O PERSPECTIVĂ – ROMÂNIA 2040

de dr. Napoleon Pop, Florin Luca şi Sorin-Nicolae Curcă

NECESITATEA DE A ÎNVINGE LIMITE OSIFICATE

Preocuparea pentru un model economic performant al României este una necesară, dar acesta nu trebuie căutat în afara resurselor de orice fel – efective și potențiale – de care dispunem în prezent. Variabila de care trebuie să ne ancorăm în orice demers de optimizare a unui model economic este mixul de politici publice prin care să demonstrăm că avem cunoaștere și cunoștințe cât mai variate, dincolo de teoriile economice.
România anului 2040, văzută prin prisma unui demers academic, are de confruntat două realități față de care clasa politică le acordă încă puțină atenție.

Modul în care sunt tratate aceste realități îl putem denumii eufemistic „încăpățânări”, dacă nu altceva, cum ar fi un profesionalism slab. Dacă aceste „încăpățânări” nu sunt eliminate din modul de abordare și construcția politicilor economice, prăpastia dintre așteptările cetățeanului și capacitatea/calitatea guvernării politice se poate adâncii periculos, iar vremurile au demonstrat acest lucru cu consecințele de rigoare. Ambele realități țin de educație, iar atunci când vorbim despre greutatea transformărilor pe care trebuie să le facem – perena temă a reformelor structurale mereu amânate – atunci să nu ne întrebăm de ce unii analiști vorbesc de faptul că România se îndreaptă către o înfundătură.

O problemă de fond a perspectivei României este lipsa unui obiectiv politico-economic clar pe termen lung, care să răspundă întrebării ce dorim să devină România, dorința pentru simpla creștere economică fiind insuficientă dacă ea nu este durabilă și sustenabilă și fără sensul care să dea calitate standardului de viață a cetățenilor României. Putem să facem abstracție de realitățile deviante ale unei dezvoltări robuste, prezumând că vor fi rezolvate până la momentul descrierii României anului 2040 prin câțiva indicatori economici, dar nu putem să le omitem din setul de ipoteze de lucru prin care vrem să dăm imaginea macroeconomică viitoare a țării.

O Românie europeană a anului 2040 ar trebui să asigure tracțiunea necesară între permanența dezvoltării ei echilibrate și beneficiile pentru întreaga ei populație. Sustenabilitatea incumbă stabilitate și o creștere economică structurală sănătoasă, care să răspundă criteriilor de convergență care definesc un progres social și economic real.
Realitățile limită ale României sunt reprezentate de lipsa consensului politic mai în toate domeniile considerate vectori posibili de creștere și dezvoltare economică, predominantă fiind atenția minimă acordată disciplinei în politicile publice. Astfel, prima provocare este eliminarea prăpastiei dintre „politics” și „policies”, consistent reflectată în admonestările mai mult sau mai puțin diplomatice ale FMI și Comisiei Europene.

IPOTEZELE SPRE UN MODEL AL DEZVOLTĂRII

O perspectivă realistă a României anului 2040 înseamnă a porni de la ipoteze și ținte fezabile, unele din ele necesitând a deveni fezabile într-un termen cât mai scurt. Realitățile ne împing spre definirea a două categorii de ipoteze, cele fundamentale ale schimbării de care are nevoie progresul sistemic al României și cele de lucru spre normalitatea funcționării economiei: echilibru, stabilitate, predictibilitate.

IPOTEZE FUNDAMENTALE ALE SCHIMBĂRII

a) Este timpul ca România să-şi clarifice un anumit tip de interferență STAT – PIAȚĂ, plecând de la raportul reglementare – forța piețelor, prin care să se obțină cele mai de calitate și transparente informații utilizabile de către toată lumea. Suspiciunea insuficienței transparenței sau a lipsei de simetrie a acestora din punctul de vedre al cunoașterii tensionează viața politică cu efectul panicării socialului. Calea corectă este renunțarea la melanjul doctrinar al fiecărei orientări politice, ceea ce afectează ducerea la îndeplinirea normală a funcțiilor regaliene ale statului, cetățeanul fiind nemulțumit practic de toate guvernările de până acum;

b) Înțelegerea corectă a raportului stat – piețe pentru modelul societal românesc (inclusiv puțina tradiție din perioada interbelică) are nevoie de un consens politic, care se lasă așteptat. Cauza depășește educația și cunoașterea, la ele adăugându-se menținerea unei asimetrii de informații dacă nu și monopolul asupra acestora;

c) Consensul forțelor politice democratice oferă șansa maturizării politicilor economice de care avem nevoie pentru a da calitate și eficiență dezvoltării țării prin funcționarea corectă a piețelor. Trebuie părăsită capcana limitării performanței unei guvernări la creșterea economică, „lăudabilă” în contextul actual doar prin acumularea de vulnerabilități care expun România la mari riscuri;

d) Economia de piață din Romania trebuie să se îndepărteze de a fi oglinda societății noastre prezente, divizate, si a valorilor care o animă în sens rău, fapt recunoscut pe plan intern și extern. Izolarea și egoismul politicului aflat pe baricade opuse trebuie înlocuite cu dialogul și dezbaterea constructivă, cu participarea instituțiilor statului, reprezentanților partidelor, societății civile, mediului academic si de afaceri;

e) Reconcilierea intereselor publice, generale ale națiunii, cu cele private este o necesitate, cu atât mai mult când interesele publice au tendința de a deveni tot private, cu afectarea calității și cantității bunuri și serviciilor publice;

f) Poverile în taxe și impozite legiferate de stat trebuie să fie suportabile, neconformarea față de ele pe termen lung fiind în detrimentul resurselor publice, ceea se vede din scăderea veniturilor publice ca pondere în PIB, departe de a mai fi comparabilă cu cea di statele performante către care România aspiră;

g) Eliminarea lipsei de acuratețea şi a asimetriei în accesul la informații are șansa de a asigura competiția loială, neutralitatea și echilibrul efectelor deciziilor cheie pentru țară, în interesul general;

h) Autoritățile publice trebuie să găsească un echilibru corect în fața dilemei de a acționa sub influența presiunilor imediate ale ciclurilor electorale sau să-şi asume un pact al prioritarilor de guvernare pe termen lung, oricare ar fi grupările politice care ajung la putere.

IPOTEZELE DE LUCRU SPRE NORMALITATEA DEZVOLTĂRII

a) România trebuie să intre în normalitatea responsabilităților propriilor ei apartenențe, în special cea de stat membru al UE, mai ales când vorbim de disciplina politicilor de dezvoltare.

b) Asanarea disparităților şi inegalităților regionale, care reflectă o economie insuficient structurată, fie față de resursele sale potențiale, fie faţă de cererea internă este o necesitate stringentă;

c) Potențialul modelului economic românesc pentru următoarele decenii este grevat de trei aspecte grave, observabile chiar din acest moment: evoluția populației, sursă a forței de muncă economic activă, formarea brută a capitalului și rata investițiilor;

d) În consecință, țintele principalilor indicatori economici și sociali ai anului 2040 pot suferi devieri, chiar dacă ele nu sunt ambițioase, sub influența fie a ipotezelor grave, fie a celor tari, funcție de capacitatea de gestionare a acestora;

În rândul ipotezelor tari luate în considerare, enumerăm următoarele:
a) Continuarea drumului european al României cu impact asupra eficienței politicilor publice, prin achiesarea la o cultură economică benefică;

b) Comunicarea guvernului privind adoptarea de către România a euro până în anul 2024, decizie cu un impact deosebit și imediat asupra acurateței politicilor publice de urmat;

c) Posibila contracarare parțială a deficitului de forţă de muncă, munca umană fiind singura creatoare de valoare adăugată;

d) Faptul că eventualii noi membri ai UE nu vor modifica semnificativ capacitatea economică a formațiunii de integrare europeană;

e) Faptul că restructurarea puterilor globale – SUA, China, UE, India, Rusia – cu impact asupra tracțiunii economiei globale și a influenței acesteia asupra celor mai multe țări va crea oportunități economice pentru România din punct de vedere al unei dezvoltări sustenabile;

f) Depășirea efectelor crizei pandemice asupra economiei.

Pe baza demersului nostru – metodă și ipoteze – România anului 2040 ar putea arăta, din punct de vedere al unor ținte macroeconomice, astfel:

Comentarii la unele din țintele prezentate:

a) Populația României este cea conformă prognozelor ONU şi concluziilor studiilor întreprinse de Vasile Gheţău (INCE – Academia Română, 2018). Acestea reflectă o deteriorare semnificativă a situației demografice din punct de vedere al factorilor care o determină (natalitatea, decesele, speranța de viață) din ultimul deceniu, cu impact asupra modificărilor structurii pe vârste.

b) Valoarea țintă a PIB-ului și a indicatorilor determinați pe baza acesteia a avut în vedere un PIB potențial precaut de 4-4,5%, consolidat cu o structură economică flexibilă şi convergentă. S-a avut în ca gap-ul de PIB să rămână negativ sau cel mult egal cu cel potențial preventiv, pentru a se menține o creștere economică sustenabilă cu o stabilitatea prețurilor.

c) Din punctul de vedere al formării PIB, studiile de convergență reală ne arată că România este capabilă (datorită fondurilor structurale, implicării unor companii străine mari, pregătirea pentru aderarea la zona euro) să reducă semnificativ divergența structurală față de zona euro în termenii indicelui Krugman. Este de reținut că recenta criză economică a demonstrat că redresarea a fost mai ușoară pentru economiile intensive în industrie.

d) O atenție sporită trebuie acordată formării capitalului brut ca procent din PIB, dar mai ales orientării investițiilor spre domenii care regenerează cheltuielile făcute,cu impact productiv asupra ofertei interne, de export şi bazei de impozitare.

e) PIB/loc., PIB/loc. la PPC, devin indicatori exprimați direct în euro; aceștia vor înregistra o dinamică sub influența unor factori cum sunt: (a) evoluția populației în general, și a celei economic active în special, cu luarea în considerare a Strategiei Lisabona privind ținta de angajare a forței de muncă; (b) un nivel mediu de salarizare pe economie corelat cu o dinamică sustenabilă a productivității muncii; (c) contracararea erodării veniturilor și a competitivității prin o inflație anuală controlată prin efectul aderării la zona euro (de maximum 2%); (d) reducerea numărului de persoane expuse sărăciei și excluziunii sociale.

f) Convergența în domeniul PIB/loc. la PPC ar putea să ajungă la peste 80% din media UE, comparativ cu 61% în 2018, o dinamică care presupune că și media UE va progresa sub impactul reformelor instituționale.

g) Inflația se va înscrie în definiția cantitativă a stabilității prețurilor, România având această obligație prin calitatea de a fi în zona euro și urmând politica monetară unică a BCE.

h) Șomajul țintă de 3,0% – 3,5% are în vedere factorul populație activă economic şi ţinta de angajare a acesteia, beneficiind de o piață a muncii competitivă şi flexibilă.

i) Una din condițiile de realizare a țintelor este calitatea politicilor publice susținută de o politică fiscal-bugetară circumscrisă unei dezvoltări economice sustenabile, robuste și durabile, ca urmare a intrării României în zona euro.

j) Dezvoltarea bazei de impozitare cu măsurile de consolidare a veniturilor publice trebuie să ducă la creșterea ponderii veniturilor publice în PIB la cel puțin 36% în 2040, comparativ cu 28% în prezent.

Articol scris de dr. Napoleon Pop, Florin Luca şi Sorin-Nicolae Curcă