CHICAGO –Deși pandemia COVID-19 e încă în plină desfășurare, au și apărut speculațiile despre cum va arăta societatea post-pandemie. Cetățenii, șocați de cât de ușor li se întorc pe dos viețile, vor dori să reducă riscul. Un nou consens global prinde forță: oameni sunt în favoarea mai multor intervenții guvernamentale menite să stimuleze cererea (prin pomparea a miliarde de dolari în economie), intervenții ale statului pentru a proteja lucrătorii, pentru a extinde asistența medicală și, desigur, pentru a aborda schimbările climatice.

Dar fiecare stat are mai multe niveluri de guvernare, iar întrebarea este care anume ar trebui să capete mai multă putere? În mod clar, în Statele Unite, numai guvernul federal are resursele și mandatul deciziilor la nivel național cu privire la aspecte precum îngrijirea sănătății și schimbările climatice. Cu toate acestea, nu trebuie neapărat ca acest nivel de guvernare să crească în continuare. La urma urmei, ar putea adopta politici care să protejeze unele circumscripții, în timp ce astfel ar crește riscurile cu care se confruntă altele.

În cazul COVID-19, unele țări au centralizat procesul decizional cu privire la momentul impunerii și ridicării măsurilor de blocare, în timp ce altele au lăsat aceste decizii la alegerea administrațiilor regionale, locale sau chiar a municipalităților. (Alte țări, precum India, sunt în tranziție între aceste abordări.) E clar însă că nu toate localitățile se confruntă cu aceleași compromisuri.

Într-un New York City extrem de aglomerat, o blocare strictă ar fi putut fi singura modalitate de a ține oamenii în casă, iar șocul economic ar fi putut fi “îndulcit” de faptul că mulți lucrează în servicii calificate, precum finanțele, care pot fi realizate de la distanță. Mai mult, chiar și ospătarii și lucrătorii hotelieri știu că nu își vor primi locurile de muncă până când publicul nu se va simți în siguranță să iasă din pe stradă. Îngrijorările de sănătate rămân primordiale.

În schimb, în ​​Farmington, New Mexico, New York Times relatează că, „puțini oameni cunosc pe cineva bolnav de coronavirus, dar aproape toată lumea cunoaște pe cineva șomer din cauza Covid-19”. Blocajul, impusă de guvernatorul democrat al statului, pare a fi nepopular într-o comunitate care era deja în declin economic înainte de pandemie. În acest caz, preocupările economice au trântit la pâmânt mai modestele îngrijorări de sănătate.

Aceste diferențe arată dezavantajele unei abordări centralizate, gen “soluție unică la toate problemele”. Dar descentralizarea poate fi și problematică. Dacă regiuni diferite au izolat virusul în grade diferite, mai este posibilă deplasarea între acestea? E clar că regiunile mai sigure ar dori să interzică vizitatorii din zonele fierbinți – sau cel puțin să-i supună carantinei de lungă durată. Un test rapid, ieftin și fiabil ar putea rezolva problema, dar în prezent nu este disponibil.

Prin urmare, un anumit grad de armonizare între regiuni poate fi benefic, nu în ultimul rând în achiziționarea de materiale medicale. În absența coordonării federale, statele americane s-au aflat într-un război de licitație unul cu celălalt pentru proviziile medicale rare venite din China. În perioadele normale, piețele competitive ar aloca astfel de bunuri în mod eficient. Dar, în situații de urgență pentru sănătate, piețele pot avea performanțe slabe, alocând bunuri în funcție de capacitatea de plată a cumpărătorilor, mai degrabă decât de nevoia acestora din urmă; statele americane bogate ar cumpăra toate ventilatoarele și kiturile de testare, lăsând statele mai sărace fără niciunul. Capacitatea țării în ansamblu ei de a administra pandemia ar avea de suferit.

În această situație, achizițiile centralizate ar putea menține prețurile mai mici, ceea ce ar putea permite o potențială alocare bazată pe necesități. Dar „ar putea” și „potențial” sunt doar cuvinte pe hârtie. Dacă un guvern central are motive discutabile sau pur și simplu este incompetent, calculul se schimbă. Așa cum am văzut în Brazilia, Mexic, Tanzania și SUA, atunci când șefii guvernului ignoră pericolele pandemiei, ei pot face rău considerabil răspunsului țării lor la aceasta.

Printre alte eșecuri, guvernul federal din Brazilia pare să fi avut dificultăți în distribuirea ventilatoarelor pe care le-a cumpărat. În Statele Unite, se presupune că statele guvernate de republicani au avut acces mai ușor la livrările medicale centrale decât statele în care democrații sunt sub control. Și în India, guvernul central a impus o blocare strictă, fără a lua măsurile necesare pentru milioane de lucrători migranți, care au fost nevoiți să fugă din orașe către satele lor de origine. Familii cu copii au mers sute de kilometri, ajutați doar de bunătatea străinilor și a autorităților locale, dar ducând probabil și virusul cu ei. Un proces de luare a deciziilor descentralizat ar fi permis statelor care au fost închise mai târziu (pentru că inițial au avut mai puține cazuri) să învețe o mai bună administrare a situației de la cele care au reacționat primele.

Dat fiind că extremele centralizării și descentralizării pot fi ambele problematice, o cale de mijloc poate funcționa cel mai bine. Guvernul federal ar putea stabili standarde minime de închidere și deschidere, lăsând decizia reală statelor și municipalităților. Aceasta fiind spusă, dacă trebuie să existe o părtinire, aceasta ar trebui să fie spre descentralizare, urmând principiul subsidiarității, prin care competențele sunt delegate la nivelul administrativ cel mai scăzut posibil, care va fi și cel mai eficient.

Există motive importante pentru a favoriza o descentralizare gestionată cu atenție. Nu numai că membrii entităților politice mai mici tind să se confrunte cu probleme similare; de asemenea, acestea demonstrează de obicei o solidaritate socială și politică mai mare, ceea ce le face mai ușor să se conlucreze și să găsească împreună soluții.

În timp ce politica locală poate semăna ocazional cu feudele Hatfield-McCoy din Kentucky și Virginia de Vest din secolul al XIX-lea, în general suferă mai puțin blocaj și antagonism decât ceea ce se găsește în legislaturile centrale de astăzi. Și oamenii simt un sentiment mai mare de proprietate față de deciziile luate de către organele lor alese sau numite local. Această abilitare îi poate ajuta să elaboreze politici care să beneficieze de piețele naționale și globale, mai degrabă decât să rămână la mila lor.

Acesta este motivul pentru care, pe măsură ce pregătim politici pentru a ajuta recuperarea și consolidarea sistemelor de sănătate, educație și reglementare post-pandemice, ar trebui să ne gândim și la cine va lua deciziile și unde. De exemplu, o pondere corectă a cheltuielilor de stimulare pentru infrastructură ar trebui să ia forma unor subvenții blocate pentru comunități, care sunt în cea mai bună poziție de a aloca fonduri în funcție de necesități. Deși politicile naționale pentru climă nu pot fi determinate separat în fiecare comunitate, ele pot reflecta cel puțin un consens de jos în sus.

Creșterea autoritarismului din întreaga lume reflectă dorințele răspândite pentru lideri politici carismatici cu care oamenii obișnuiți se pot identifica. Astfel de demagogi și-au folosit sprijinul popular pentru a evita controalele și echilibrele constituționale, conducând țările lor către ruină. Extinderea guvernului în continuare, în timp ce se limitează riscul autoritarismului, necesită organisme independente, care se bucură și de sprijin popular. Este o cale de descentralizare constituțională a mai multor puteri către guvernul regional și local.

Traducere, adaptare și editare: Daniel Apostol

DISTRIBUIȚI
Raghuram G. Rajan: fost guvernator al Băncii de rezervă a Indiei, este profesor de Finanțe la Universitatea din Chicago Booth School of Business și autorul, cel mai recent, al cărții „Cel de-al treilea pilon: modul în care piețele și statul lasă comunitatea în urmă”.