Mai multe materiale de presă de dată recentă semnalează, citând documente oficiale, un fapt îngrijorător: industria românească de extracție și exploatare a țițeiului onshore are în față amenințarea cu dispariția, în lipsa unor politici publice care să stimuleze investițiile în tehnologii moderne și în descoperirea și exploatarea de noi zăcăminte.
Zăcămintele aflate acum în exploatarea onshore sunt zăcăminte mature, rezervele dovedite de gaze ale României se vor epuiza în următorii 9-10 ani, iar cele de țiței în circa 12-15 ani, dacă nu vor fi făcute investiții pentru noi descoperiri de hidrocarburi, după cum arătau datele Asociației Române a Companiilor de Explorare și Producție Petrolieră (ROPEPCA), publicate în această toamnă. Iar rata de înlocuire a rezervelor de hidrocarburi ale României a scăzut dramatic în ultimul timp, ca urmare a prețurilor mici ale țițeiului, ajungând la doar 25%.
Situația este cunoscută și de oficialii guvernamentali. Ministrul Energiei Victor Grigorescu declara recent, citat de Economica.net, că „toate analizele arată că, la momentul actual, cu eforturile pe care le facem, ne îndreptăm către o scădere pe termen mediu și lung a producției de resurse energetice, mă refer atât la țiței, cât și la gaze. La prima vedere, cineva ar putea spune că acesta este un lucru rău și că România va rămâne fără resurse, ceea ce înseamnă că noi am investit foarte puțin în explorare. Pentru că am făcut foarte puțină explorare (…) înseamnă că trebuie să ne concentrăm foarte mult pe zona asta”.
La această problemă trebuie să se găsească soluții urgente, pentru că punerea în exploatare a unor noi capacități de producție necesită o perioadă lungă de timp. Ministrul Grigorescu a mai spus că acesta „este un efort pe care trebuie să îl conștientizăm și trebuie să ne apucăm să rezolvăm această problemă, pentru că activitatea de explorare ia timp, până când certificăm resursele, până când dezvoltăm, până când atragem surse de finanțare…”.
Și documentele oficiale pregătite pentru Strategia Energetică menționează declinul de producție: producția de țiței va scădea lent în perioada 2030-2050, existând chiar posibilitatea ca, după 2035, să se îndrepte către zero, în contextul unor prețuri reduse ale petrolului, o evoluție similară fiind preconizată și în cazul producției de gaze, care ar putea tinde către zero după 2045, conform proiectului Strategiei Energetice 2016-2030.
„Se estimează că producția de țiței își va continua tendința de scădere lentă între 2030 și 2050, de la 1,93 la 1,15 milioane tone echivalent petrol. În scenariul ambițios de decarbonare combinat cu prețuri mici ale petrolului, producția de țiței va cunoaște un punct de cotitură în 2035, începând de la care are loc o scădere abruptă către zero. Producția de gaz natural va scădea, după ce atinge un nou vârf de 132 TWh în 2025 ca urmare a producției din Marea Neagră, la 96 TWh în 2030 și la 65 TWh în 2050. Ca și în cazul țițeiului, scenariile de preț mic prevăd o scădere către zero a producției de gaze începând cu 2045”, se menționează în proiect.
De asemenea, proiectul de Strategie mai semnalează că evoluția dependenței de importuri de energie prezintă diferențe de la scenariu la scenariu. Potrivit Scenariului Optim, de la nivelul de 23% în 2030, dependența de importuri va crește la 29% în 2035, pentru a scădea apoi până la 21% în 2050. Țițeiul rămâne principala formă de energie importată în România în toată această perioadă și în toate scenariile analizate.
„Valorile maxime ale dependenței de importuri ar fi atinse în Scenariul de Referință cu prețuri scăzute ale combustibililor, cu 42% în 2030 și 62% în 2050; cele minime, pe de altă parte, ar fi atinse în scenariul ambițios de decarbonare: 17% în 2030, 28% în 2035, pentru a coborî la doar 2% în 2050. Acest scenariu necesită un volum considerabil mai mare de investiții decât Scenariul Optim”, se mai menționează în proiect.
România continuă să rămână a patra țară producătoare de țiței din Uniunea Europeană, respectiv a cincea din Europa. Producția națională de țiței reprezintă aproximativ 2% din producția Europei și 6% din cea a UE. Din punctul de vedere al rezervelor, România este a patra țară din Europa și produce țiței din anul 1857. Cu toate acestea, anul trecut, 63% din consumul național de țiței a provenit din importuri și numai 37% din producția internă.
