Cu cât realitatea lumii se complică și se interconectează mai mult, cu atâta devin parcă mai puțin ceremonioase și fastidioase dezbaterile și reuniunile internaționale. Diplomația multilaterală, la mare preț altădată, adică în vremea marilor blocuri politico-militare antagoniste ale războiului rece, pare să fie tot mai puțin frecventată, fie din cauza ineficienței sale – reală sau doar invocată, fie ca urmare a deficitului de democrație în relațiile dintre state, care este, din păcate, în creștere în actuala etapă a globalizării. Sesiunea anuală, de toamnă, a Adunării Generale a ONU nu mai este evenimentul politico-diplomatic-vedetă al anului internațional. După încheierea (atât de discutabilă) a războiului rece, s-au impus, oarecum la emulație cu Națiunile Unite, alte reuniuni – interstatale, dar nu numai, căci beneficiază de cea mai diversă și eteroclită participare – expresii ale mai noului protocol al „diplomației fără cravată”. Între ele, se detașează două reuniuni care se întrunesc tot anual, în lunile februarie-martie, și în care pe de o parte atmosfera este mai puțin ceremonioasă și riguros diplomatică, dar pe de altă parte este mai greu accesibilă presei și, prin aceasta, mai secretoasă. Cei de sus își vorbesc și tratează mai pe șleau, cei de jos sunt mai puțin puși la curent cu ce se discută și se stabilește. Cele două reuniuni, care au activități formale și informale, documente și expuneri accesibile publicului larg sau doar confidențiale, sunt Forumul Economic Mondial de la Davos și Conferința pentru Securitate de la München, și ele au preluat, treptat, mult din travaliul „diplomației de culoar” care optase, ca spațiu tradițional, pentru incintele Națiunilor Unite.
O reuniune eteroclită
Forumul Davos 2018 nu a ieșit din tradiția temeinic încetățenită a acestui tip de reuniuni, care evită evenimentele și declarațiile spectaculoase, chiar dacă incintele renumitei stațiuni elvețiene de schi găzduiesc, pentru câteva zile, câteva mii de participanți, între care zeci de șefi de stat sau de guvern, alți oameni politici, patroni atotputernici din economie și finanțe, șefi ai unor instituții internaționale precum FMI și ONU, dar și ai unor Bănci Centrale naționale, mii și mii de directori de companii (majoritatea participanților), sute de analiști financiari și media.
Printre invitați – notează malițios cotidianul britanic „The Independent” – pot fi întâlniți și reprezentanți ai unor fundații, sindicate și ONG-uri, profesori universitari și chiar oameni de presă, ba chiar vedete din lumea artistică și mondenă, dar compoziția eteroclită a adunării servește mai degrabă drept contraargument la reproșurile de elitism aduse Forumului (oricum, taxele de participare nu sunt la îndemâna oricui, căci variază între 60.000 și 600.000 franci elvețieni). Iar dacă nu se știe despre ce se discută în mod concret în reuniuni și în particular, se știe în mod sigur că la Davos se abordează absolut orice gen de subiect, fie el de interes general, de grup sau bilateral. Anul acesta, de pildă, s-a anunțat că în tematica reuniunii figurează subiecte cum sunt sărăcia, inegalitatea socială, inovația, schimbarea tehnologică, mediul, responsabilitatea socială a corporațiilor. Există, în fiecare an, și o deviză înscrisă pe genericul ediției; tema oficială din 2018 a fost „Crearea unui viitor comun într-o lume divizată”.
„Sincronism” : benefic sau alarmant?
Anul acesta, Forumul s-a deschis într-o relativă euforie. Tradiționalul studiu anual al lui PricewaterhouseCooper anunța că 57 la sută din patronii firmelor occidentale sunt optimiști în ce privește starea actuală a economiei mondiale. „După un șir de ani mohorâți, iată-ne în fața unei perioade benefice” – se entuziasma gazeta belgiană Express, care explica revirimentul în principal prin relansarea economică înregistrată în „țări semnificative” precum Statele Unite, China și India. Economiștii, detalia jurnalul menționat, explică astfel acest miracol: există o bază solidă pentru noi investiții și locuri de muncă, ceea ce duce la o stimulare a consumului, drept care și exporturile profită dintr-un comerț mondial robust. Tot acest lanț purtând un nume: „sincronism”.
Numai că, se grăbește să avertizeze economistul șef al canalului britanic BBC, dacă în public, inclusiv la Davos, se exprimă optimism, în discuțiile neoficiale, în afara camerelor de luat vederi, lumea pare cuprinsă de „o mare neliniște” (big worry). Toate marile bănci centrale au anunțat că vor înceta programele lor de relansare în 2018. Este vorba, în mod concret, de Rezervele Federale Americane (FED), Banca Centrală Europeană (BCE), Banca Japoniei și Banca Angliei (BoE). Și atunci, continuă analistul BBC, „sincronismul” atât de răsfățat în comentarii devine unul „alarmant”, căci respectivele programe de relansare sunt, din 2008, principalul – de fapt singurul – motor al creșterii economice. În 2017, suntem informați, băncile centrale au injectat în economia mondială „o bagatelă” de aproximativ 1.500 miliarde dolari, adică aproape șapte miliarde dolari pe zi.
Pentru a da mai multă culoare și mai mult palpit sobrei reuniuni din atât de discreta și de strașnic păzita stațiune alpină elvețiană, un analist vest-european, Jacques Lemoisson de la Banque Cramer and Cie o descrie ca pe o înfruntare de forțe bine – și din timp – pregătite. Iată momentul imediat premergător, al „preliminariilor”, cum ar fi spus Grigore Gafencu:
Înainte de surâsurile largi de la Forumul de la Davos, cei trei mari actori: China, Rusia și Statele Unite s-au lansat într-un fel de „război al comunicatelor” premergător ofensivelor politico-diplomatice, pentru a șubrezi pozițiile adversarilor.
Trump – potențat după lansarea programului său fiscal și capacitat în voința sa de a impune America First pe planul schimburilor comerciale pentru a reduce deficitul balanței comerciale.
Xi Jinping – potențat după un important plenum al partidului, care i-a întărit poziția de lider comunist suprem, la același nivel cu Mao. Este de așteptat ca PIB-ul trimestrului IV/2017 să întărească puterea Chinei.
Putin – potențat, în an electoral, de o victorie în Siria, primele contracte de armament cu Arabia Saudită și consolidarea legăturilor economice cu China.
Între timp, săgețile între capitalele celor trei mari ai momentului se încrucișează. Trump sugerează că este un posibil un război comercial cu China, iar Pentagonul anunța, într-un raport strategic, că va adopta o poziție mai ofensivă față de Rusia și China.
Nici Forumul de la Davos nu ignoră norii care umbresc atmosfera internațională, căci în raportul său anual asupra riscurilor globale pentru 2018 pune pe locul întâi intemperiile, urmate de atacurile cibernetice, criza alimentară și – tot mai preocupantă – iminenta criză a apei, iar nu în ultimul rând, tensiunea generată de noua politică economică și externă americană.
Globalizare si neoprotecționism
Angrenajul Davos, oricât de rutinier și de previzibil (ori abscons) ar putea părea la un moment dat, are grijă, totuși, ca la fiecare ediție a sa să existe o mică/mare senzație. Anul trecut, revelația a fost liderul suprem al Chinei, Xi Jinping, care s-a prezentat suficient de explicit drept principalul și cel mai activ promotor al liberului schimb neîngrădit – iar prin aceasta și al globalizării – și adversarul neo-protecționismului. Anul acesta, Davosul a fost unul prin excelență „american”, în primul rând prin prezența – și prestația – președintelui Donald Trump. Dar chiar înainte de apariția sa, ministrul american al Finanțelor, Steven Mnuchin, a produs frisoane în rândurile participanților când s-a pronunțat pentru „un dolar slab” (peste câteva zile, șeful Casei Albe îl va dezminți și dojeni în mod public). Președintele Trump, primul lider american care vine la Davos la câteva decenii după Bill Clinton, și-a făcut o intrare triumfală, anunțând din timp: „Voi merge la Davos, în Elveția, pentru a spune lumii cât de formidabilă este America și cât de bine îi merge”. Imprevizibilul șef de stat a fost primit, cum era și de așteptat, cu sentimente împărțite. Dacă reforma sa fiscală – care reduce drastic impozitarea firmelor – și creșterea robustă a economiei americane sunt pe placul marilor bancheri și patroni, discursurile protecționiste și inițiativele sale intempestive în geopolitică crispează destulă lume influentă. De data aceasta însă, este adevărat, președintele Trump a fost cât se poate de binevoitor cu putință (drept pentru care a și ignorat teme critice precum migrația, clima etc.). În discursul său, de aproximativ un sfert de oră, el a punctat câteva idei: momentul actual de prosperitate al Americii, încrederea generală în economia și finanțele țării, faptul că „America First” nu înseamnă „Doar America” sau „America, singură”, ci și liber schimb, dar unul just și reciproc. De aici, concluzia că „niciodată până acum n-a mai fost un moment atât de favorabil pentru a veni să investești în America”. (E drept că, în ziua discursului, peste Atlantic s-a făcut cunoscut că în trimestrul IV/2017 creșterea economică a fost de 2,6 la sută, nu de 2,9, pe cât se contase, iar peste scurt timp aveau să se producă și șocurile din Wall Street.) Oricum, actualul președinte american nu și-a dezmințit nici cu acest prilej vocația de om de afaceri mai degrabă decât pe aceea de om politic, invitându-i îmbietor pe potențialii investitori într-o Americă mai favorabilă ca oricând afacerilor.
În sfârșit, la capitolul american al Forumului (dar și în general pentru Davos 2018) este relevant și discursul, intrat în tradiție, pe care-l rostește la dineul oferit de el participanților, multimiliardarul convertit în filantrop și prim sponsor mondial al ONG-urilor, George Soros. Un discurs abraziv, care atacă virulent Administrația Trump, giganții Internetului – Facebook și Google, Bitcoinul, Rusia etc.
PIB-ul, la ora judecății
Insolită, deși mai puțin observată sau mediatizată, a fost dezbaterea „de nișă” pe tema viabilității și soartei Produsului Intern Brut (PIB). Oare acest indicator universal al creșterii/recesiunii unei economii, o adevărată tablă a înmulțirii ori tabel al lui Mendeleev pentru toată lumea, nu doar pentru analiștii economici, mai poate fi considerat un instrument perfect și pertinent, pare să se întrebe tot mai mulți specialiști și factori de decizie. „Există un sentiment crescând că tipul de statistici pe care l-am utilizat până acum nu mai funcționează” – explica universitarul britanic Diane Coyle corespondentului Agenției France Presse. Ea se pronunța pentru încorporarea unor noi criterii, grație cărora „să se reflecte mai bine evoluția bogăției unei țări”. De exemplu, „capitalul inuman”, pentru a dispune de date despre nivelul educației, infrastructurii, calitatea mediului, sau „capitalul social”, care ar oferi indicii potrivind gradul de unitate sau divizare a unei țări. Universitarul britanic nu este singular în obiecțiile și sugestiile sale, care sunt tot mai dezbătute în cercurile academice, inclusiv de laureați Nobel în economie, precum Joseph Stiglitz și Amartya Sen. PIB-ului trebuie să i se aducă corecții și completări pentru a putea prezenta mai cuprinzător și mai nuanțat realitatea, întrucât, mai dă France Presse un exemplu, „una dintre problemele de fond este de a ști dacă PIB-ul încurajează creșterea cu orice preț, în detrimentul resurselor pe termen lung și cu riscul deteriorării naturii”.
Și totuși, se vrea mai multă Europă
De un interes special a fost – sau ar fi trebuit să fie – pentru România dezbaterea asupra Europei intra și extra muros UE. (Dar nici Bucureștiul oficial, nici cercurile economice, de afaceri etc. par să nu dea doi bani pe consistenta și influenta adunare de la Davos.)
În timp ce challengerul german e ocupat cu probleme interne, (doamna Merkel meșterind îndelung la viitoarea coaliție guvernamentală de la Berlin), tânărul și neliniștitul președinte francez Emmanuel Macron și-a expus din nou ambițiosul său plan de transformare a Uniunii Europene într-o superputere (economică). Un plan în care fiecare stat membru ar merge cât de repede poate sau cred de cuviință să o facă, iar cei ce nu prea vor sau pot, să nu-i încurce pe „ambițioși”. Cam așa e văzută azi de la Palatul Elysee Europa Unită a anilor ce vin.
În schimb, la o masă comună televizată prilejuită de Forum, interlocutorii au pledat toți, chiar dacă cu argumente și propuneri proprii, pentru o Europă mai unită. Bruno Le Maire, ministrul francez al Economiei: UE trebuie să fie „mai puternică”, în fața unei Chine un plină creștere și a unei Americi care-și apără interesele. El pledează pentru unirea capitalurilor căci „întreprinderile au nevoie de un acces la finanțare pentru a prinde anvergură și a exporta”. Mateusz Moraviecki, premierul Poloniei: susține ideea unirii capitalurilor. Ursula von den Lynden, ministrul german al Apărării salută inițiativa apărării europene comune și adaugă: „Înainte, Europa depindea mult de SUA. Acum, noi trebuie să luăm lucrurile în propriile mâini”. Angel Gurria, secretarul general al OCDE a evidențiat marele număr de șantiere europene între care uniunea bancară, unirea capitalurilor, integrarea fiscală, energetică, telecomunicațiile, armata europeană.
„Mai tânăr” decât instituții venerabile precum ONU, FMI, NATO sau UE, Forumul de la Davos pare mai receptiv și mai sensibil la „tranziția” și „fracturile” lumii (două laitmotive ale ediției din acest an). Explicabil, căci nu un cadru neoficial, are un format compozit și dezinvolt, nu ia decizii. E drept că și această agora… selectivă se apropie de vârsta semicentenară (în acest an, a 48-a ediție), dar îi asigură o credibilitate și o viabilitate sporită tocmai această sensibilizare și receptivitate la nou, la schimbare. De la o asemenea „valoare adăugată” ar avea de câștigat și factorii, și forurile de decizie din diverse domenii ale României și ar putea auzi mai distinct, vorba Poetului, „iarba cum crește”.
