Jayati Ghosh
profesor de economie la Universitatea Jawaharlal Nehru
Pandemia de COVID-19 a declanșat o criză economică fără precedent, mai profundă și mai extinsă decât oricare alta de la Marea Criză încoace. După câteva luni de haos, încă nu există certitudine în ceea ce privește severitatea, vastitatea sau durata daunelor.
Ceea ce știm ne înfricoșează. La nivel global, sărăcia extremă crește cu rapiditate, din cauza distrugerii mijloacelor de trai și surselor de venit, multe dintre care nu vor mai fi niciodată recuperate. Foametea a devenit din ce în ce mai răspândită, iar condițiile sanitare deveneau din ce în ce mai rele chiar și înainte de răspândirea coronavirusului. În ceea ce privește veniturile și bunurile, inegalitățile au atins noi culmi în multe țări, iar disparitățile de gen și aferente altor grupuri devin tot mai grave. Dezechilibrele de putere politică devin tot mai acute pe măsură ce guvernele profită de oportunitatea de a obține o mai mare centralizare, mai mult control și suprimarea disidenței.
Această criză globală masivă se desfășoară pe fundalul unei schimbări climatice, care necesită un răspuns la fel de îndrăzneț și cuprinzător. A trecut vremea „afacerilor ca de obicei”, sau reglării structurilor existente cu speranța că o măsură de salvare aici, sau o reducere a taxelor acolo, va stimula o recuperare sustenabilă. Din păcate, măsurile de urgență implementate de majoritatea guvernelor în acest an au fost de slabă calitate, în special în țările în curs de dezvoltare, unde răspunsurile fiscale actuale sunt și mai limitate decât erau după criza financiară din 2008. Fără ambiție, aceste politici sunt menite să eșueze.
În loc să așteptăm acel eșec și consecințele sale devastatoare, atât pentru oameni cât și pentru planetă, trebuie să mobilizăm opinia publică pentru o acțiune mult mai decisivă, extensivă și imediată. O New Deal globală este clar necesară. Plecând de la mult discutata experiență a SUA din anii 1930, aceasta ar fi determinată de creșterea semnificativă a cheltuielilor publice și de o abordare mult mai sistematică a redistribuirii și reglementării capitalului și a altor piețe.
Însă, în loc ca aceasta să fie doar „verde”, așa cum își închipuie mulți, un nou New Deal trebuie să fie multicolor. Bineînțeles, acesta ar include, totuși, elemente verzi. O parte semnificativă a cheltuielilor publice și o parte importantă a modificărilor de reglementare necesare trebuie orientate către recunoașterea, respectarea și conservarea mediului. Trebuie să reducem de urgență emisiile de gaze cu efect de seră și să investim mai mult în adaptarea și reziliența climei, schimbând, în același timp, tiparele producției și consumului în consecință.
Însă recuperarea trebuie să fie și „albastră”, pentru a face referire la îngrijorările enorme, și tot mai mari, cu privire la apă – o resursă critică de care în mod frecvent se abuzează și care este luată de bună. Nicio recuperare nu va fi sustenabilă decât dacă include prevederi puternice pentru conservarea oceanelor, râurilor, lacurilor și mărilor, asigurând, în același timp, un acces echitabil la apă curată pentru toți oamenii.
Mai mult decât atât, o New Deal multicoloră ar trebui să fie și „mov”, acordând mult așteptata atenție economiei îngrijirii și susținerii unor investiții masive pentru activități de îngrijire finanțate și îmbunătățite.
Pandemia a subliniat lipsa noastră sistematică de grijă față de acest sector, expunând efectele îngrozitoare ale unor decenii de subfinanțare. Rezolvarea problemei începe cu recunoașterea diferitelor forme ale muncii de îngrijire (plătită, insuficient plătită și neplătită), compensând lucrătorii din sistemele de îngrijire în mod adecvat și asigurând condiții de muncă sigure și demne. Necesită, de asemenea, reducerea și redistribuirea muncii de îngrijire neplătite între gospodării, iar în gospodării între sexe. Și sunt necesare măsuri care să acorde muncitorilor în îngrijire o voce mai importantă.
Trendurile demografice, sociale și de sănătate indică o cerere viitoare mai mare pentru servicii de îngrijire profesionale, în special pentru cei în vârstă, cei mici, cei cu dizabilități și cei vulnerabili în alte moduri. Mai mult decât atât, prin susținerea extinderii acestor servicii, legiuitorii pot aborda și îngrijorarea din ce în ce mai mare cu privire la noile tehnologii care înlocuiesc lucrătorii, în special în sarcinile de rutină. Dat fiind faptul că munca este în mod inerent relațională și depinde de un grad anume de flexibilitate, mașinile nu o pot efectua cu ușurință (nici nu poate fi delocalizată). În cele din urmă, economia îngrijirii – împreună cu o extindere a industriei creative și a cunoașterii – poate servi drept o sursă importantă de locuri de muncă viitoare, într-o economie mai sustenabilă.
În final, un New Deal multicolor trebuie să fie „roșu”, susținând măsurile de reducere a inegalităților în active, venituri, acces la o alimentație nutritivă, servicii publice de bază și oportunități de angajare. Aceste disparități trebuie abordate în multiple dimensiuni, de la sex, locație, vârstă, la rasă, etnie și castă.
Abordarea inegalității necesită reglementarea atentă a piețelor – în special a celor de capital, servicii financiare, muncă și teren. Necesită, de asemenea, o redistribuire mai activă, cu noi cheltuieli publice finanțate prin taxarea celor bogați. Date fiind nivelurile extreme de inegalitate în proprietatea de bunuri, chiar și un impozit pe avere cu o țintă limitată ar putea aduce venituri publice foarte necesare. În mod similar, un sistem al impozitării unitare cu valori minime comune în toate țările ar putea ajuta la rezolvarea problemei concurenței fiscale între țări și a evaziunii fiscale de către companiile multinaționale.
Toate acestea necesită o cooperare internațională, deoarece un New Deal multicolor trebuie în mod necesar să fie globală în aplicarea sa. Vom avea nevoie de un cadru internațional mai robust pentru a controla fluxurile financiare și de capital, precum și reguli revizuite pentru comerț, investiții transfrontaliere și drepturi de proprietate intelectuală. Iar o abordare globală este cea mai bună metodă de a preveni concentrarea pieței și încercarea de obținere a unor foloase necuvenite și a încuraja crearea unor locuri de muncă de înaltă calitate.
Aceasta poate părea o agendă imposibilă. Dar trebuie să reținem că, în mare parte, constrângerile sunt de natură politică, reflectând o putere masivă de lobby corporativă și legăturile strânse dintre capital și stat. Aceste constrângeri sunt obligatorii doar pentru că cetățenii nu aplică suficientă presiune pe liderii lor pentru a forța o schimbare. Guvernele lumii s-au întrunit în trecut pentru a se confrunta cu provocări la fel de imposibile în aparență. Dacă vrem ca umanitatea să supraviețuiască pe o planetă care se încălzește, trebuie să lucrăm împreună cu o ambiție și mai mare.
Jayati Ghosh este profesor de economie la Universitatea Jawaharlal Nehru din New Delhi, secretar executiv al International Development Economics Associates și membru al Comisiei Independente pentru Reforma Impozitării Corporative Internaționale.
