Oficial, războiul din Siria, care până în prezent a făcut peste 300.000 de victime și a provocat cel mai mare val de migrație spre Europa, a izbucnit după ce președintele Bashar al-Assad a ordonat reprimarea brutală a unei revolte împotriva abuzurilor la care era supusă populația majoritar sunită. Pentru monarhiile din Golf și aliații occidentali, Assad este un dictator odios. În schimb, este susținut de Rusia și statele majoritar șiite din regiune: Iran și Irak. Iar, în ultima vreme, și China dă semne că dorește să se implice mai activ în sprijinul lui Assad.
Însă, nu întâmplător, cele două grupări beligerante susțin proiecte energetice diferite, care vizează transportul hidrocarburilor spre Europa, iar Siria are o poziție geostrategică deosebit de importantă. Astfel că războiul din Siria are drept cauză și concurența manifestată între statele din Orientul Mijlociu pentru a-și asigura o cale de a se conecta direct la piața europeană. Dispariția regimului lui Saddam Hussein din Irak și încheierea unui acord de pace palestiniano-israelian, în 2010, a oferit cadrul perfect pentru ca producătorii de hidrocarburi din Orientul Mijlociu să poată livra prin conducte atât petrol, cât și gaze naturale spre Europa. Nu mai rămânea decât ca o singură țară, Siria, să fie atrasă în acest cartel pentru realizarea conexiunii directe cu Europa .
Qatar avea nevoie de o conductă care s-o lege de Turcia, traversând Siria, iar Europa dorea la rândul ei deschidere la cel mai mare producător de gaze naturale din lume pentru a-și reduce dependența de livrările de gaze rusești. Ambițiile micului stat din zona Golfului Persic sunt însă mai mari decât posibilitățile sale, în ciuda marilor rezerve de hidrocarburi de care dispune.
Parteneriatul cu Siria i-ar fi oferit o oportunitate unică pentru a-și extinde cota de piață. Astfel, în 2009, Qatar demarează negocieri cu Siria pentru stabilirea traseului conductei de gaze de 1.500 mile spre Europa prin provincia siriană Aleppo. Din cauză că este limitat doar la livrările de gaze naturale lichefiate (GNL), în principal pe piața asiatică și mult mai puțin spre UE sau prin conducta Dolphin spre Emiratele Arabe și Oman, nu poate să se mai dezvolte. Conducta prin care s-ar fi alimentat Europa s-ar fi îndreptat spre nord, traversând Arabia Saudită, Iordania și Siria până în Turcia. Siria a refuzat însă oferta Qatarului, care ar fi redus din cota Gazpromului rusesc pe piața europeană, preferând să participe în schimb la construirea „Conductei Prieteniei” împreună cu Iran și Irak, pe care unii experți o numesc „Gazoductul Șiia”, proiect care displace profund monarhiilor sunite din Golf. Siria este un susținător al regimului de la Teheran încă din timpul războiului cu Irak din perioada 1980-1988 și are relații strânse de prietenie cu Rusia încă din 1944, ceea ce explică poziția sa în momentul în care evenimentele au explodat în regiune.
