Cifra cumulată a afacerilor care operează în franciză în România a ajuns la 3,6 miliarde de euro în 2019 şi la 450 de concepte, din care 36% sunt idei de afaceri româneşti, scrie Agerpres.

Potrivit datelor prezentate la cea de a 3-a ediţie a forumului „Franchise Connection”, eveniment regional de afaceri în franciză, piaţa se situa la 1,6 miliarde de euro în 2014, iar în 2018 piaţa ajusese la 3,3 miliarde de euro.

Paul Voicu a spus că există şi afaceri care eşuează, dar rata este foarte mică.

„Există un ciclu natural, ca în business. Există şi companii care se nasc şi acum vor să intre pe piaţă, există şi firme care nu s-au adaptat la piaţă, au ieşit. Piaţa are aproximativ 450 de concepte, din care anual ies de pe piaţă 15. Rata este destul de mică. Ai şanse mai mari să supravieţuieşti pe piaţă şi să faci o treabă bună, dar e ca în business, presupune şi o doză de risc”, a afirmat Paul Voicu.

De asemenea, Paul Voicu a declarat că piaţa din România are potenţial de creştere şi că ar trebui să ne uităm la piaţa din Franţa, una dintre cele mai dezvoltate pieţe de franciză din Europa şi un exemplu pentru cea din România. Acolo există peste 2.000 de concept, potrivit sursei amintite.

Acesta a participat luni la cea de a 3-a ediţie a forumului „Franchise Connection”, organizat de Ziarul Financiar.

agerpres

DISTRIBUIȚI