2020: Anul Phoenix?

Date:

Phoenix, pasărea ce renaște din propria-i cenușă, este unul dintre cele mai puternice mituri ale omenirii, dacă nu chiar cel mai puternic, iar un exemplu este cel că lumea creștină e construită tocmai pe ideea învierii, a renașterii. Tema ediției speciale de început de an, realizată de „Economistul” cu Project Syndicate, The Year Ahead 2020, este tocmai o reinterpretare a mitului renașterii din propria cenușă. Doar că, în cazul de față, Phoenix este chiar economia globală şi ne întrebăm aici dacă lumea va suferi o deconstrucţie necesară unei reconstrucţii.

Și din perspectivă autohtonă găsesc o rezonanță cu tema globală: am putea să începem să reclădim din propria „cenușă” modelul economic românesc. Să Deconstruim ceea ce ne deranjează, ne dezavantajează sau ne dezechilibrează, ca să Reconstruim. În ediția de față, economistul Eugen Dijmărescu, vicepreședinte al Consiliului Director al ASPES, atrage atenția că este necesară o deconstrucție măcar la nivelul modelului de administrație publică centrală, atât timp cât, în pofida schimbării politice survenite la final de 2019, guvernul rămâne încă o dată captiv unui model depășit: în loc să asigure echilibrul macroeconomic și dezvoltarea societății prin redistribuire, Ministerul Finanțelor își exercită doar funcția de control în economie, de parcă am opera în economia etatistă, de comandă, din jurul lui 1989 și nicidecum în economia de piață liberă a anului 2020. Statul întreg este la rândul lui prizonierul propriului model de dezvoltare, în care prin politici necugetate a devenit principalul angajator din economie de piață și totodată principalul competitor al acesteia. Acest model are însă un cost politic ascuns: din cauza arătată mai sus, așteptările salariaților statului sunt o presiune pe politicile publice mult mai mare decât sunt așteptările economiei private, iar politicile publice sunt astfel forțat prociclice și pun gaz pe foc risipind banii ce ar trebui să fie resursă de echilibru macroeconomic pentru momentele de încetinire a creșterii economice.

Iar o cădere economică se poate întâmpla ușor, dacă este să privim măcar în afara granițelor noastre. Condițiile externe sunt mai curând nefavorabile decât favorabile dezvoltării unei țări precum România. UE se confruntă anul acesta cu problema Brexitului, iar România va vedea concret cum vor începe să prindă viață efectele negative ale ruperii economiei britanice de cea comunitară. Totodată, UE se pregătește de un nou exercițiu bugetar multianual în care prioritățile „zero” ale noii Comisii Europene Von der Leyen nu par a fi deloc în rezonanță cu viziunea pe termen scurt și mediu a Bucureștiului. Când la București guvernul anunță reduceri la bugetul alocat în 2020 „Mediului, Pădurilor și Apelor”, este evident că nu e conectat deloc (altfel decât declarativ) la Pactul Ecologic care va guverna de fapt întregul complex de politici publice și bugetare ale UE.
Tot în plan extern, România nu-și permite să nu fie cât de cât atentă la încetinirea ritmului de creștere în Germania (tractorul întregii economii europene), la disputa dintre cele mai mari două puteri economice ale lumii și la modul în care geopolitica reașază interesele investitorilor străini a căror încredere în piețele emergente (precum cea românească) este în erodare semnificativă. Orientul Mijlociu a dat în clocot, prețul la petrol poate exploda și, odată cu el, prețurile la energie din întreaga lume, deci și de la noi.

Iar dacă privim în interior, iată ce vedem: bugetul pe 2020 este mai curând de austeritate, nu unul de dezvoltare și nicidecum unul de prosperitate. De altfel, falsa prosperitate insinuată de guverne prin bugetele din ultimii cinci ani a fost construită iresponsabil preponderent pe înflăcărarea consumului. Politicile prociclice au încurajat exuberanța cheltuielilor și au risipit banii alocați inițial investițiilor. 2020 începe sub amenințarea unui complex de deficite. În primul rând ne amenință „deficitele gemene”, ambele la cote de atenție, atât deficitul bugetar (țintit la 3,59%), cât și deficitul de cont curent (peste 5%). Vin apoi deficitul de productivitate, deficitul de forță de muncă, deficitul de infrastructură, deficitul de speranță de viață (la pachet cu deficitul de sănătate a forței de muncă). Pe deasupra tuturor și la originea sistemică a tuturor deficitelor enumerate stă deficitul de încredere (despre care am mai scris), care patronează și relația dintre administrația publică și cetățeni, și relația dintre economia privată și stat, și relația dintre stat și investitorii străini.

Ce poate face guvernul: creșterea încasărilor prin suprataxare, colectarea eficientă a veniturilor, realizarea de noi împrumuturi externe, disciplinarea cheltuielilor bugetare și „confiscarea” profiturilor companiilor de stat. Dar e greu de crezut că într-un an electoral puterea își va sacrifica mandatul politic crescând taxe și impozite. La fel de greu de crezut este că, după 30 de ani de ineficiență în colectare, 2020 devine punctul de cotitură când ANAF va încasa relevant mai mult destructurând uriașele lanțuri de evaziune fiscală.

Vom continua să ne împrumutăm, dar la costuri din ce în ce mai mari. Astăzi luăm bani cu împrumut la dobânzi de peste 4-4,5%, în timp ce, de exemplu, Grecia obține credite pe termen scurt cu dobândă negativă. Banii scumpi luați azi ca să finanțăm salariile și pensiile majorate din condei politic vor fi povara generației viitoare, de care arătăm astfel că nu ne pasă. Apoi, guvernul mai poate impune o disciplină sporită în cheltuieli, tăind sinecurile bugetare și provocând sărăcirea unor camarile politice corupte. Dar asta poate demola ușor chiar și un guvern ambițios.

Mai rămâne „confiscarea” profiturilor companiilor de stat: acest lucru a fost practicat de ultimele 3-4 formule de guvernare, tocmai pentru că promisiunile de trai mai bun, majorările de pensii și salarii și asigurarea păcii sociale au fost plătite cu bani grei. Costul confiscării banilor din companiile de stat este însă o reală problemă de siguranță națională și mă miră faptul că CSAT nu are asemenea subiecte pe ordinea de zi: prin plata dividendelor suplimentare către stat, companii strategice precum Transelectrica, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz, Transgaz, Electrica, CFR Marfă și Călători, CFR Infrastructură și altele sunt forțate să-și înghețe planurile de investiții, iar lipsa investițiilor duce la prăbușirea unor sisteme naționale.

Așadar, bogați în confruntări politice, în 2020 înfruntăm sărăcia bugetară. Concluzionând, 2020 va fi anul unui test major, deopotrivă pentru politica de la București și pentru economia românească. Va fi însă și Anul Phoenix?

Daniel Apostol
Daniel Apostol
Daniel Apostol, jurnalist, MBA, este director editorial al revistei ECONOMISTUL, director editorial al cotidianului „Jurnalul”, director editorial al „ClubEconomic.ro”. A fost realizatorul Jurnalului de Economie la A3, director editorial, jurnalist senior și gazdă a seriei ProfitLive de pe ProfitTV.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Cont de cheltuieli comune pentru până la patru persoane

ING Bank România anunță „lansarea contului pentru cheltuieli comune...

Indicele de brevete 2023: Inventatorii români contribuie la invențiile din domeniul IT din Europa

Oficiul European de Brevete a primit în total 199.275...