Încă de dinainte de 11 Decembrie 2016, Aladin a luat Lampa în mână și a început să o arate celor din jur, spunându-le că e fermecată și că le va aduce bunăstarea. Acum, în Aprilie 2017, Aladin freacă de zor Lampa în speranța că toate năzuințele oamenilor vor prinde viață, iar promisiunile fi-vor respectate. Duhul din Lampă este sursa speranței lui Aladin. Dar, deocamdată, Duhul întârzie să se facă văzut, și nevăzută rămâne și realizarea năzuințelor poporului lui Aladin. Metafora Lămpii fermecate a lui Aladin o regăsim în actul de guvernare de la București. Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții pare să fie tocmai Duhul fermecat pe care Guvernul va dori să-l pună la treabă, astfel încât toate dorințele românilor să prindă viață curând, cât mai curând. Puterea incomensurabilă a Duhului din poveste pare să fie asemenea puterii uriașe asociată tradițional, încă din anii ’50, cu fondurile suverane care au mișcat munții la propriu, dar și la figurat. Dar tradiția acestor enorme pârghii financiare este să aloce capital către plasamente strategice din afara granițelor țării de origine, pentru a maximiza rata de creștere a valorii fondului pe termen lung și pentru a oferi statului-mamă o „parașută de aur” în cazul în care economia proprie dă semne de prăbușire, dintr-o cauză sau alta.
În cazul nostru însă, proiectul guvernamental încearcă să fabrice o lampă fermecată, dar fără a avea un duh pe măsură înăuntrul ei. Așa cum se aude până acum, fondul suveran al României ar fi de fapt, cum am văzut scris în presă, „un coș de companii de stat”, companii de stat pe spatele profitabilității cărora statul ar garanta construcția de autostrăzi, de șosele, de poduri, de porturi și de aeroporturi, de școli, clinici și spitale. România va freca zadarnic o lampă presupus fermecată din care nu va ieși niciodată vreun duh cu puteri supranaturale, atât timp cât duhul cu pricina nu-și va trage vigoarea din finanțele mondiale și din performanțele plasamentelor strategice pe plan global, ci tot din slăbita economie autohtonă, condamnată la efemeră creștere pe consum. „Prin noi înșine” a fost un program economic cu rezonanță la vremea lui, dar România de azi este foarte-foarte departe de a avea un alt Vintilă Brătianu. Avem însă un Aladin, și ăsta fără Lampa Fermecată.