Într-o etapă de Turul Franței, după un traseu plin de „cățărări”, favoritul cursei s-a distanțat la diferență mare de pluton, abordând un ritm de urcare alert. Pedalează susținut când, deodată, în plin urcuș, pare că ceva l-a lovit: se clatină, apoi își revine, pedalează mai departe, dar parcă nu mai are aceeași energie, viteza i-a scăzut și odată cu ea scade și distanța lăsată în urmă față de ceilalți concurenți. Riscă să se prăbușească la doar 5 kilometri de finalul cursei. Crainicul ne lămurește: a făcut crampe musculare și nici nu mai are la el doza necesară de „energy-booster”. Toată munca sa de până acum depinde de cât de mult mai rezistă ca să ajungă primul la linia de sosire și să-și încheie etapa cu succes.
România se comportă ca un biciclist neantrenat lansat în Turul Franței. Potrivit consultantului Vasile Iuga, parcursul european este ca mersul pe bicicletă, trebuie să-ți păstrezi echilibrul și să continui să pedalezi ca să mergi înainte. Odată ce ai încetat să pedalezi, te-ai prăbușit. Îmi permit să preiau metafora cu iz sportiv și să vă propun să o suprapunem peste modelul de creștere economică a României. Astăzi, România se află după circa 5 semestre de pedalat intens, în ritm amețitor și cu viteză mult mai mare decât restul plutonului european. Dar panta creșterii economice se dovedește una din ce în ce mai dificilă. România pedalează în forță însă pedalează în plin dopaj: majorarea de salarii prin decizii politice și nu prin creșterea productivității economiei, la care se suprapune relaxarea fiscală duce la pomparea de lichidități în piață și la creșterea cererii. Deci dopăm consumul imediat. Dar nu facem investiții. Există riscul să dispară sursa de dopaj care întreține ritmul alert de pedalare. Semnele deja au apărut, „crampele” atacă deja musculatura economiei românești, bugetul public este deja amenințat de dezechilibre majore. Dacă nu mai „pedalăm”, ne vom prăbuși.