Anul show-ului politic debutează formal acum, în luna mai. Pe 26 mai europenii aleg membrii viitorului Europarlament. Cursa pentru „europene” nu este decât încălzirea partidelor românești pentru marea confruntare prezidențială din sfârșitul anului. Ne pregătim așadar să primim mult circ. Dar oamenii s-au săturat de circ și așteaptă mai mult rezultate și mai puțin spectacol, iar asta vine în totală contradicție cu comportamentul uzual al politicienilor în an electoral. Greu să arăți că peste tot curge lapte și miere când lumea se plânge de nevoi. Economia nu poate fi înșelată de simple butaforii electorale: nu poți picta străzi acolo unde nu sunt, nu poți vindeca oameni acolo unde nu sunt spitale, nu poți prezenta bunăstare acolo unde domnește sărăcia.
România face echilibru pe o sârmă subțire: deficit mare, creșteri importante ale cheltuielilor bugetare, diminuare a veniturilor din TVA, nivel scăzut al investițiilor, pierderea forței de muncă, sporirea sectorului bugetar. Statul traversează o accentuată criză de încredere la nivelul maselor, care nu văd concretizată creșterea nivelului de trai. Există în societate convingerea că principalul adversar al capitalului românesc nu este capitalul străin (competiția externă), ci este chiar statul român, prin aparatul și instituțiile sale, prin politicile economice și fiscale și prin nivelul extrem de ridicat al birocrației. Este la putere un spirit etatist atât de adânc înrădăcinat încât doar o nouă generație, de gândire formată la școli externe, îl poate schimba. Statul este principala slăbiciune a țării. Managementul profesionist este cheia relansării economiei, dar acest management de calitate – prezent în economia reală – se lasă greu așteptat în spațiul politicilor publice.
Calitatea managementului în administrația publică locală este de patru ori mai mică decât în medicul de afaceri, iar în administrația centrală de două ori mai mică. Indicele calității guvernanței plasează România pe ultimul loc în Uniunea Europeană, de circa 5 ori mai mic decât media europeană. Iar în privința forței de muncă, deși aceasta se autoreglează de obicei, continuă să fie supusă unor mari presiuni și nu este corelată aproape deloc cu sistemul educațional, care lucrează „pe stoc”: produce deținători de diplome fără ca aceștia să aibă competențe profesionale reale. În plus, România nu știe să gestioneze crizele atunci când acestea se întâmplă și mai are și defectul de a atrage și agrava efectele crizelor economice când acestea se petrec în exteriorul ei. Deocamdată, economia globală și implicit cea europeană sunt încă în echilibru. Dar FMI anunța recent că economia mondială intră pe panta decelerării. Dacă la nivel mondial se întâmplă un șoc, efectul poate fi deosebit de grav în România, nepregătită structural pentru dezvoltare pe termen lung. România rămâne captivă unor spectacole electorale ieftine, efemere: iar acestea nu au cum să aducă creșterea nivelului de trai al omului de rând. Care nu mai vrea și nu mai poate să accepte circ!
