Performanța nedorită a actualei coaliții de guvernare este, fără nicio îndoială, aceea că a reușit de câteva ori anul acesta să unească națiunea în ansamblul ei împotriva deciziilor bâlbâite ale statului. Deopotrivă angajați și angajatori, patronate și sindicate, companii multinaționale și firme mici și mijlocii, analiști independenți sau militanți ai societății civile sar ca arși criticând politicile publice ale guvernului. Dacă 2017 a început cu mari convulsii și mișcări de stradă împotriva tentativei puterii de a schimba legislația justiției, iată că sfârșitul lui 2017 vine cu și mai mari amenințări de mișcări sociale și sindicale. De data asta, tensiunea este la cote maxime din cauza anunțatei „revoluții fiscale” pe care Guvernul o pune în practică prin Ordonanță de urgență, fără să existe o consultare reală a mediului de afaceri, a sediului sindical, a societății civile; fără să fie realizat un studiu real de impact care să explice necesitatea deciziilor anunțate dar mai ales care să arate și efectele comparative ale luării sau neluării acestor decizii. Mai mult, tensiunile generate de încăpățânarea guvernului de a nu asculta vocea mediului de afaceri (de fapt de a ignora toate vocile din jurul său) se traduc în pierderea brutală a încrederii în statul român, pierderea încrederii în economia românească, deși, paradoxal, aceasta înregistrează cele mai spectaculoase prognoze de creștere pe anul acesta (avansul PIB sare bine peste 8%). Valul de neîncredere a depășit deja granițele naționale, având împact și asupra ratingului României.
În fața neîncrederii crescânde, societatea este pusă în oala cu presiune. Avem o creștere economică, ce facem cu ea? O întrebare la care nimeni nu pare să știe răspunsul.