Cum anume va arăta Uniunea Europeană a următorilor 10 ani pe care îi vom parcurge împreună?

Dacă ne este atât de bine, atunci de ce ne este atât de rău? Întrebarea aceasta este motto-ul unei cărți la lansarea căreia am avut șansa și deopotrivă onoarea să particip chiar în ziua în care mi-am propus scrierea acestui editorial. Cristina Vasiloiu ne pune pe toți să ne aruncăm o privire critică „În Labirintul Uniunii”, acesta fiind și titlul cărții sale lansate la Târgul Gaudeamus, dar și provocarea pe care, de fapt, o avem cu toții de 10 ani!

Mi-a plăcut ideea cărții, aceea de a încerca un „fir al Ariadnei” într-un labirint al celei mai evoluate, de până acum, birocrații pământene (spune asta cu convingerea că există societăți, poate chiar birocrații nepământene, dar, până la întâlnirea de gradul zero, ne ocupăm deocamdată de curtea noastră terestră). Despre Uniunea Europeană și experiența românească în cei 10 ani de integrare, Gilda Lazăr spunea extrem de plastic că „UE este ca gramatica limbii române, are un set de reguli stricte și o puzderie de excepții”. Din excepții am făcut și noi, românii, o artă.

Mi-a plăcut și motto-ul din două motive: primul motiv este acela că mi-a adus aminte de o altă frază care definea, la un moment dat, starea de management al uneia dintre companiile prin care am trecut. Mai în glumă, mai în serios, consiliul director întrunit în jurul unei mese lungi începea, se derula și se sfârșea de fiecare dată cu zicerea „n-ar fi rău să fie bine”.

Al doilea motiv este acela că întrebarea din motto-ul cărții Cristinei Vasiliu enunță de fapt marea dramă a societății românești: de ce suntem atât de săraci când, de fapt, am câștigat atât de mult și atât de multe?

Într-o altă formă, revista Economistul, împreună cu Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale (ASPES) și cu Proiectul România Durabilă, a demarat o serie de analize cu privire la parcursul economico-social al României în cei 10 ani ce se scurg de la aderarea noastră la Uniunea Europeană. Căutăm să găsim pentru cititorii noștri cele mai pertinente răspunsuri cu privire la momentul de start, dar și la tipul de cursă în care s-a angrenat România, la resursele utilizate, la resursele atrase și la performanțele realizate laolaltă cu eșecurile acumulate. Căutăm de fapt răspunsuri simple, dar pline de substanță la întrebarea cheie: „de ce după 10 ani rămânem încă cea mai săracă țară a Uniunii, când de fapt prin aderare la comunitatea occidentală am câștigat atât de mult?”. Dar mai ales dorim să putem să vă oferim viziuni corecte, direcții strategice, modele de gândire sănătoasă, care ar putea genera un parcurs românesc de care să fim mândri, care ar putea reinventa o țară în care tinerii să-și dorească să se dezvolte, care ar putea contura un viitor mai liniștit, mai sigur și mai civilizat pentru o națiune atât de deprimată.

Totodată nu-mi pot înfrâna un gând, o curiozitate firească: cum anume va arăta Uniunea Europeană a următorilor 10 ani pe care îi vom parcurge împreună? N-ar fi rău să ne fie mult mai bine, dar să ne fie atât de bine, fără să ne mai fie atât de rău!