Dolarul se tranzacționează la maxime multianuale, pe Wall-Street, indicele Dow Jones face noi recorduri istorice, președintele-ales Donald Trump începe să dea semnale că s-ar fi îmblânzit cumva, o situație pe care mai nimeni nu ar fi intuit-o înainte de alegeri. Însă, cu toate acestea, nu pot fi optimist…

Mesajul lui Janet Yellen

Într-un discurs ținut pe 17 noiembrie în fața Congresului, Janet Yellen, președintele FED, i-a avertizat pe politicieni că punerea în practică a celor promise de Donald Trump în timpul campaniei electorale (spre exemplu, acel plan de 1.000 miliarde dolari pentru infrastructură) va pune presiune pe nivelul datoriei publice – aspect care se adaugă inițiativei de reducere a taxelor promovate de președintele ales al SUA – și că aceste măsuri, excelente în timpul unei crize, nu își au rostul în prezent. În plus, în timpul unei perioade de recesiune sau criză, efectul de multiplicare a unor astfel de investiții în infrastructură poate fi supraunitar, însă, într-o perioadă de creștere economică, demersul devine inutil, putând ajunge la un grad de multiplicare păgubos, de doar 70%. Dacă este să facem acum o radiografie a economiei SUA, constatăm că dinamica PIB-ului pentru cel de-al treilea trimestru a fost de 2,9%, iar rata șomajului, la 4,9%, este foarte aproape de potențial, în timp ce consumul este, de asemenea, pe creștere. Unde stă prost economia SUA? La capitolul datorie publică totală: 104% raportat la PIB.

„Mai ușor cu economia pe scări”

În mare, cam asta dorește să ne spună Janet Yellen: „nu are niciun sens să supraalimentăm economia”. Și vă propun astfel să detaliem câteva aspecte care derivă din propunerile economice ale lui Donald Trump din campania electorală: pachet de stimuli fiscali + ridicare de bariere/tarife comerciale = inflație. Dacă măsurile de Quantitative Easing implementate de Federal Reserve au avut un efect cumva limitat în ceea ce privește cantitatea de lichiditate intrată efectiv în economie (există sume imense de bani pe care băncile le „parchează” la FED, în loc să le injecteze în economie, de aici provenind diferența), nu la fel putem spune despre efectele pe care reducerile de taxe le vor produce. Din ce cauză? Simplu: acele reduceri de taxe se aplică direct asupra actorilor economici, nu prin veriga intermediară a sistemului bancar.

Pe de altă parte, cum SUA „stau” pe un deficit al balanței comerciale în zona a 40 miliarde dolari pe lună, ridicarea tarifelor vamale va duce la o scumpire a importurilor și, pe cale de consecință, inflația va crește; creșterea economică, a consumului și a creării de noi locuri de muncă, în urma politicilor izolaționiste/protecționiste impuse de administrația Trump: de ce ar decide Apple, spre exemplu, să-și mute facilitățile de producție în SUA? Doar ca să își crească masiv costurile de producție? Mai departe: de ce ar crește consumul, în condițiile în care prețurile vor fi mai mari? Și, în ceea ce privește crearea de noi locuri de muncă, dacă acestea vor exista, vor duce la scăderea ratei șomajului și, automat, la creșterea costurilor unitare cu forța de muncă deci, din nou, presiune pe inflație.

Întrebarea care se pune acum este: cu cât ar putea crește PIB-ul potențial al SUA în urma măsurilor pe care administrația Trump a promis, în campanie, că le va lua? Și, ea este perfect legitimă: există riscuri majore ca economia SUA să intre într-o perioadă de stagflație (adică o creștere economică anemică însoțită de o creștere substanțială a inflației), adică exact ceea ce s-a întâmplat în decada anilor ’70, chiar înainte de începutul crizei petrolului.

Varianta integrală a articolului este disponibilă doar pe bază de abonament