Fenomenul migrației devine preocupare constantă a omenirii

Date:

Migranții sunt, cu totul, în lume, cam vreun miliard, aproximează, în cartea sa „The Figure of The Migrant”, universitarul britanic Thomas Nail. „Secolul XXI va fi secolul migrantului”, proclamă autorul pe un ton solemn chiar în prima propoziție a cărții sale, apărută în 2016. „Noi toți devenim migranți. Oamenii se mută astăzi mai des decât oricând altădată în istoria omenirii” – susține, categoric și generalizator, autorul. Exegeții cărții au observat în aceste afirmații categorice o încercare a autorului de a obișnui lumea cu marile valuri de imigrație care afectează normalitatea și stabilitatea în diferite zone ale lumii, mai precis atât acolo unde violența, terorismul, războaiele sau calamitățile naturale și schimbările climatice împing mase de populație să ia calea pribegiei, cât și în statele prospere ale lumii, văzute ca noi „Pământuri ale Făgăduinței” de către dezrădăcinații din zonele defavorizate ale lumii. Prin miliardul de migranți ai lumii pe care îl vehiculează, autorul britanic parcă ar vrea să convingă lumea că migrația masivă nu e ceva care ar trebui să ne pună pe gânduri, nici măcar să ne mire, într-o lume care se mișcă tot mai mult și mai dezinvolt. Altfel spus, ar fi vorba de o stare naturală, ce presupune schimbare, viteză, noutate, dinamism, progres etc. Dacă un miliard din 8 și ceva de pământeni sunt mereu pe drumuri, mereu „altundeva” decât acasă, înseamnă că așa trebuie să fie, altfel fenomenul nu ar fi atât de amplu. E drept că pentru a rotunji miliardul de migranți ai planetei, Thomas Nail adună cei aproximativ 250 de milioane de migranți nevoiți să ia calea pribegiei din motive teritoriale, politice, economice, juridice – care sunt așadar „expulzați din(tr-o) societate”, cu tot ce s-ar mai putea numi migrant – salariatul care se mută cu slujba dintr-un oraș într-altul, diplomatul, comis-voiajorul și omul de afaceri transnațional sau apatrid, globetrotterul și exploratorul, ba chiar pașnicul turist, ca să nu mai vorbim și de nomazi, homelessi, boschetari, vagabonzi etc. Astfel augmentată și relativizată, categoria migranților se arată mult mai complexă. Și așa era greu să te descurci cu un asemenea fenomen de care europenii n-au mai avut parte, la o asemenea amploare, de vreo 15 secole, dar cu Marea Migrație din afara continentului și cu migrațiile „interne” amintite, șarada e și mai cumplită.
Oricum, autorul cărții, ce ambiționează să fie de referință, despre migranți, are grijă să nu-și alarmeze publicul cititor. Dimpotrivă, el se preocupă să elogieze virtuțile migrației, care – sună mesajul său – nu ar trebui să ne sperie, căci oricum devine fapt curent. Migrația, sună argumentația cărții, e de fapt o mobilitate crescută a indivizilor și populațiilor, aduce dinamism în activitățile economice și sociale, întreține emulația, competiția, concurența, capacitează individul și colectivitatea în lupta pentru existență. De fapt, migrația e utilă, așa cum e și șomajul, amândouă prezintă cam aceleași avantaje, ca „rău necesar”, dar care ar avea și părțile sale bune.

„Secolul XXI va fi secolul migrantului nu numai datorită numărului record de migranți care există astăzi, dar și din cauză că este secolul în care toate formele de migrație socială înregistrate până acum au reapărut și au devenit mai active decât oricând în trecut”, avertizează autorul cărții. Căci, explică el, „a devenit tot mai necesar ca lumea să migreze, din cauza instabilității economice, politice și a mediului înconjurător”. Iar migrantul, atunci când întâmpină rezistență, poate recurge la „propriile forme de acțiune socială, prin dezordine, revoltă, rebeliune și rezistență”. Și, în sfârșit, încă un detaliu: cartea despre chipul migrantului în secolul XXI a fost scrisă înainte de explozia problemei migrației la scară intercontinentală, dar a picat ca o explicație teoretică cu efect de duș scoțian peste angoasa cvasigenerală.


Dezbaterea pe tema ciocnirii civilizațiilor, animată de mult mediatizata carte a universitarului american Samuel Huntington, părea să se așeze pe făgașul unui taifas mai degrabă teoretic, până când fapte șocante au transformat teoria în urgență presantă. Mareea de refugiați care se revarsă în valuri de câțiva ani pe coastele meridionale ale Europei pentru a pătrunde până în inima prosperă a continentului, chiar dacă a cunoscut în ultima vreme o relativă diminuare a fluxurilor de populație, a făcut din relația Occident-Orient o problemă stringentă de Realpolitik. Europenii fac iarăși o încercare de a înțelege mai bine islamismul, pentru a se lămuri dacă pot conlucra sau măcar conviețui cu cei ce împărtășesc această religie/cultură/civilizație sau dacă trebuie să se pregătească și ei pentru un fel de „război sfânt”. Mai ales că lumea este stupefiată și de erupția în Orientul Mijlociu a noii forțe teroriste a așa-zisului stat islamic, care șochează și îngrozește lumea prin cruzimea asasinatelor și barbaria distrugerilor sale, amplu mediatizate.
Pe o asemenea sensibilizare acută a mentalului colectiv la fenomenul islamic, o altă carte, apărută în Franța, intitulată „L’Islam mondialisé” și semnată de politologul Olivier Roy, este cât se poate de utilă, astăzi, ca lectură. Ea începe cu o afirmație tranșantă: „Islamul a trecut definitiv la Vest. Nu sub forma unei cuceriri, nici prin convertire pașnică, ci printr-o deplasare voluntară de populații musulmane, venite în căutare de lucru sau de condiții de viață mai bune în Occident […]. Este momentul în care frontierele între marile civilizații se șterg și când vedem apărând teorii și mișcări care urmăresc să dea viață unor fantome: de la ciocnirea la dialogul civilizațiilor, trecând printr-un comunitarism prezent sub toate formele sale, etnic sau religios. Noile frontiere care se stabilesc nu dispun de un teritoriu concret, ele se fixează în mental, în comportamente și în discursuri”. Această lume fără frontiere trasate este a emigrației islamice, copleșitor de numeroasă la scară nu doar europeană ci și globală, căci o treime din lumea islamică trăiește în emigrație, ca populație minoritară.

Teama occidentalului, a europeanului față de fenomenul islamic, pare a spune autorul cărții, trebuie riguros conturată și clar definită. Nici exagerări, nici aproximări. Și aceasta pentru că teama de un islam văzut ca fenomen nebulos, fantasmatic, misterios, neînțeles se hrănește din ignoranță și prejudecăți și sporește prin necunoaștere. Islamul contemporan, susține autorul cărții, „este un fenomen global, care suportă și însoțește mondializarea”. În această variantă istorică a sa, islamul se extinde în Occident, îndeosebi în Europa prosperă, unde religia islamică ajunge să devină dominantă în sectoarele defavorizate ale societății. Comportamentele sociologice, dar și valorile acestor musulmani tind să se occidentalizeze, dar – atenție – nici normele nu se reevaluează, nici intențiile
reformatoare (câte sunt) nu au audiență. La musulmanii din Europa, miezul esențial al islamismului pare să rămână de neatins.

Islamul politic nu obține audiență populară și proiectele sale ambițioase eșuează. Iar întrucât islamul cunoaște un proces de deteritorializare și individualizare, „nu există o geopolitică a islamului, pentru că nu există nici teritoriu al islamului, nici comunitate musulmană care să-și negocieze noile sale identități”, dă asigurări autorul cărții. Noii jihadiști sunt în majoritatea lor marginali, femei ce aspiră la emancipare sau convertiți, adică „militanți ai unei lumi globale, nomazi, adesea dezrădăcinați”, sunt cei care acum câteva decenii ar fi fost 68-iști sau guevariști. Iar islamul moderat, cel prevalent, este poate mai greu de perceput, „pentru că nu vrea să fie vizibil, iar acest lucru înseamnă tocmai moderație”. După cum se vede, Olivier Roy este un teoretician optimist asupra viitorului relațiilor Occident – lumea islamică, chiar pe fundalul furtunos al celei mai mari migrații de populații din ultimele 15 secole, în plină dezlănțuire. El crede într-un „universal în devenire”, pentru că „umanitate fără universal nu există”.

Dincolo, însă, de această animată dezbatere de anvergură mondială, fenomenul migrației devine subiect de evaluare și decizie la nivelul statelor și al instituțiilor internaționale și europene. Migrația poate fi considerată de acum înainte ca problemă globală majoră, a întregii omeniri, după ce Adunarea Generală a ONU a aprobat la 13 iulie 2018 Pactul mondial pentru migrații sigure, ordonate și regulate, care urmează să fie adoptat la o conferință interguvernamentală ce va avea loc la Marrakech, în Maroc, în zilele de 10-11 decembrie. „Este pentru prima oară când statele membre ale ONU negociază un acord care acoperă în toate dimensiunile sale migrația internațională de o manieră globală” – anunță triumfal ONU-Info. În același spirit, președintele în exercițiu al Adunării Generale a ONU, Miroslav Lajcak, salută „un moment istoric”, căci pactul are „un potențial enorm” care „poate să ne conducă de la o lume reactivă la o lume Proactivă. Poate să ne ajute să avem avantaje din migrație și să atenuăm riscurile. Poate oferi o nouă platforma de cooperare. Iar aceasta poate fi o resursă pentru a găsi echilibrul just între drepturile popoarelor și suveranitatea statelor”.

Prin ultima frază, demnitarul Națiunilor Unite atinge punctul cel mai sensibil al întregii dezbateri politico-diplomatice și publice generate de drama emigrației, care s-a impus ca una dintre marile sfidări ale lumii secolului XXI. În același sens se pronunță și secretarul general adjunct al ONU, Amina J. Mohammed, când recunoaște că „migrațiile ridică probleme grave în ce privește suveranitatea statelor și drepturile omului, mișcarea voluntară, relația dintre dezvoltare și mobilitate”.

Așa se explică, între altele, și faptul că Pactul migrației n-a întrunit la ONU consensul unanim al statelor membre. Prin Misiunea sa la New York, administrația Trump a comunicat oficial că „Statele Unite încetează participarea lor la Pactul mondial pentru migrație”. Textul oficial american afirmă că „Declarația de la New Yok conține numeroase prevederi care sunt incompatibile cu politicile americane de imigrație și refugiați, oarecum și cu principiile enunțate de Administrația Trump în materie de imigrație”. Mai direct, reprezentantul SUA la ONU, Nikki Haley, a declarat: „Deciziile noastre în politicile de imigrație trebuie să fie luate întotdeauna de către americani și numai de către americani”. Și Ungaria s-a retras din pact. Ministrul de externe de la Budapesta, Peter Szijjarto, a declarat că pactul este „periculos pentru lume și pentru Ungaria, căci va incita milioane de persoane să pornească la drum”. El adaugă că Ungaria nu crede în caracterul neconstrângător al documentului și exprimă îndoială că acordul va putea determina statele să-și deschidă frontierele pentru migrație. Problema migrației devine așadar un nou punct controversat pe agenda Uniunii Europene, căci și alte state din Europa și-au anunțat intenția de a nu accepta pactul, în ciuda compromisului convenit în Consiliul European din 28-29 iunie 2018.

Pactul mondial privind migrația, care a fost negociat timp de 18 luni la sediul ONU, reiterează o serie de principii (drepturile omului, drepturile copiilor, suveranitatea națională etc.) și cuprinde un catalog de măsuri menite să ajute statele să facă față migrației (ameliorarea informației, mai buna integrare a migranților, schimb de expertiză etc.). Documentul detaliază circa 20 de măsuri concrete, între care colectarea de date, eliberarea documentelor de identitate pentru miganții care nu le posedă, combaterea discriminării, grija deosebită pentru femei și copii, accesul la serviciile sociale etc.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, sintetiza obiectivele documentului în trei puncte: 1. Asigurarea de frontiere sensibile la cerința de protecție a persoanelor, 2. „Repartizarea poverii” migrației, 3. Dezvoltarea de oportunități pentru imigrarea legală, singura modalitate de combatere a rețelelor ilegale.
Dar o serie de publicații occidentale – și nu numai – susțin că „dincolo de discursul diplomatic și de slogane umanitare, majoritatea statelor se arată prudente, fiind preocupate de a-și păstra suveranitatea, și se opun instaurării unui așa-numit drept la imigrare. Și aceasta cu atât mai mult cu cât există temerea că, pe termen mediu, proiectatul drept la imigrare va face din pact un document juridic constrângător, sub presiunea oligarhiei mondialiste”, cum scria, pe un ton mai abraziv, publicația online „Polemia”. În replică, secretarul general al ONU a dat asigurări că „Pactul mondial nu va impune nimic nimănui, dar propune soluții”.

Soluții, oricum, se impun, sub presiunea realităților preocupante ale fenomenului. După statisticile ONU realizate în ultimele decade, circa 60.000 de migranți și-au pierdut viața în mare, în deșert sau în alte diferite împrejurări. După estimările (și criteriile) ONU, numărul migranților este la scară globală de 258 milioane, adică 3,4 la sută din populația lumii.
Dintr-un fenomen preocupant, migrația masivă riscă să devină unul îngrijorător, iar până acum, după cum se poate constata, el rămâne în mare măsură în afara unui control riguros și în afara unei gestionări eficiente. Este de văzut în ce măsură Pactul mondial privind migrația va oferi statelor și organizațiilor internaționale direct implicate sau interesate cadrul necesar pentru soluționarea în spirit umanist a problemei – care se cronicizează – a migrației, în conformitate cu interesele fiecărui stat, dar și cu interesele generale.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Norofert începe asamblarea unei linii de producție în SUA și atrage un partener local în acționariat

Norofert, liderul cercetării pentru agricultura regenerativă și unul...

Hub de servicii integrate de afaceri în Palatul Camerei de Comerț și Industrie București

Palatul Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București...

ASF, acțiuni de educație financiară în cadrul Global Money Week

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) organizează, în perioada 18-23...

Ultimele 5 zile cu discount 15% la FoodIntelForum

Mai sunt doar 8 locuri. Peste 40 de speakeri...