Juliet B. Schor
profesor de sociologie la Boston College
Pandemia de COVID-19 a expus multe nereguli socioeconomice grave din multe țări, incluzând condițiile de muncă slabe pentru lucrătorii la cerere care conduc, fac cumpărături, livrări, oferă servicii de curățare, fac comisioane și, mai recent, oferă servicii de îngrijire, toate în baza unor aplicații. Mulți lucrători la cerere au raportat probleme în accesarea echipamentului personal de protecție, a concediului medical plătit și a serviciilor medicale. Cererea pentru servicii de transport, de îngrijire sau de altă natură s-a prăbușit, generând probleme cronice în sector, cum ar fi venituri mici, supravegherea opresivă pe bază de algoritmi și concedierea arbitrară.
Contrar așteptărilor, economia la cerere a devenit o altă sursă de gaze nesustenabile cu efect de seră. Deși mulți susținători timpurii au presupus că noile maniere de organizare a serviciilor destinate consumatorilor vor reduce emisiile, studiile efectuate asupra serviciilor de transport arată că acestea au efectul de a crește numărul mașinilor înregistrate, numărul total de kilometri călătoriți cu un vehicul, și congestionarea traficului. Airbnb susține că reduce nivelul de emisii prevenind construirea unor hoteluri noi; însă cazările sale ieftine de fapt încurajează oamenii să călătorească mai mult (așa-numitul Paradox Jevons), ceea ce aproape sigur depășește pretinsele beneficii de mediu.
Prima decadă a „economiei serviciilor comune” poate determina o persoană să respingă ideea existenței unui rol pentru oferta de muncă pe bază de aplicație în orice „recuperare verde” în urma recesiunii actuale. Printre progresiștii politici, consensul care se formează este că ar trebui să ne concentrăm mai degrabă pe reîntoarcerea la angajamente stabile, cu normă întreagă, cu program stabil și reprezentare sindicală. Acesta este viitorul câmpului muncii descris în propunerea Green New Deal în Statele Unite.
Green New Deal are multe caracteristici care o recomandă. Însă, după ce am studiat economiile la cerere și a serviciilor comune timp de un deceniu, consider că ar trebui să încercăm să construim și acest sector într-o manieră democrată și prietenoasă cu mediul. Cheia este de a promova companiile deținute de muncitori, cu algoritmi responsabili, salarii minime și prevederi locale. Atunci când munca la cerere pe bază de aplicație a debutat în 2008-09, aceasta promitea muncitorilor că ei vor putea să fie propriii lor șefi, să își controleze programul și să facă sume de bani rezonabile pentru munca prestată. Toate acestea sunt încă o posibilitate.
Cercetarea mea – care a început în 2013 la Boston College cu o echipă de doctoranzi și continuă cu colegi la Universitatea Northeastern – a inclus interviuri cu muncitori de pe 15 platforme. Am observat în mod constant că flexibilitatea în crearea programului și capacitatea de a „fi propriul șef” sunt, într-adevăr, foarte importante pentru lucrătorii la cerere, și că o caracteristică definitorie a angajării pe bază de aplicație este faptul că oferă opțiuni atât muncitorilor cu normă întreagă cât și celor cu normă parțială. Numeroase studii din SUA și Europa au ajuns la concluzii similare.
De asemenea, am descoperit că în primii ani, câștigurile efectuate prin intermediul platformelor de servicii la cerere erau deosebit de mari în comparație cu munca ce nu se baza pe aplicații. Însă, în timp, anumite platforme au acceptat prea mulți muncitori, iar una dintre cele mai frecvente nemulțumiri din ultima perioadă este că prea mulți muncitori aleargă după prea puține oportunități.
Recuperarea economiei de platformă
Aceste probleme de primă generație nu ar trebui să ne facă orbi la posibilitățile socioeconomice și de mediu pe care le oferă economia de cerere. Beneficiile promise muncitorilor ar putea, totuși, fi realizate dacă proprietatea și control ar aparține muncitorilor, nu fondatorilor și investitorilor. În cazul unei „cooperative de platformă”, salariile minime ar putea fi garantate ca o chestiune de politică. Și în ciuda faptului că o cooperativă nu poate fabrica cerere, aceasta poate evita angajarea excesivă, care de multe ori afectează platformele deținute de corporații. Corelând recrutarea cu cererea, membrilor li se pot asigura securitate, beneficii și câștiguri mai stabile.
Însă ceea ce face distincția între platformele de cooperativă și verișorii lor din offline este faptul că tehnologia poate prelua multe dintre funcțiile de management, incluzând angajarea, corelarea clienților și a lucrătorilor, programarea, facturarea și evaluarea performanțelor. Înlăturând multe dintre sarcinile care revin, în mod normal, managementului, instrumentele digitale fac mult mai eficient lucrul muncitorilor cu un input managerial minim. Atât timp cât există un control democratic asupra algoritmilor platformei, muncitorii vor putea să păstreze o valoare mai mare și să renunțe la supravegherea opresivă.
Ca parte din cercetarea noastră, echipa mea a efectuat primul studiu academic al unei cooperative de platformă, o companie arhivă de fotografii, deținută chiar de artiști. Datorită faptului că nu există investitori și manageri care să fure din profituri, membri raportează că obțin câștiguri mult mai bune. Ei sunt satisfăcuți de capacitatea lor de a influența politica, și se pot bucura de beneficiile unei comunități artistice grijulii. Având libertatea de a-și alege propriul nivel de efort, program și mod de lucru, ei au ajuns la promisiunea inițială a platformelor de lucru.
Sarcina, apoi, este de a crea multe alte companii deținute de muncitori, pentru a face competiție giganților economiei de cerere. În acest scop, eforturile de a standardiza software-ul de bază și a furniza finanțare și suport sunt în prezent desfășurate în întreaga lume, iar cooperativele de platformă apar în multe sectoare, incluzând serviciile de transport, asistență medicală, transcriere, curățare, cazare și dezvoltare software. Pentru muncitorii mai slab remunerați, cum ar fi cei care prestează servicii de curățare și transport, cooperativele se dovedesc a fi o salvare, oferindu-le un prag minim de salariu decent, o distribuire corectă a muncii, beneficii și un mediu de lucru sigur.
Mai mult decât atât, cu o combinație corectă de reglementări și politică, este probabil ca cooperativele de platformă să genereze rezultate mult mai prietenoase cu mediul, decât actualele platforme corporative multinaționale. Mare parte din producție în economia serviciilor comune implică servicii locale, efectuate în persoană, cum ar fi activitățile domestice și de îngrijire, care au amprente de carbon reduse, în special în zonele cu sisteme bune de transport în masă. Serviciile de livrare pot, de asemenea, funcționa cu un nivel redus de emisii dacă se bazează pe biciclete sau scutere.
Orașele pot oferi stimulente pentru susținerea unor astfel de abordări, însă transparența datelor va fi de maximă importanță, deoarece guvernele trebuie să fie capabile să-și dea seama dacă respectivele firme îndeplinesc obiectivele de emisie stabilite. Acest lucru se aplică atât platformelor deținute de muncitori cât și celor deținute de investitori, bineînțeles. Însă cooperativele vor fi cel mai probabil deschise în ceea ce privește informațiile, mai ales în comparație cu platformele mari, care s-au opus cu încrâncenare împărtășirii datelor.
În ceea ce privește serviciile comerciale de transport, acest sector se va conforma cu mare dificultate obiectivelor de emisie, indiferent cine deține platformele, deoarece se bazează exclusiv pe vehicule private. Însă un sistem de ride-sharing adevărat, în care oamenii care deja făceau drumurile respective iau pasageri suplimentari, ar putea fi de ajutor. Acesta era modelul original de ride-sharing, și este în continuare oferit de anumite platforme, cum ar fi BlaBlaCar, care se specializează în împărțirea unei mașini pe distanțe lungi. Un principiu similar se aplică și platformelor de cazare cum ar fi Airbnb. Dacă ofertele lor nu sunt atât de ieftine încât să genereze călătorii suplimentare, împărțirea locuințelor poate deveni mai puțin consumatoare de resurse decât șederile la hotel.
A reînvăța să împărțim
Pentru a asigura aceste economii de carbon, va trebui să ne reamintim practicile de împărțire. Consumatorii vor trebui vor trebui să renunțe la comoditate, călătoriile private cu prețuri mici și călătoriile aeriene frecvente. Sectorul de ride-sharing va trebui structurat într-o asemenea manieră încât să reducă nivelul total al vehiculelor deținute, în loc de a-l mări, așa cum au procedat Uber și Lyft. Dacă împărțirea ar duce la consumuri mai mici, atunci ar putea face parte dintr-un stil de viață sustenabil, așa cum își închipuiau susținătorii timpurii.
Și în acest caz cooperativele au mai multe șanse de a deveni parte din soluție, nu parte din problemă. Platformele globale din ziua de azi sunt supuse unei mari presiuni din partea investitorilor pentru a maximiza creșterea, deoarece modelele lor de afaceri se bazează pe extinderea continuă (și extrem de nesustenabilă) a nivelurilor de activitate. Pe de altă parte, cooperativele pot prospera la dimensiuni limitate, atât timp cât își mențin eficiența.
Un model al cărui unic scop un este extinderea continuă este clar mai adecvat unei lumi ce continuă a se încălzi și care are resurse finite. Și există o probabilitate mai mare ca astfel de cooperative să fie niște actori responsabili din punct de vedere ecologic, deoarece sunt deținute și guvernate de membrii comunităților pe care le servesc, nu de elite ale afacerii, aflate undeva la distanță, ale căror lumi sociale încurajează, de obicei, obținerea de statut și competiția, în detrimentul valorii nete.
Ar trebui să fie evident pentru toată lumea că tehnologia și piețele nu sunt suficiente pentru a obține rezultate echitabile și durabile; mai contează și relațiile sociale și economice. Și, după cum știm din studiile asupra guvernării ecosistemului, valorile precum corectitudinea, democrația și controlul local – trăsăturile caracteristice ale modelului cooperativei – sunt stâlpii de rezistență ai sustenabilității pe termen lung.
Așadar, în timp ce ne imaginăm ce este necesar pentru a asigura venituri sigure, oportunități și o planetă locuibilă, haideți să nu uităm potențialul noilor modele de lucru și proprietate. Cu siguranță că ar trebui să susținem politicile Green New Deal, cum ar fi venitul de bază universal, garanția unui loc de muncă, un prag minim de venituri și angajamentele pentru energie curată. Însă ar trebui, de asemenea, să luăm în considerare alte alternative la proprietatea concentrată. A venit momentul să punem tehnologia digitală la treabă în interesul democrației și al climatului, în locul profiturilor nesfârșite pentru cei puțini.
Juliet B. Schor este profesor de sociologie la Boston College și autorul „After the Gig: How the Sharing Economy Got Hijacked and How to Win it Back”.
