2017 a fost un an al contrastelor, afirma universitarul american Michael Spence. Răspunsul pare banal, general, facil, comun, dar el detaliază: „contrast între accelerarea creșterii și fragmentare, polarizare și tensiuni politice, care se manifestă și pe plan intern, și pe scena internațională”. Parcă tot cam vag… Urmează, de aceea, o punere în gardă. E tot mai greu de crezut că, în perspectivă, economia va putea evita efectele acțiunii unor forțe politice și sociale centrifuge (sau, după alții, ale celor două mari falii geopolitice planetare: cea verticală, canonică am zice, între Vest și Est care-or mai fi ele acum) și mai noua falie, orizontală, creată de decalajele economice, sociale, culturale, civilizaționale etc. Noroc că, deocamdată cel puțin, piețele și economiile s-au arătat destul de insensibile la turbulențele politice, iar riscul unei contralovituri nu e nici el – încă – prea consistent, susține universitarul american (pentru alți viitorologi, acest tip de preocupări vor deveni însă tot mai acute începând din 2019).
Așadar, ni se prezice precum că, deocamdată, nu va fi chiar atât de rău și, după cum suntem asigurați, în 2018 lumea ar putea evolua cât de cât liniștit. Chiar dacă la orizont se conturează tot mai distinct un munte de datorii (întrucât „tradiționalei” datornice America i se alătură și China), ceea ce va induce nervozitate pe piețe și va spori vulnerabilitatea sistemului în fața crizelor, care se apropie și ele. În sfârșit, centrul de greutate al puterii economice și politice va continua să basculeze lent dinspre Occident către Orient, „probabil fără convulsii în viitorul previzibil”, își încheie, totuși prudent, profesorul Spence previziunile.
OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică) este și ea ceva mai optimistă ca în ultima perioadă. Ea constată că activitatea economică planetară cunoaște cel mai rapid ritm de creștere din 2010. Se apreciază că PIB-ul mondial a avut o creștere de 3,6 la suta în 2017 și va urca la 3,8 în 2018. Motoarele creșterii: relansarea comerțului mondial și a investițiilor, crearea de locuri de muncă, consum sporit.
Dar tabloul global nu e pe de-a-ntregul roz. Țările emergente și-au încetinit creșterea, productivitatea la nivel mondial se împotmolește și ea, iar în țările dezvoltate, și salariile. Ceea ce poate duce la nemulțumire populară.
Tentația timidă a alternativelor
2017 a excelat printr-o avalanșă de evenimente mai puțin previzibile: venirea la putere în SUA a lui Donald Trump și mai ales contextul deosebit al alegerii sale; creșterea influenței Frontului Național în Franța, contracarată de ascensiunea unui partid – Republica în marș și a unui om politic, Macron, la care nimeni nu se aștepta să vină; surpriza post-electorală din Germania, unde, după o victorie întru totul previzibilă în alegeri, cancelarul Merkel are mari probleme cu găsirea unei formule de guvernare; o suită de crize politice și economice care afectează mai ales state emergente precum Venezuela sau Brazilia. Iar în enumerare mai trebuie incluse și feluritele probleme acute ale Europei, de la Brexit și Catalonia, până la Ucraina și Turcia, dar mai ales la nivelul viitorului Uniunii Europene. Frământări de amploare se presimt în continuare și în alte părți ale lumii: în Orientul Mijlociu, în arealul Asia-Pacific etc. Fapt este, constată universitarul francez Bertrand Badie , că „din ce în ce mai mult, sistemele și elitele de la putere sunt supuse discreditării sau chiar respingerii din partea cetățenilor pe care îi guvernează”. De aici, necesitatea imaginării de alternative la situația și posibilele evoluții, cărora trebuie să li se aplice corective sau chiar traiectorii noi, pentru a nu deveni și mai preocupante. Căci „factorii de blocaj” devin tot mai influenți și ei exprimă – între altele – triumful unei gândirii unice (care, altfel decât cea comunistă de până mai ieri, se mai și multiplică). Și astfel, lumea începe să aibă tot mai mult de-a face cu conservatorismul în creștere al claselor politice, proliferarea populismului, (și practica ieșirii „în stradă” pentru „schimbare”), deprecierea marilor instituții multilaterale (începând cu ONU și componentele sistemului, continuând cu NATO și UE ș.a.m.d.), opoziția crescândă a lobby-urilor și multinaționalelor la reforme și, în sfârșit, desigur, căci altfel nu se putea: corupția și anti-corupția.
Toate aceste sfidări, ca și altele, neamintite aici, au dus la apariția unor „prime experiențe fragile” de alternative (cum le numesc, mult prea eufemistic, autorii citați): „primăverile arabe”, noile politici ale Chinei președintelui Xi, experimentele din țări ale Americii Latine, apariția lui Trump, aventura Brexit, semnele de schimbare din Germania. Iar, pe un plan mai larg, „neonaționalismul” numit în fel și chip – nativism, suveranism, indigenism, identitarism etc, etc – care se întâlnește astăzi din Nordul dezvoltat (începând cu SUA) și până în Sudul fost „lumea a treia” (pentru că nici această zonă geopolitică nu mai este cât de cât coerentă). Asistăm însă, în continuare, și la ascensiunea dreptei (dar și a stângii) radicale populiste în Europa, ba chiar la fenomene de „maree populistă” (precum alegerile din SUA și Franța).
Altă „nouă ordine”?
Ca imagine generală, lumea de azi se arată mai încărcată de probleme, crize, impasuri, riscuri decât în tot sfertul de secol care a trecut de la căderea și discreditarea comunismului ca sistem mondial. Prin dezintegrarea acelui Imperiu al Răului (cum l-a numit președintele Reagan), s-a crezut că vom intra brusc în cea mai bună dintre lumi, una în care lupul se va înfrăți cu mielul. A fost, însă, în mare parte, o iluzie, ca să nu spunem mistificare, căci contradicțiile și adversitățile perene (îndeosebi între marile puteri) au rămas aceleași, chiar dacă, poate, oarecum altfel reformulate. „De la căderea Zidului Berlinului a trecut peste un sfert de secol, dar noi continuăm să ne identificăm cu o ordine perimată”, constată politologul Bertrand Badie. Noua ordine (sau dezordine), cea care începe să se întrezărească, apreciază același, va aduce ca prim actor al jocului mondial „intersocialitatea” în locul actualei „internaționalități”. Termeni care, deși par încă barbarisme, vor deveni noțiuni uzuale când fenomenele pe care le desemnează și dinamica lor vor fi oricui evidente. Emergența socialului și a tot mai mulți, mai diverși și mai vizibili actori non-statali pe arena mondială devine o realitate tot mai evidentă căci, de pildă, observa B. Badie, „umilința, frustrarea și furia devin pasiuni sociale de neocolit ale vieții internaționale”. Drept care, constată el, lumea de azi „evoluează mult mai mult în ritmul furiei societăților decât în ritmul diplomației monștrilor reci ai statelor”. Și lumea abundă în cohorte tot mai numeroase și mai diverse de actori non-statali precum (chiar!) „stat islamic”, revoluții colorate, primăveri arabe, ong-uri de tot felul, indignați, revoltați, „tineri frumoși și liberi” etc, etc.
Este – această tendință de resurgență a socialului la scară socială mondială – poate și o replică la abandonarea de către mai marii lumii a multilateralismului de până mai ieri (cât a fost el), cu lumea a treia, Actul final de la Helsinki, nealiniați, neutralitate pozitivă, principiile relațiilor dintre state (egalitate, neamestec etc.), o nouă ordine, legalitate internațională etc. Toate aceste noțiuni, atât de proclamate și cât se poate de solemn vehiculate în timpul războiului rece, sună astăzi parcă anacronic, desuet, dacă nu chiar ridicol. Azi sunt foarte trendy cuvinte-valiză (cum zice francezul, adică în care încape cam orice fel de înțeles) de tipul corect politic, limbă de lemn, populism, pragmatism, soft power, drept la ingerința umanitară, tribunal internațional etc.
Și dacă elitele politice, economice, ale bussines-ului, par a ignora frustrările, nemulțumirile, dar și protestele ce răbufnesc (deocamdată?) sporadic față de paradigmele în care se mișcă lumea de azi, societățile devin tot mai sensibile și mai active în denunțarea acestui curs. Nu întâmplător, mai anii trecuți, Omul Anului a fost desemnat, de către o revistă americană, Protestatarul, Revoltatul.
Trump nu a demolat Casa Albă…
Vedeta anului internațional a fost, fără discuție, noul președinte al Statelor Unite. După un an de președinție, Donald Trump nu a demolat Casa Albă, constată, cu falsă naivitate, un comentator vest-european. „Ne place sau nu, președintele american a schimbat profund înfățișarea țării sale în ultimele luni”, îl contrazicea ziaristul canadian Alexander Panetta, care sumariza „un prim an hiperactiv pentru Trump”.
Exemple în sprijinul afirmației sunt multe. Către sfârșitul lui 2017, a semnat o lege a reformei fiscale care prevede cele mai importante scutiri de impozite din ultimul deceniu și care, între altele, continuă și demolarea legii asigurărilor de sănătate a lui Obama (Obamacare). Anterior, președintele Trump a repus în discuție Acordul de liber schimb nord-american (ALENA), a retras SUA din Parteneriatul transpacific (PTP) și din Tratatul de la Paris asupra climei, iar în țară a aprobat construcția petroductului Keystone XL și a deschis calea forajelor petroliere în rezervațiile de floră din Alaska. A recunoscut Ierusalimul capitala a Israelului, dar, e drept, nu s-a apucat încă de ridicarea zidului la frontiera cu Mexicul.
„Donald Trump a făcut multe lucruri”, se minunează analistul conservator Byron York de la „Washington Examiner”. Dar cum primește publicul american toate acestea? Oricum, popularitatea președintelui, după un an de mandat, este cea mai mică din istoria Americii. Istoricul Terry Madonna din Pennsylvania (și nu doar el) obiectează, spunând că, într-adevăr, «majoritatea istoricilor și ziariștilor nu țin cu Trump, dacă e să fim cinstiți», dar, judecând lucrurile la rece, un cunoscător al istoriei Statelor Unite ar plasa bilanțul pozitiv al primului an de mandat prezidențial al lui Donald Trump deasupra performanțelor corespunzătoare ale președinților Carter, Clinton și Bush-tatăl.
„E controversat pentru că e substanțial”, explica universitarul Madonna. Atât de substanțial, încât o ziaristă din Belgia, Dominique Dewitte, vede cum „guerrila anti-Obama a lui Trump dă un nou chip Americii”. Trump a cam distrus, cu mai multă sau mai puțină discreție, moștenirea predecesorului său Obama în mai puțin de un an. Obamacare a fost amputată și diluată, reforma fiscală este cea mai importantă din ultimii 30 de ani, printr-o „revoluție tăcută”, șeful Casei Albe a numit, în primul său an de mandat, în sistemul judiciar, mai mulți judecători decât orice alt președinte în ultimii 100 de ani, a abrogat 67 reglementări ale Administrației Obama și a suspendat sau amânat alte 1.500. Spre deosebire de alți confrați, ziarista belgiană constată relația favorabilă față de acest proces a publicului, mai corect spus a electoratului favorabil lui Trump, care, de altfel, face exact ce a promis în campania electorală. Esențial este că economia și afacerile merg bine. „Trump își imprimă marca pe Statele Unite și visează o nouă Americă conservatoare, în care elita politică tradițională să fie pusă pe tușă”. Miza este uriașă, dar cam de aceeași magnitudine și riscurile.
Bilanțurile și previziunile internaționale anuale sunt de la o vreme mai sumbre și mai preocupante, iar cel pe 2017 nu a dezmințit nedorita tradiție. Și nu doar presa de senzație livrează aprecieri și previziuni pesimiste, ci și instituții bancar-financiare dintre cele mai serioase. Saxo Bank din Danemarca formulează, de pildă, prin economistul american de origine libaneză Nicholas Taleb Nassim zece „predicții scandaloase” pentru 2018, pe care le numește „lebede negre”, căci sunt, și ele, rare, cu impact șocant, dar într-un fel și predictibile. Așadar: 1. Rezerva Federală a SUA își va pierde din independența în fața politicienilor; 2. Banca Japoniei va pierde controlul politicii monetare; 3. China, principalul importator de petrol al lumii, își va extinde tranzacțiile în petro-yuani; 4. Piețele bursiere vor deveni din nou volatile; 5. La alegerile parțiale din SUA, în noiembrie 2018, tinerii generației 2000, majoritari „de stânga”, care vor „un socialism democratic ca în Europa”, vor câștiga masiv în ambele Camere ale Congresului; 6. Imperiul Austro-Ungar, refăcut cumva prin includerea Austriei și Italiei în Grupul Vișegrad, va deveni influent în UE, unde va eclipsa tandemul franco-german; 7. După ce va urca până pe la 60.000 dolari, bitcoin va cădea spre 1.000 dolari la sfârșitul anului; 8. Țările din sudul Africii (RSA, Zimbabwe, Congo etc.) vor cunoaște un șir de „primăveri” precum cele arabe; 9. Tencent va câștiga în concurență cu Apple, pentru a deveni prima companie din istorie cu o valoare de piață de peste 1.000 miliarde dolari; 10. În 2017, femeile au înlocuit bărbații în fruntea a 60 de societăți din topul Fortune 500 și procesul va continua.
Și agenția de presă Bloomberg a produs „un ghid pesimist” pentru 2018 și următorii: 1. Trump, reales în 2020; 2. Facebook, Twitter și Google vor dispărea în 2025, sufocate de fake news și nimeni nu va mai ști ce e adevărat și ce e fals pe Internat; 3. Bitcoin (la 40.000 dolari) va înlocui băncile. În 2028 sistemul bancar mondial se va prăbuși pentru a fi înlocuit de mai multe monede virtuale și sisteme de plăți dominate de Amazin și Alipay; 4. Coreea de Nord va lansa o rachetă la 35 km de coastele americane. Dar în 2019 Kim Jong-un va muri subit, regimul său va renunța la arma nucleară, China va alipi Taiwan, iar Trump va aproba și saluta mișcarea; premierul Teresa May va demisiona în 2018 după eșecul Brexit, alegeri, victorie a stângii și regim de „socialism democratic” în Anglia; 6. Conflict generațional între tinerii șomeri și pensionari în Europa occidentală; 7. Devastată de fenomene meteo extreme și de catastrofe naturale, China va impune sancțiuni economice SUA, Australiei și Rusiei; 8. În 2018 va începe producția în masă a automobilelor electrice, ceea ce înseamnă că se va pune capăt erei petrolului.
În sfârșit, un alt top, și mai întunecat, elaborat de Center for Preventive Action al faimosului Council for Foreign Policy (CFR), selectează opt conflicte cu risc major în 2018: 1. Conflict militar implicând SUA, Coreea de Nord și state vecine; 2. Confruntare armată între Iran și SUA sau unul dintre aliații Americii din zonă; 3. Un cyber-atac devastator de amploare asupra infrastructurilor și rețelelor din SUA; 4. O confruntare deliberată sau neașteptată între Rusia și NATO, ca urmare a „comportamentului asertiv” al Rusiei în Europa răsăriteană ; 5. O confruntare armată în zona Mării Chinei de Est între China și unul sau mai multe state din regiune; 6. Un atac terorist cu multe victime în SUA sau un stat aliat Washingtonului; 7. Violențe sporite în Siria și tensiune crescândă între alte state implicate în conflict (SUA, Rusia, Israel) ; 8. Violență și instabilitate în creștere în Afganistan. Mesajul topului trimite totuși către un alarmism prea puțin fondat, căci la mai puțin de o lună de la lansarea sa se întrevăd relaxări ale situației, chiar începând cu punctul 1 din top.
Și totuși, se mai încearcă și elaborarea de topuri mai luminoase. Ziarista Clarise Felter (tot de la CFR) s-a încumetat să alcătuiască un „top de argint” al anului internațional 2017, după cum urmează:
1. Rata mortalității la nivel global a scăzut cu peste 80 la sută din anul 2000 (mai ales ca urmare a scăderii mortalității infantile);
2. Războiul civil din Columbia dă semne că se apropie de sfârșit, după înțelegerile dintre autorități și principalele „armate revoluționare” din teritoriu;
3. Gaura de ozon din atmosfera planetei s-a redus la dimensiunile din 1988;
4. Drepturile femeii au fost legiferate în mai multe state arabe;
5. Încă opt state au adoptat legislații împotriva discriminării bazate pe orientarea sexuală (în total 85 de state au asemenea legislații);
6. Numărul persoanelor trăind în sărăcie extremă (cu maximum 1,90 dolari pe zi) a scăzut, în populația globului, de la 35 la sută în 1990 la 8,4 la sută în 2017;
7. Președintele autoritar al Gambiei a predat, în sfârșit, puterea, după ce a pierdut-o în alegeri;8. Cazurile de piraterie maritimă au scăzut într-un an cu 14 la sută;
9. Argentina a depășit criza economică;
10. Economia eurozonei a avut cel mai ridicat ritm de creștere de după criza din 2008.
Mai sigură ca orice rămâne întrebarea: va fi mai bună sau nu lumea anului 2018 decât cea de dinaintea ei?
