Vanda Felbab-Brown
Membru Senior al Brookings Institution
Devastarea cauzată de COVID-19 subliniază nevoia de măsuri pentru diminuarea șanselor unei alte pandemii zoonotice. Acest lucru înseamnă modificarea radicală a modului în care oamenii interacționează cu lumea sălbatică și habitatele naturale, conservarea ecosistemelor terestre și a biodiversității și revizuirea producției de alimente.
Altminteri, o altă contagiune provenită de la animale ar putea apărea în orice moment, agravând moștenirea dezastruoasă a COVID-19. Mai mult decât atât, acest lucru ar da naștere unui cerc vicios: sume mai mici de bani pentru conservare ar duce la și mai multă presiune pe habitatele naturale, un contact și mai mare între oameni și animale sălbatice și o șansă mai mare de apariție a focarelor.
răspândindu-se dintr-o piață alimentară din Wuhan, China, pandemia de COVID-19 a apărut ca un rezultat previzibil al comerțului sau traficului de carne de animale sălbatice. Epidemia de sindrom respirator acut sever (SARS) din China din anul 2003 a început în aceeași manieră. În Asia de Est și Sud-Est, piețele care vând carne provenind de la animale sălbatice și capturate ilegal – majoritatea păstrată în condiții scandaloase și periculos de neigienice – sunt efectiv incubatoare de pandemii zoonotice.
Însă pandemiile pot rezulta și din gospodărirea incorectă, atunci când animalele domestice nu sunt separate de animalele sălbatice, precum și din eșecuri veterinare. Aceste rezultate tind să apară în urma unor deficiențe legislative, ce sunt omniprezente în întreaga lume, inclusiv în Statele Unite. „Gripa porcină” H1N1 care a omorât 10.000 de oameni în Statele Unite în 2009 a apărut din cauza unor turme de porci din America de Nord.
Ca și piețele cu animale sălbatice, aceste crescătorii sunt incubatoare pentru boli infecțioase. A înghesui mii de animale domestice într-un spațiu mic accelerează în mod semnificativ răspândirea agenților patogeni zoogeni, astfel amplificând rata mutațiilor virale și șansele ca acestea să afecteze oamenii.
O altă sursă importantă de boli zoonotice este distrugerea habitatelor pentru exploatarea forestieră, minerit și agricultură. Toate aceste practici forțează mulți taxoni de animale să se apropie, astfel facilitând transmiterea virală și mutațiile.
Efectele combinate ale acestor factori au crescut dramatic frecvența cu care apar afecțiunile zoonotice, iar costurile subapreciate ale acestora devin acum scadente.
Distrugerea economică și dislocarea umană cauzate de COVID-19 le-au depășit deja pe cele cauzate de un război regional. La începutul lui iunie 2020, Banca Mondială avertiza că pandemia va trimite între 71 și 100 milioane de oameni în sărăcie extremă. Și este posibil ca aceasta să fie o subestimare. În lume, mulți dintre cei afectați de boală, carantină și colapsul economic și-au consumat activele existente și duc lipsa serviciilor medicale, alimentelor, educației și a altor mijloace de dezvoltare a capitalului uman.
Conflictele sociale și instabilitatea politică ce reiese din astfel de condiții au dus deja la preluări autoritare a puterii în anumite părți ale lumii și vor continua să atragă atenția factorilor de decizie politică. Deși transferurile de bani și alte politici de urgență pot ajuta la compensarea unora dintre cele mai grave efecte ce afectează întreprinderile și gospodăriile, atenția nu trebuie deviată de la prioritățile pe termen lung, cum ar fi întărirea sistemelor de sănătate și remodelarea lanțurilor valorice și logistice globale. Avem toate motivele să ne facem griji că măsurile pentru detectarea și prevenirea răspândirea unor noi focare zoonotice vor fi printre primele victime ale triajului.
Reducerea posibilității apariției unei noi pandemii zoonotice necesită eliminarea punctelor de transmisie unde există o mare posibilitate de transmisie a unor afecțiuni virale, cum ar fi piețele neigienice ce comercializează animale sălbatice. Mai mult decât atât, guvernele trebuie să fie mai atente în raport cu suprimarea comerțului ilegal și nesustenabil de animale sălbatice și conservarea habitatelor naturale.
La rândul său, o conservare semnificativă va presupune schimbări profunde în modul în care ne producem mâncarea și, în general, modul în care interacționăm cu natura. Niște restricții implementate în mod corespunzător asupra piețelor de animale sălbatice – în special în părțile urbane ale Asiei, Africii și Americii Latine, unde oamenii nu depind de carnea animalelor sălbatice pentru a supraviețui – ar trebui acompaniate de o implementare susținută, precum și de alte măsuri cum ar fi campanii cu mesaje publice, pentru a reduce cererea de carne de animale sălbatice. Iar în cazurile în care se pot implementa condiții adecvate de igienă, pentru a asigura faptul că respectiva carne este lipsită de boli, se pot emite excepții pentru anumite tipuri de cărnuri de animale sălbatice. Consumul de animale copitate, de exemplu, poate ajuta la susținerea conservării habitatelor naturale.
La fel de importantă este implementarea pentru prevenirea braconajului și traficului de animale sălbatice, precum și asigurarea unor mijloace de trai alternative potențialilor braconieri și contrabandiști. Pe lângă carnea animalelor sălbatice, cererea pentru alte produse provenind de la animale sălbatice, cum ar fi cele utilizate în medicina chinezească tradițională, trebuie limitată. Iar în ceea ce privește comerțul legal transnațional de mare amploare cu animale sălbatice, sistemul ar trebui să beneficieze de mult mai multă monitorizare decât există în prezent.
Dar asta nu înseamnă interzicerea automată a tuturor tipurilor de comerț cu animale sălbatice sau vânătoarea de trofee. Gestionate în mod corespunzător, aceste activități pot crea stimulente economice pentru conservarea ecosistemelor naturale critice. În același sens, prevenirea următoarei pandemii nu ar trebui să presupună eliminarea mijloacelor de trai a sute de milioane de oameni care depind de vânătoare pentru a-și asigura mâncarea și subzistența. Chiar și cu programe de furnizare a unor surse alternative de proteine, multe comunități vor consuma carnea animalelor sălbatice. În astfel de cazuri, în loc de a încerca să interzică în mod direct practica, legislatorii ar trebui să se concentreze pe îmbunătățirea accesului la servicii medicale și veterinare, pentru a inspecta animalele sălbatice moarte și a urmări cazurile de persoane care se îmbolnăvesc după manipularea animalelor sau cadavrelor.
Deși este la fel de important să reducem practicile de exploatare forestieră și agricole distructive, consecințele economice generate de COVID-19 au exacerbat aceste probleme, împreună cu braconajul. Pauperizarea economică a gonit săracii din spațiile urbane către zonele rurale și a dat putere industriilor extractive. Multe guverne, disperate după orice sursă de venituri și locuri de muncă suplimentare, se concentrează pe acestea, lucru care este de înțeles pe termen scurt. Însă atunci când vine vorba despre prevenirea unei alte catastrofe, nevoia de a lua măsuri de bun-simț împotriva focarelor zoonotice viitoare nu ar putea fi mai urgentă.
Vanda Felbab-Brown este membru senior al Brookings Institution și autor al cărții „The Extinction Market: Wildlife Trafficking and How to Counter It”.
