteva dintre problemele cu care se confruntă industria românească de explorare și exploatare a petrolului și gazelor. Sunt probleme care au un impact negativ asupra investiţiilor, care generează pierderi în economie şi care produc o îngrijorătoare și nefericită reducere a numărului de locuri de muncă.  Sunt, de altfel, probleme pe care Asociația Română a Companiilor de Explorare și Producție Petrolieră (ROPEPCA) le reclamă de multă vreme și le notifică constant către autorități. Reiau acum prezentarea câtorva astfel de probleme, așa cum sunt ele semnalate deja de către Asociația ROPEPCA la nivelul Guvernului României, acolo unde am atras atenția că provocările întâmpinate în prezent de industria de țiței și gaze din România generează un impact negativ semnificativ în materie de investiții care urmăresc descoperirea de noi resurse energetice, atât de necesare în perspectiva contracarării declinului actual înregistrat de producția internă.

Provocările sunt atât de natură externă și globală (de exemplu fluctuațiile la prețul petrolului, conflictele armate care pun mari probleme de securitate regională, actele majore de terorism care aruncă în aer stabilitatea unor piețe), cât și de natură internă (probleme de stabilitate legislativă, probleme de birocrație excesivă, probleme de fiscalitate ridicată, probleme de neîncurajare a investițiilor etc). Pierderea industriei este mai ales o pierdere națională, să nu uităm că avem zone monoindustriale unde comunitățile depind de exploatarea resurselor naturale (a hidrocarburilor, în special), iar lipsa politicilor care să încurajeze investițiile în continuarea proiectelor de exploatare conduce la lipsirea acestor comunități de locuri de muncă vitale. Fiecare companie din sectorul de petrol și gaze este supusă presiunilor interne și externe, iar riscul de blocaj economic, dat de cumulul de factori de presiune, poate conduce inclusiv la reducerea numărului de locuri de muncă.

Una dintre problemele recurente întâmpinate de companiile petroliere, pe care dorim să o aducem la cunoștință, constă în procesul extrem de îndelungat şi profund birocratic de aprobare a actelor adiționale pentru acorduri de concesiune petrolieră. Actele adiţionale sunt semnate de către titular şi ANRM, urmare a unor procese de negociere, normale pentru orice situaţie contractuală ce se impune a fi modificată ca urmare a intervenirii unor schimbări ale aspectelor agreate sau prelungirea unor termene contractuale. Conform art. 31 alin (3), actele adiţionale încheiate intră în vigoare la data aprobării lor de către Guvern.

platforma-petroliera

Prin adoptarea acestui text de lege, este evident că intenţia legiuitorului  nu a fost aceea de a crea reale sincope în executarea acordurilor petroliere prin lăsarea în nelucrare a aprobării necesare pentru durate nedeterminate. Mai mult decât atât, nu se poate interpreta că intenţia legiutorului ar fi fost aceea de a avea în vedere situaţiile practice curente, când termenele contractuale din acordurile petroliere au expirat, fără însă ca aspectul de validitate al actului adiţional să fi fost rezolvat. Concret, această procedură presupune avizarea iniţială de către variate ministere a actelor adiţionale, în sensul pronunţării cu privire la legalitatea şi  oportunitatea acestora. Acest procedeu pare a fi destinat a verifica legalitatea unui act asumat deja de către autoritatea publică învestită în domeniul gestionării resurselor minerale (ANMR), prin semnarea actului adiţional respectiv, ba chiar mai mult, a se determina oportunitatea unor aspecte contractuale, de cele mai multe ori de natură tehnică, ce exced în mod evident competenţa ministerelor avizatoare. Mai mult decât atât, există o practică de neconsecvenţă cu privire la determinarea ministerelor avizatoare, astfel încât numărul acestora fluctuează fără a exista transparenţă cu privire la criteriile de alocare. Acest aspect este de natură a influenţa planificarea operaţiunilor, întrucât inexistenţa unei constanţe în procedura de aprobare a actelor adiţionale afectează planurile efectuate de titulari care au nevoie de predictibilitate în evaluarea angajamentelor lor contractuale şi deci operaţionale. Pe fluxul decizional intern din cadrul Guvernului României, ministerele responsabile cu avizarea actelor adiționale au ridicat o serie de comentarii cu privire la conţinutul actelor adiţionale din punct de vedere al unor aspecte ce nu ţin de eventuala nelegalitate sau nulitate absolută a acestor acte, ci de aspecte care nu pot fi nici pe departe asociate cu crearea unor dispoziţii mai favorabile pentru stat, ce nu ar fi fost avute în vedere la semnarea actelor adiţionale (menţionăm cu titlu exemplificativ comentarii cu privire la necesitatea prevederii exprese a obligaţiei titularului de a respecta prevederile legale dintr-un anumit domeniu, fiind de notorietate, nejuridică chiar, obligaţia generală de a respecta prevederile legale obligatorii, chiar fără menţionarea lor expresă). Aceste tipuri de comentarii au dus la prelungirea nejustificată a orizontului de timp necesar avizării în interiorul Guvernului, respectiv la depășirea termenelor finale din cadrul acordurilor de concesiune.

Dorim astfel să atragem atenția asupra acestei situaţii paradoxale, care în lipsa unei decizii ferme care să deblocheze întregul proces, se poate prelungi pe termen nedefinit, cu consecințe negative profunde atât pentru statul român, cât și pentru industria de țiței și gaze din România. Este imperios necesar ca organismele „avizatoare” să fie expres prevăzute în acte normative primare, cu atribuții clare, cu termene de respectat, astfel încât să se poată evita incertitudini cu privire la categoria instituțiilor implicate, competențele acestora etc.

CONCLUZII:

Asociația Română a Companiilor de Explorare și Producție Petrolieră (ROPEPCA) reunește 19 dintre cei mai importanți deținători de acorduri de concesiune petrolieră încheiate cu statul român. Membrii ROPEPCA dețin majoritatea acordurilor de concesiune petrolieră pentru blocurile de dezvoltare și producție onshore din România, reprezentând pentru anul 2014 investiții cumulate de 1,5 miliarde euro, o cifră de afaceri de aproape cinci miliarde euro, contribuții către bugetul de stat de 2,5 miliarde euro, precum și crearea a 18.200 locuri de muncă.

rig

Industria petrolului și gazelor naturale este o industrie care necesită investiții de sute de milioane și chiar de miliarde de dolari pentru ca producția să fie menținută la cote de sustenabilitate economică, care se transpune în profit atât pentru stat și pentru comunitățile relevante, cât și pentru companiile care exploatează zăcămintele naturale.

Aceste sute de milioane de dolari se regăsesc în economia națională și chiar în bugetele publice prin impactul pe orizontală al acestei industrii, care creează și menține mii de locuri de muncă. Orice decizie politică care nu încurajează investițiile în această industrie duce de fapt la pierderi economice la nivelul bugetelor publice, cât și la pierderi socio-economice greu de recuperat. Gradul excesiv de birocrație și un regim fiscal neprietenos aplicat industriei pot provoca blocaje reale în rândul companiilor petroliere; în plus, ele pot genera de la pierderi de locuri de muncă, la pierderi directe de venituri din bugetele publice (redevențe, taxe și impozite). Statul român nu-și poate permite nici să distrugă această „pușculiță bugetară”, dar nici să o supra-exploateze la nesfârșit, fără să încurajeze realimentarea ei.