Evoluția istorică și economico-socială a țărilor din Europa Central-Sud-Estică înfățișează numeroase similarități și diferențe în secolul XX și la începutul secolului XXI. După 1989, aceleași țări au adoptat abordări diferite în procesul de tranziție postcomunistă și chiar în ceea ce privește calea europeană pentru care au optat odată cu aderarea la Uniunea Europeană (2004-2007).

Atitudinea imitativă a statelor din zona central-sud-est europeană, în primii ani după 1989, a urmărit instaurarea sistemului democrației și economiei de piață după modelul Europei Occidentale. Proiecția realizată atât în regiune cât și de către cancelariile vestice, în etapa începutului reformelor economice și democratice din țările Europei Central-Sud-Estice, evalua că regiunea ar fi urmat să elimine, în următoarele două-trei decenii, diferența de dezvoltare față de Europa Vestică. Acum, după aproape trei decenii, constatăm că respectivele estimări nu au fost realiste, chiar dacă unele țări (ex. Slovenia, Polonia) au făcut pași mari în respectiva direcție. Astăzi vedem că performanța dezvoltării economice și sociale a statelor din Europa Central-Sud-Estică, în ultimele trei decenii, a fost mai modestă decât a economiilor emergente asiatice (cu excepția Poloniei), apropiindu-se mai mult de unele economii din America Latină (Poznanska, Poznanski, 2015). Nici rata convergenței față de Europa Occidentală, văzută, în general, în termenii GDP/per capita, nu a atins așteptările.

În acest tablou de ansamblu trebuie spus că țările din Europa Central-Sud-Estică care au aderat la Uniunea Europeană au înregistrat un proces mai accelerat de convergență (Gros, 2018). O așteptare majoră a noilor state membre, chiar din perioada preaderării, a fost să obțină o creștere economică substanțială și prosperitate pentru cetățeni. Calea ajungerii la astfel de obiective a fost combinația beneficiilor apartenenței la piața internă, politica europeană de coeziune, investirea eficientă a fondurilor structurale. S-a considerat că astfel va crește și gradul de convergență, va evolua ascendent procesul de catch-up cu statele dezvoltate ale Uniunii Europene. Doar că Uniunea Europeană a adoptat noi indicatori de convergență reală, adăugând la venitul per capita și consumul (tot per capita), productivitatea, gradul de ocupare și câștigul real (real wages). Ceea ce a făcut ca gradul de convergență a regiunii să încetinească față de vechile state membre, îndeosebi după 2007-2008, chiar dacă dinamica a continuat a fi mai accelerată. Să remarcăm și faptul că tendința în Uniunea Europeană este de a se introduce indicatori de convergență și mai ambițioși, pe măsură ce aspirațiile Uniunii vor fi tot mai clare pentru a realiza o competitivitate europeană care să facă față cu succes ritmurilor competitivității globale.

Varianta integrală a articolului este disponibilă doar pe bază de abonament

DISTRIBUIȚI