Forumul Economic de la Davos, care se întrunește anual a avut, în ianuarie 2017, a 47-a ediție. Participanții s-au întrebat la modul cel mai serios dacă nu trăim „într-o lume care se schimbă cu 180 de grade”.
Davos este, în fond, una între miile și miile de reuniuni internaționale care dezbat problemele comune ale lumii. Și totuși, Davos e o adunare oarecum diferită de altele, căci participanții sunt vârfuri sau persoane dintre cele mai influente în lumea politicii, afacerilor, antreprenoriatului etc. Participarea este de altfel în mod cert prohibitivă, chiar și din punct de vedere pecuniar, căci nu chiar oricine are putință să achite feluritele și ridicatele taxe de participare (iar aceasta este doar o condiție minimală). Nu se poate spune așadar că Davos ar fi un instrument întru totul corect pentru a lua pulsul lumii. Dar oricum, prin Davos putem avea măcar o idee despre ce îi preocupă pe mai marii și atotputernicii vremelnici ai clipei. În plus, mica și discreta stațiune turistică elvețiană care găzduiește, din 1971, acest conclav sui generis este un loc ideal pentru întâlniri, discuții, târguieli, înțelegeri între interlocutori care preferă să evite expunerea publică. Un asemenea cadru informal pentru contacte dintre cele mai insolite sau chiar senzaționaliste pentru presă este, într-un fel, și ONU, dar acolo sunt mult prea mulți ochi și prea multe urechi care-și câștigă pâinea din comunicare publică (sau… discrete). La Davos, cu o taxă de înscriere de 46.000 euro și o taxă anuală de participare de 165.000 euro, plus tarifele exorbitante ale hotelurilor și diverselor facilități și prestații, nici chiar publicațiile de senzație cele mai bine implantate în culisele lumii nu-și permit luxul de participare sau, mai mult de o singură dată, nu mai pot călca pe acolo. Este și motivul pentru care Forumul de la Davos nu este scutit de critici. Pentru că, spun cârtitorii săi, e de fapt vorba de o reuniune a celor bogați și puternici, a capitaliștilor, care are ca scop apărarea intereselor lor și gestionarea unor probleme de lobbying.
Așadar, Forumul de la Davos este un cadru riguros selectat (după criterii care pot fi, desigur, discutate), are și o importantă parte discretă/secretă, dar și una care dă satisfacție publicului. Ce i-a oferit, de pildă, publicului ediția din acest an?
O conducere „receptivă și responsabilă”
Fiecare ediție a Forumului are o temă generală în dezbatere, iar în 2017 sloganul a fost „Un leadership receptiv și responsabil”. După cum se poate constata, un enunț care nu deranjează pe nimeni. De ce, totuși, acest subiect? Pentru că problema leadershipului și a liderilor pare în acest moment mai acută. Și la nivelul statelor, și la nivelul alianțelor și organizațiilor regionale, și la nivel global. Opinia prevalentă este că nici liderii, nici instituțiile nu sunt la înălțimea momentului. Sau, mai de-a dreptul spus, ideea că factorii decidenți sunt nepotriviți, nepregătiți sau depășiți de sfidările cu care statul sau alte tipuri de construct din viața internațională se confruntă. Americanii, și nu numai ei, se plângeau la recentele alegeri prezidențiale că nu au pe cine vota. Premierul britanic și-a părăsit precipitat funcția într-un moment de răscruce pentru țară, șefii de guvern din Italia se schimbă și ei cam des, francezii abia așteaptă ca actualului președinte să i se termine mandatul, iar cancelarul Merkel are emoții că nu va mai fi realeasă în funcție. Nici conclavurile interstatale de tipul NATO și UE nu se simt prea bine, dacă lideri importanți, precum însuși președintele Americii, încep să se întrebe de utilitatea lor.
Fondatorul și președintele (perpetuu) al Forumului de la Davos, economistul german Klaus Schwab, explică de ce a optat pentru genericul din acest an (fiindcă el decide în ultimă instanță asupra temei Forumului): trebuie să înțelegem „de ce sunt furioși oamenii”, care sunt cauzele furiei lor. Și încă un motiv preocupant pentru factorii responsabili ai lumii, atrage atenția Klaus Schwab: evenimentele politice din ultimul an au arătat „o dorință de izolare și un refuz al globalizării”. Imperativul zilei ar fi, de aceea, potrivit animatorului Forumului de la Davos, lupta împotriva „retragerii în sine”, tendința ce câștigă teren, începând cu America și Marea Britanie și continuând cu forțele populiste de tot felul și de peste tot în lume, inclusiv în fosta Europă Răsăriteană, prin Polonia sau Ungaria.
Mai multe întrebări decât răspunsuri
La Davos și-au bătut capul cu problemele omenirii circa 3.000 de participanți, între care 1.200 de oameni de afaceri și vreo 50 de șefi de stat și de guvern. „Subiectele care îi vor preocupa pe participanți – anticipa într-o corespondență de la fața locului ziarul francez Le Monde – vor fi: A început demondializarea? Care va fi prețul protecționismului? Inegalitățile și ascensiunea populismelor vor copleși totul?”
Iar Euronews adăuga, la șirul de întrebări: „Va deveni Rusia aliatul privilegiat al Statelor Unite? Este amenințat viitorul Uniunii Europene? Dar viitorul NATO?” Un noian de întrebări, din care ziaristul de la Le Monde s-a sustras cu remarca: „La Davos discuțiile au ca obiect o lume întoarsă pe dos”.
Studiile, ca bază de discuție
După atâtea ediții, Forumul și-a creat într-un fel propriile tradiții. Una dintre ele este documentația tot mai cuprinzătoare așezată pe masa de discuții a participanților. Dezbaterile au beneficiat și în acest an de câteva documente analitice privind starea lumii.
„Global Risks Report 2017”, care analizează anual riscurile ce amenință planeta, avertizează asupra inegalităților în ce privește repartiția avuției globale, dar și asupra riscurilor în domeniul mediului (schimbări climatice, criza apei, fenomene meteo extreme etc). Studiul „Better bussines, better world” proiectează o variantă benefică a îndeplinirii obiectivelor dezvoltării durabile, care dacă s-ar afla în centrul strategiei economice mondiale și ar fi luate în serios, ar putea spori bogăția globală cu cel puțin 12.000 miliarde dolari până în 2030, iar dacă acest câștig ar fi investit în infrastructură, lumea noastră ar fi și mai îndestulată, și mai sigură. Concluzie de studiu științific ori proiecție utopică? – s-au întrebat unii participanți.
Mari absenți, dar și prezențe remarcabile
Și pentru că tot e vorba de deficitul de lideri și de leadership, a fost notată lipsa de la Davos a unor proeminenți oameni de stat. E drept, nu era de așteptat participarea președintelui Donald Trump, fie și pentru faptul că a fost investit în funcția supremă chiar în zilele de desfășurare a Forumului (în plus, noul președinte american și-a declarat în mod public inapetența pentru formulele multilaterale, în general). Dar nici președintele Putin, sau mai ales cancelarul Merkel, oaspete frecvent al incintei, sau președintele francez Hollande nu au onorat manifestarea din acest an. Și nici măcar vedete ale vieții artistice internaționale n-au prea excelat în acest an la Davos, deși Forumul și-a făcut o tradiție și din crearea unor momente de relaxare și delectare pentru distinșii participanți pasibili de migrene după atâtea frământări pentru soarta lumii.
O ediție „sub culorile Chinei”
Interesul pentru Davos l-a asigurat, oricum, președintele R.P. Chineze, Xi Jinping, care a deschis și seria alocuțiunilor în plen. Forumul din acest an a stat „sub culorile Chinei”, transmitea trimisul lui Radio France International. Liderul chinez a declarat că „mondializarea economică nu trebuie făcută responsabilă pentru problemele lumii”. Nu ajută la nimic să blamăm mondializarea – a insistat el – fie și din simplul motiv că „ea este ireversibilă”.
Conducătorul chinez l-a criticat, în mod indirect, pe președintele Trump, pentru anunțatele sale tentații protecționiste și a pledat pentru un comerț internațional fără opreliști. „Fie că vă place sau nu, economia mondială este marele ocean pe care nu-l putem evita”, a mai spus el, înainte de a lansa un avertisment: „Dintr-un război comercial, nimeni nu va ieși învingător”. La prima apariție la Davos a unui lider nr. 1 al R.P. Chineze, președintele Xi Jinping a propus lumii o paradigmă mondială paradoxală: dintr-un stat comunist, care are o temeinică tradiție izolaționistă, de la marele Zid la „revoluția culturală”, China de astăzi s-a anunțat, la Davos, ca port-drapel al globalizării. Și acest anunț, când? Tocmai când președintele Statelor Unite, superputerea mondială care era până mai ieri promotorul dintâi al globalizării, a proclamat urbi et orbi noua deviză a țării sale: America First. „În timp ce Asia privește mondializarea cu brațele deschise, emergența populismelor în lumea occidentală generează o opoziție consecventă” – observa, printr-o generalizare poate cam prea îndrăzneață, analistul american Nathan Gardel.
Se schimbă axa lumii?
Suntem oare martorii unei răsturnări de situație de amploare mondială? Se schimbă cu 180 de grade axa geopolitică a lumii? Mesajul surprinzător al Chinei a fost interpretat în fel și chip. Răspunsurile afirmative, ar fi nu numai superficiale și pripite, dar și simpliste, și lipsite de fundament. De ce? O explică tot trimișii de presă de la Davos, care, chiar dacă nu converg în opiniile și explicațiile lor, creează un cadru larg pentru dezbateri asupra problemei poate cea mai acute și mai complexe a momentului internațional. „Președintele comunist chinez Xi Jinping a apărut la Davos ca un neașteptat erou capitalist, ca un apărător hotărât al mondializării, în contradicție puternică cu protecționismul lui Donald Trump”, transmitea de la Forum corespondentul lui France 24. „China și alte economii emergente vor încerca să-și sporească ponderea lor în balanța comercială la nivel mondial, profitând de retragerea Americii”, punea punctul pe i Washington Post. Reprezentanții Imperiului de Mijloc nu numai că vin în forță, dar, în confuzia generală, ei apar și ca garanți ai stabilității și ai liberului schimb; văzută de la Beijing, mondializarea rămâne o valoare sigură”. În chip oarecum similar, RFI observă: „China vine în forță pentru a-și admira puterea sa comercială, țesută răbdător pe firul lung al drumurilor mătăsii. (…) Acuzată mereu de dumping, China își apără acum viziunea sa privitoare la o mondializare mai cuprinzătoare”. De pe o poziție diametral opusă, Foreign Affairs titrează polemic: „Beijingul nu este campionul globalizării. Mitul leadershipului chinez”. Influenta publicație americană explică faptul că deși, la Davos, președintele Xi Jinping s-a afirmat ca port-drapel al globalizării, iar China s-a anunțat ca „beneficiar al globalizării în trecut și lider al ei în viitor”, ar fi o greșeală a considera China drept „campion al globalizării”, „chiar dacă această țară este cea mai mare putere comercială a lumii, are cea mai numeroasă armată și acționează ca lider global”. Și Foreign Affairs conchide: „Adevăratul leadership în era globalizării necesită mult mai mult. În primul rând, disponibilitatea și capacitatea de a-i aduce pe ceilalți la aceeași masă pentru a aborda cele mai presante preocupări ale lumii”. Cu alte cuvinte, până la statutul de leadership mondial și campion al globalizării, China are de tratat, oricum, cu America. Iar America, amintea cineva o reflecție a președintelui Woodrow Wilson, nu are cum nici să abandoneze, nici să fie extrasă din miezul marilor probleme ale lumii.
În fond, am putea să ne explicăm noua deviză a Casei Albe „America First” și prin preeminența Statelor Unite în lume, căci interesele naționale ale Americii nici nu au frontiere, ca să parafrazăm o spusă recentă a președintelui Putin, care a stârnit multă vâlvă în lume.
Valurile unei lumi agitate
La Davos, spunea cineva, ajung „valurile de spumă ale realităților”. Iar autorul acestei metafore, economistul francez Phillipe Crevel, enunța, după cum urmează, câteva din aceste mari valuri ale agitatei vieți internaționale pe care o traversează omenirea:
– Umbra discursului inaugural al lui Donald Trump, care a lăsat lumea perplexă și oarecum neîncrezătoare în fezabilitatea programului său electoral, dar un program care începe treptat să devină strategie prezidențială și care este deja pusă în aplicare.
– Fantoma globalizării, trend tot mai puternic în ultimele decenii, dar care fără a fi (sau a putea fi) stopat, se confruntă cu tot mai multe și mai felurite sfidări, precum protecționismul, naționalismele, izolaționismul, populismele etc. Globalizarea, mondializarea, sunt procese de nestăvilit; problema este ce tip de schimbare și în ce fel de pattern (american, occidental, altfel) se va produce procesul de interdependență tot mai pronunțată la nivel global.
– Noul loc al Chinei în lume, care va fi cu atât mai interesant de urmărit cu cât America, fără a renunța la poziția sa hegemonică în lume, de vârstă practic centenară, înțelege să nu mai gestioneze lumea punctual și amănunțit, ci dintr-o viziune globală, geopolitică, având grijă în primul rând ca nimeni – stat sau grupare de state – să nu-i devină challenger redutabil la supremația mondială.
– Pierderea de viteză a democrațiilor, fie ele clasice (precum în Statele Unite, Franța etc.) sau „noi democrații” (precum cele din Polonia sau Ungaria) și insinuarea tot mai insistentă a „democrației liberale” în contextul internațional, ca așa-zisă alternativă la democrația liberală, care într-adevăr trece printr-un moment de eclipsă la nivel global.
– Brexitul, gestionat de premierul Theresa May, care afirma optimist că există viață și după ieșirea din Uniunea Europeană, dar care, cel puțin până acum, nu a anunțat și nici măcar nu a lăsat să se înțeleagă (nici măcar la Davos) cum se va desfășura procesul de desprindere a insulelor britanice de uscatul Europei Unite.
– Nefericirile Europei, care pare să fi intrat într-o zodie nefastă, cu toate relele care i se sparg în cap chiar în anul aniversar al împlinirii a șase decenii de la fundamentalul Tratat de la Roma care consacra prin legiuitor constructul Uniunii Europene de astăzi. Dar cum, în întreaga sa istorie salutară, dar și zbuciumată, Europa Unită a avut parte mereu de sfidări, se speră că va înfrunta cu succes și spectrul migrației, populismul, naționalismele și imprevizibilitatea marilor ei parteneri, America și Rusia.
– Responsabilitatea tuturor, dar mai ales a bogaților lumii, pentru amploarea și acuitatea sărăciei în lume, ca fenomen care, dincolo de dimensiunea sa dramatic-omenească, reprezintă și un potențial factor de insecuritate și violență în lume.
– Ponderea crescândă a noilor tehnologii, cu perspectivele și aplicabilitățile lor nebănuite, dar și cu nu mai puțin imprevizibilele lor efecte „secundare”(?) nefaste, consecința inerentă a ambivalenței bine-rău a științei și tehnologiei.
