Federația Rusă, în ciuda disparităților față de alte mari și mici puteri, și-a definit și își urmărește abil interesele în toate direcțiile, în baza unei viziuni unitare asupra provocărilor sale de securitate. Vorbim de geopolitica 3D a Rusiei pentru că aceasta este definită și practicată unitar la nord, la sud, la est și la vest, în adâncimile oceanelor, dar și în sus, către spațiul cosmic.
Rusia își urmărește interesele printr-un instrumentar al tuturor mijloacelor, combinând elemente infrastructurale, economice, diplomatice, militare, culturale și psihologice pentru a-și consolida puterea și a deveni un partener indispensabil în marile dosare ale momentului. Acolo unde aceste mijloace sunt folosite coercitiv, pentru a-și impune voința asupra altuia, abordarea aceasta multidimensionată a fost denumită „război hibrid” și, în Rusia, „război de generație nouă”.
Capacitatea de implementare a strategiilor, tacticilor și operațiunilor de politică transfrontalieră ale Rusiei depinde de mobilizarea predictibilă a unor resurse, chiar restrânse, fie ele economice, umane sau politice. Din acest motiv, Rusia rămâne dedicată unui model autohton de organizare economică și politică descris în Vest drept autoritar, dar care corespunde și din perspectivă istorică dezvoltării organice a Rusiei ca actor global.
Atât China, cât și Rusia (și toate economiile avansate, într-o măsură mai mică) prezintă și inclusiv articulează în documente oficiale fenomene de tipul fuziunea dintre stat și economie, integrarea sau fuziunea civil-militar și altele, în care există o abordare holistică a problemelor și priorităților identificate de către stat. Un exemplu în acest sens este „diplomația vânzărilor de armament” practicată de Rusia, în care politica de export se îmbină cu diplomația militară și cu politici industriale interne, Dmitri Rogozin declarând că agenția de vânzări de armament (FSVTS) este, în acest moment, „a doua agenție de politică externă a țării, al doilea Minister de Externe, a doua piață Smolensk, pentru că sprijină ceea ce fac diplomații nu doar în termeni politici, ci și parafat în metal, prin acorduri, contracte, servicii de mentenanță și reparare”.
În aceste condiții, Rusia are mijloacele pentru a planifica și executa o strategie ambițioasă și proactivă în plan extern, bazată și pe o forță diplomatică și de intelligence de temut.
Flancul nordic
Pornind din nord, din zona arctică, observăm efectele geopolitice și geoeconomice ale schimbărilor climatice. Rusia dedică tot mai multe resurse militare și economice asigurării intereselor sale în zonă, prin baze militare și cea mai mare flotă de spărgătoare de gheață nucleare din lume. Miza o reprezintă controlul rutei nordice de transport, din ce în ce mai practicabile, așa-numitul „Drum Arctic al Mătăsii”, care ar scurta drumul dintre Shanghai și Rotterdam semnificativ și ar evita marile ambuteiaje infrastructurale, geopolitice și securitare (Malacca, Bab-el Mandeb, Suez, Gibraltar). În același timp, Rusia avansează o viziune a drepturilor sale de exploatare economică exclusivă în zona arctică, producând deja tensiuni cu Canada, Norvegia și Statele Unite ale Americii. Să notăm că în această perioadă flota americană de spărgătoare de gheață se situează la un minim istoric.
Flancul estic
În est, Rusia a dezvoltat un parteneriat strategic cu China pe care analistul strategic Velina Tchakarova l-a denumit „Dragonbear” (ursul-dragon) și care se manifestă nu doar în relații bilaterale, ci și prin acțiuni coordonate de promovare a unor inițiative multilaterale eurasiatice nu doar în Europa, dar și în regiunea Golfului. În același timp, acordul de furnizare de energie Chinei prin infrastructură siberiană dedicată (cea mai nouă fiind proiectul Power of Siberia) a prezentat pentru ruși o oportunitate de diversificare a piețelor de energie ale Moscovei. Producția de energie în Siberia i-a oferit Chinei atuuri importante în negocieri pentru acces la sectoare economice strategice până acum restricționate ale Rusiei. În paralel cu această relație complicată, cele două țări cooperează în Organizația de Cooperare de la Shanghai, în proiectul Belt and Road Initiative, în grupul BRICS și în aranjamente instituționale separate de cele ale sistemului financiar vestic (New Development Bank, Asian Infrastructure Investment Bank, Fondul Chang-mai). Rusia urmărește și interese care intră în conflict cu cele ale Chinei, pentru a reliefa că nu are de gând să fie redusă la statutul de partener junior al relației. Amintim de relația de cooperare militară și vânzările de armament pentru Vietnam, India, Malaezia și alte țări cu atitudini ambivalente față de China, care își ameliorează slăbiciunea cu tehnică de luptă rusească și interoperabilitățile care rezultă cu vecinii lor regionali (școala de marinari de submarine din India, școala de piloți de vânătoare din Malaezia). Iar Rusia a preluat și vechea bază americană din portul Cam Rhan și își urmărește interesele în zona fierbinte a Mării Chinei de Sud. În același timp, nu s-a sfiit să întreprindă acțiuni unilaterale, cum ar fi închiderea Mării Ohoțk pentru exploatarea resurselor de către vecini (Coreea de Sud, Japonia și China) în baza unei interpretări a dreptului internațional public pe care a avansat-o mai târziu și în zona arctică.
Flancul vestic
La vest, Rusia își consolidează poziția în peninsula Crimeea prin legături de infrastructură și prin valorificarea potențialului său militar. Întreținerea conflictelor înghețate din estul Ucrainei și din Transnistria previne normalizarea regiunilor respective și induce o idee a indispensabilității Rusiei pentru rezolvarea acestor situații. Astfel se și reflectă interesele geopolitice de menținere a spațiului tampon rămas față de Vest și a unei influențe economice, inclusiv prin formula Comunității Economice Eurasiatice.
În ciuda unor poziții oficiale critice ale Uniunii Europene sau NATO, relațiile privilegiate ale Rusiei cu Germania, în baza complementarității economice pe filiera energiei și a investițiilor transfrontaliere, sunt cel mai bun exemplu de „politică noncoercitivă” a Rusiei. Relațiile vizibil prietenoase și relativ strânse care să legitimeze interesele Rusiei ca, în opinia analistului Andrei Deviatkov legată de relațiile ruso-germane, o „Gestaltungsmacht” (putere structurală), găsim însă și cu Franța, Marea Britanie, Austria, Ungaria, Cehia, Bulgaria, ca să nu mai vorbim de Serbia.
Flancul cosmic
Dacă ne îndreptăm atenția către spațiul cosmic, observăm că, până la afirmarea recentă a Chinei ca putere spațială, Rusia era a doua mare putere spațială și singura, în afară de SUA, cu un spectru complet de capacități proprii în domeniul spațial civil și militar. Rusia rămâne, în continuare, o putere spațială, în ciuda presiunilor bugetare la care este supus programul său cosmic. Desigur, există o suprapunere importantă între capacitatea de întreținere a arsenalului nuclear (și a mijloacelor de livrare) și dezvoltare a capabilităților de transport spațial, de navigație, poziționare și sincronizare, de strângere a datelor din orbită sau de telecomunicații securizate, precum și a armamentului antisatelitar care să amenințe aceleași capabilități la adversari. De asemenea, conform unui raport recent al Institutului de Studii de Securitate din Praga, atât Rusia cât și China și-au transformat capabilitățile spațiale în parte a ofertei economice (cu consecințe politice și de securitate) în relația cu parteneri terți. Cele două țări oferă gama întreagă de servicii de profil țărilor din lumea a treia, de la serviciile spațiale directe la dezvoltarea, lansarea și operarea de sateliți. Raportul subliniază relația profundă de dependență care se stabilește în urma acestor acorduri și lipsa unei alternative vestice echivalente și comprehensive (ca și în domeniul infrastructurii 5G).
Flancul sudic
Acțiunile Rusiei în Orientul Mijlociu i-au adus, în ultimii ani, beneficii politice dar și practice semnificative. Rusia deține capacitatea de a întreține relații funcționale cu toți actorii regionali și de a se coordona cu ei, chiar și când partenerii se află într-o stare conflictuală. Observăm că Rusia s-a coordonat cu Iran pentru lupta contra așa-zisului Stat Islamic și salvarea regimului de la Damasc în timp ce a adâncit relațiile cu Turcia, țările din Golf și Israel, care doreau să îl vadă pe Bashar al-Assad înlăturat. Analistul Dmitri Adamski scrie că „în toate conflictele regionale, Moscova cultivă acces egal la toate părțile, ceea ce reprezintă un avantaj competitiv clar față de SUA. A fi totodată parte din problemă, cât și din soluție îi oferă posibilitatea de a escalada și deescalada confruntările. Preferă ca actorii implicați să nu fie nici prea puternici, dar nici prea slabi și, în orice evoluție politico-militară a situației, caută să le demonstreze acestora limitele puterii lor și dependența de medierea Kremlinului”.
Rusia a urmărit o politică independentă în regiune, atât singură, cât și în parteneriat cu China – a se vedea exercițiile comune navale sino-ruse cu Iranul începute în 22 decembrie 2019, imediat după exercițiul naval Blue Sword dintre China și Arabia Saudită.
Să ne reamintim aprecieri care rămân de actualitate. Într-un raport din 1984, analistul de la CIA Fritz Ermarth scria că „viitorul Uniunii Sovietice ca superputere, al balanței de putere Est-Vest, precum și șansele unui conflict major SUA-URSS în următoarele decenii vor fi hotărâte, mai mult ca în oricare altă parte, în regiunea de la sudul granițelor sovietice care se întinde din India până în estul Mediteranei. Teatrul sudic este, de departe, cea mai importantă zonă din Lumea a Treia pentru sovietici, concurând cu statutul strategic al Asiei de Est și chiar și al Europei în unele privințe”.
În cartea „Armata Rusiei în perspectivă contemporană”, publicată recent de Fundația Jamestown, editorul Stephen Blank trasează rolul important al Orientului Mijlociu în dezvoltarea operațională, tactică și strategică a forțelor armate ale Rusiei. El notează că spațiul aerian sirian a înregistrat mai multe interacțiuni între Rusia și forțe vestice decât incidentele de la granițele statelor NATO, mult mai intens mediatizate. Forțele Armate ale Rusiei au căpătat experiență prețioasă în derularea operațiunilor militare la distanță, fără rute terestre directe de aprovizionare și cu un efort susținut în teren. Concluzia lui este că Vestul trebuie să redezvolte și să optimizeze capabilități pe care nu le mai utilizează de decenii întregi, iar orice confruntare cu Rusia va fi semnificativ diferită față de experiența la care NATO se aștepta în trecut. Același Stephen Blank notează că Vladimir Putin înțelege scopul, dar și dezavantajele războiului limitat. Putin nu doar că a învățat din greșelile SUA în regiune, dar a și profitat de pe urma lor. Conform lui Stephen Blank, absența gândirii strategice americane în Siria și alte locuri facilitează și încurajează politici militare rusești, iar percepția incoerenței strategice a Vestului creează atât oportunități cât și riscuri percepute la adresa Rusiei.
Siria a fost a patra ocazie, după Kosovo, Georgia și Ucraina, în care intervenția militară decisivă a Rusiei a rearanjat situația în mod substanțial în favoarea Moscovei. Dacă ar fi să amintim numai recentul dosar libian, multe dintre întâlnirile importante sau acordurile intermediate au fost realizate la Moscova, lăsând Rusia liberă să acționeze în baza unor interpretări proprii care au surprins și alarmat Vestul.
Se vorbește foarte mult despre slăbiciunile structurale ale Rusiei, printre care dependența de prețuri incerte la materii prime, dificultățile economico-sociale interne sau problema demografică. Impresia este însă că ne aflăm în preajma unui prag important de schimbare, care este observat și de analiștii de la „The Guardian”, care apreciază că schimbările structurale în curs de implementare de către Vladimir Putin s-ar putea dovedi contraproductive. Un alt moment important ar putea fi cel în care parteneriatul sino-rus va deveni inegal și în vorbe, nu doar în fapte, și felul în care va evolua tandemul „urs-dragon”, ținând cont de complexitățile relațiilor dintre cele două puteri. De asemenea, să nu uităm noile evoluții în relațiile ruso-turce.
Nu în ultimul rând, merită amintită declarația analistului Rob Joyce de la NSA (National Security Agency): „Rusia este uraganul – lovește repede și puternic; China este ca schimbarea climatică – lentă, dar pe termen lung, și cuprinzătoare”.
