Anul 2020 a adus o serie de evenimente importante atât la nivel mondial cât și național. Prima pagină a acestor evenimente este întru totul ocupată de pandemia generată de virusul SARS-CoV-2 și de toate repercusiunile acesteia. Totuși, deși nu putem ignora această situație și ea va trebui inclusă în toate analizele economice care vor avea ca țintă perioadele următoare, este de menționat și faptul că România se află în fața unui nou ciclu politic, care va debuta după data de 6 decembrie 2020. Ulterior acestei date, vom avea în față nu mai puțin de 3 ani și jumătate până la următoarele alegeri (alegeri europarlamentare în mai 2024) și aproape 4 ani până la noi alegeri interne (atât alegerile locale, cât și cele parlamentare și prezidențiale vor avea loc în a două jumătate a anului 2024). Această perioadă lungă poate reprezenta momentul ideal pentru ca factorii decizionali să ia măsuri necesare, fără presiune electorală imediată. Cu toate acestea, trebuie să fie clar punctul din care plecăm în acest nou ciclu politic și, mai ales, pe ce pantă se află ciclul economic corespondent.

Comisia Europeană a publicat la începutul lui noiembrie un raport care prezintă previziunile economice europene, cu detalierea fiecărui stat membru. Situația României este prezentată mai jos:

sursă: Comisia Europeană, noiembrie 2020

Astfel, Comisia Europeană se așteaptă ca, cel puțin din perspectiva creșterii PIB, să asistăm la o situație în „V” sau, în cel mai rău caz, cu o pantă de revenire mai lină, dar fermă. În ciuda acestui lucru, sunt de menționat indicatori cu un impact direct asupra economiei naționale, precum deficitul bugetar sau datoria publică. O dublare a datoriei publice în doar 3 ani, însoțită de adâncirea continuă a deficitului spre valori periculoase de peste 12%, se traduce printr-o lipsă evidentă a veniturilor bugetare, obținute organic, atât de necesare dezvoltării unei economii.

Revenind la subiectul principal al acestei analize, avem de-a face, similar anilor 2008-2010, cu situația în care o criză economică se suprapune pe o perioadă electorală importantă. În mod natural, anii electorali sunt însoțiți de politici economice care țin mai puțin cont de nevoia reală a economiei și mai mult de aspectul social și acestea sunt caracterizate deseori de scăderi de taxe, creșteri ale veniturilor populației, creșteri ale ajutoarelor sociale sau demararea urgentă a unor proiecte mediatizate cu implicații mari bugetare. Criza medicală din acest an a înfrânat multe dintre aceste potențiale măsuri, bugetul fiind orientat în special către zona medicală și către stoparea prăbușirii industriilor cele mai afectate.

Evenimentele petrecute au perturbat radical direcția naturală, atât a ciclului economic, cât și a celui politic. Dacă înainte de anul 2020 ne situam pe o pantă ascendentă dintr-un ciclu expansionist, cu semne clare de supraîncălzire, în prezent suntem în situația unei pante descendente dintr-o fază cu tente recesioniste care ar putea sau nu să genereze o contracție îndelungată în funcție de evoluțiile pe plan medical.

Pe de altă parte, România nu s-a pregătit în perioada de dinainte de criză, așa cum ne-am obișnuit de altfel în ultimii 30 de ani, pentru eventualitatea unei stopări abrupte a ciclului expansionist. Oarecum similar cu ceea ce s-a întâmplat în perioada 2008-2010, am eșuat în a transforma creșterile economice foarte mari (peste +4% în perioada 2016-2019 cu un vârf de +7,1% în 2017 conform Băncii Mondiale) în politici care să aibă ca scop dezvoltarea sustenabilă a economiei pe termen mediu și lung. Ne-am axat pe împovărarea veniturilor bugetare cu cheltuieli imediate de tipul celor cu salariile, pensiile și a altor ajutoare sociale, în defavoarea utilizării acestora cu prioritate în zonele de dezvoltare ale industriilor și, în general, în zonele care creează efect de multiplicare a capitalului alocat (precum dezvoltarea infrastructurii naționale sau stimularea firmelor cu capital autohton).

*pentru 2020 – previziune Banca Mondială sursă: prelucrare a datelor publicate de Banca Mondială și Comisia Europeană

În acest context, în următoarea perioadă, pentru o mai bună eficiență în alocare, factorul decizional trebuie să stabilească acele ramuri prioritare prin intermediul cărora economia națională să poată performa și să se poată dezvolta corespunzător. De pildă, sectoarele care sunt bine cunoscute pentru capacitatea mare de multiplicare a capitalului investit și care prezintă un potențial foarte mare în România pot fi cele implicate în proiectele de infrastructură mare, în proiectele de IT sau în zona energetică.

Deși România a încheiat, la nivel teoretic, încă din anul 2007, perioada de tranziție ulterioară adoptării regimului democratic de după 1989, din punctul de vedere al economiei reale caracteristicile de care dăm dovadă sunt tipice unei țări ce încă își caută direcția de dezvoltare.
De aceea, considerăm oportună prioritizarea domeniilor către care să se îndrepte atenția factorului decizional în funcție de potențialul pe care îl prezintă. Așa cum menționam anterior, proiectele de infrastructură mare vor fi întotdeauna un factor de multiplicare a capitalului investit, în timp ce zona IT pare că poate fi un adevărat motor de creștere, nefiind atât de dependentă de existența unei infrastructuri costisitoare. Pe de altă parte, industria energetică a demonstrat faptul că, mai ales în perioade de criză, poate fi o gură de oxigen pentru economie și, deși consumul de energie a scăzut semnificativ în ultimul an, companiile din această zonă au arătat stabilitate. Către aceste industrii se poate îndrepta atenția factorilor decizional în demersurile lor viitoare de identificare a mijloacelor potrivite de dezvoltare.

În consecință, soluția pentru acest moment delicat atât la nivel mondial cât și național, este construirea unui set coerent de politici economice care, în sinergie cu politicile publice din celelalte domenii importante, să imprime un caracter de stabilitate și durabilitate. Este obligatoriu ca factorii decizionali să intervină ferm încă de la începutul anului 2021, să conștientizeze locul în care ne aflăm din punct de vedere economic și să acționeze luând măsurile potrivite. Scopul ar trebui să fie creșterea veniturilor bugetare și orientarea cheltuielilor către zone ce generează multiplicarea capitalului. Riscul major este dat de suprapunerea perioadei electorale din ciclul politic cu o criză importantă, fapt care a oprit, sau cel puțin a întârziat, posibilitatea luării unor decizii radicale ce se impun în astfel de situații.

Nu ne rămâne decât să așteptăm începutul acestui ciclu politic atipic, cu o perioadă foarte mare de lipsă a activității electorale, pentru a putea observa dacă măsurile ce vor fi luate în contextul economic actual vor asigura o direcție corespunzătoare a economiei naționale, sau dacă vom fi martorii unei noi terapii șoc similară celor pe care nu le-am putut evita în nicio perioadă de criză economică importantă din ultimii 30 de ani.

DISTRIBUIȚI
Adrian Moraru este analist la Centrul de Analiză și Prognoză pentru Orientări Strategice