Să pierzi jumătate de miliard de lire de pe-o zi pe alta nu e puțin lucru. Nici măcar pentru Marea Britanie. Este și mai neplăcut atunci când te-ai obișnuit să contezi pe banii aceștia an de an.
Nici n-au început bine negocierile pentru Brexit, că Bruxelles-ul a și închis primul robinet financiar. În linii mari, știrea a trecut neobservată, având în vedere caracterul nespectaculos și oarecum tehnic al situației. „Nespectaculos” pentru că este vorba despre Fondul European de Investiții (European Investment Fund – EIF), o agenție europeană cu sediul la Luxembourg: „nespectaculozitatea” întruchipată, am putea spune. „Tehnic”, având în vedere că nu sunt fonduri europene convenționale; până la ruperea definitivă de EU, acestea încă se acordă. Nici EIF nu este neapărat ceea ce pare. Poartă titulatura „fond de investiții”, operează însă mai degrabă ca investitor decât ca fond, în sensul în care lasă administrarea portofoliilor în mâini private. Mandatul oficial este de „susținere a întreprinderilor mici și mijlocii la nivel European, prin facilitarea accesului la finanțare”. Obiectivul strategic este de fapt dezvoltarea ecosistemului de venture capital pe teritoriul UE. Genul de investiții timpurii care, istoric, au transformat și continuă să transforme economia americană și care, în Europa, au avut întotdeauna o dinamică mult mai slabă.
Profilul de risc și lichiditatea foarte limitată asociate cu asemenea proiecte înseamnă că banii se coagulează mai greu. Aici intervine EIF, ca pilon de încredere. Sau „ancoră”, în jargonul industriei. În ultimii ani, accentul pe sectorul tehnologic a dus chiar la lansarea unor nume sonore precum Spotify sau Skype.

Varianta integrală a articolului este disponibilă doar pe bază de abonament