IKEA cumpără 80% din parcurile eoliene din România

Date:

Ingka Group, compania care deţine cea mai mare parte din sistemul de franciză IKEA, cumpără o paticipaţie de 80% din șapte entități eoliene din sud-estul României, de la Vestas Wind Systems, potrivit Hotnews.ro. Parcurile eoliene achiziţionate ar putea produce energia necesară pentru 65 de magazine IKEA sau a 150.000 gospodării din România.
Deși tranzacția a fost semnată, finalizarea este supusă aprobărilor legale, acest lucru fiind așteptat să se întâmple la finalul lunii octombrie.
Achiziția a fost făcută de ramura investițională a Ingka Group, Ingka Investments și are ca obiect 64 de turbine cu o capacitate totală 171 Megawați. Performanța combinată a parcurilor eoliene reprezintă echivalentul consumului a peste 65 de magazine IKEA sau a 150.000 gospodării din România și depășește consumul din lanțul de aprovizionare IKEA din România.
Totodată, Grupul Ingka deține acum și operează 900.000 de panouri solare și 534 de turbine eoliene în 14 țări. România este a 14-a țară în care Grupul Ingka investește în energia eoliană. Cea mai recentă achiziție a fost a unui parc eolian din Germania.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Acționarii One United Properties au aprobat plata unui dividend în valoare de 75,9 milioane de lei pentru anul financiar 2023

One United Properties (BVB: ONE), principalul investitor și dezvoltator...

Peste o mie de joburi remote disponibile în industria tech

Startup-ul inovator nPloy din Europa Centrală și de Est...

Bibliotecă pentru comunitate susținută de brandul Bookster

Brandul Bookster, care oferă angajaților acces la peste 130.000...

Iarmaroc la Sat pentru creatori produse și servicii autentice, tradiționale, artizanale  

Meșteșugari, creatori, artiști și producători locali a căror metodă...