De ce o strategie economică?

Deoarece cunoașterea a ajuns la stadiul în care putem evita dezvoltarea prin crize ca modalitate de progres și accesa dezvoltarea prin orientarea prealabilă a fenomenelor sociale, inclusiv a celor economice, spre realizarea unor stări dezirabile, chiar favorabile, prin procese planificate și acțiuni sinergice. Schimbările impuse de crize se realizează sub presiunea unor conjuncturi negative, iar soluțiile sunt, de obicei, exagerate, valabile pe termen scurt și, de cele mai multe ori, ineficiente. Realizarea strategiilor presupune un efort de proiectare pentru ceea ce înseamnă termen mediu-lung, proiectare care să fructifice premisele favorabile, să valorifice oportunitățile și să diminueze, pe cât posibil, impactul negativ al crizelor sau lipsa anumitor resurse.
Apoi, suntem parte a Uniunii Europene. Avem obligații clar asumate prin documentele programatice ale selectului club din care facem parte de 10 ani. Uniunea a înțeles că trebuie să se ocupe de propriul viitor și a propus în anul 2010 o strategie pentru 10 ani, care este susținută de trei piloni: creștere inteligentă (dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaștere și inovare); creștere durabilă (promovarea unei economii mai eficiente din punctul de vedere al utilizării resurselor, mai ecologice și mai competitive); creștere favorabilă incluziunii (promovarea unei economii cu o rată ridicată a ocupării forței de muncă, care să asigure coeziunea socială și teritorială). În principiu, suficient pentru a da o direcție unei economii dezorientate. Dar, originali cum ne știm, simulăm asimilarea prevederilor care ne-ar putea face competitivi măcar cu economii ceva mai puțin dezvoltate din afara Uniunii.
România nu are o strategie economică. Ramurile economice se dezvoltă sau dispar conjunctural, valorificând oportunist situații favorabile și preluând abrupt crize naționale, regionale sau mondiale. Continuitatea în gândire a devenit o condiție improprie funcției guvernamentale, stratagemele de supraviețuire devenind strategiile momentului. Direcția necontrolată a ramurilor economice, fenomen manifest în ultimele aproape 3 decenii, amintește de mișcarea browniană, și asemenea fenomenului fizic, „economia browniană este dependentă de energia exterioară, în cazul nostru de input-uri de capital. Accelerează oportunist odată cu intrările de capital privat sau public și decelerează la plecarea capitalului, cu o oarecare inerție. Astfel, creșterea economică a ultimilor ani înseamnă datorii de circa 40% din PIB, iar evoluția deficitului de cont curent susține tendința menționată.Și dacă politicul este deficitar în funcția de a propune politici sustenabile, nici mediul de afaceri sau think-tank-urile nu au reușit să aglutineze idei și să propună dezbateri din care să rezulte idei de forță sau limite de acțiune care să aibă susținerea publică. Drept consecință, se consumă ineficient resurse și se compromit șansele de convergență cu economiile moderne.
Cine poate contribui la realizarea unei strategii economice? Oricine are ceva de propus și oricine poate gândi critic. Important, însă, este să fie capacitați „compozitori”, persoane capabile să genereze idei noi și valoroase. Activitatea de elaborare a strategiilor este mai apropiată de prognoză decât de realizarea unei extrapolări a datelor din trecut, iar imaginația poate contribui semnificativ la identificarea și evaluarea elementelor din viitor ce pot afecta viziunea propusă.
Cum facem o strategie? Orice demers strategic începe cu o analiză sinceră a situației actuale. Și accentuez sinceră. Astfel, identificarea și diagnoza problemelor prezentului este una dintre condițiile fără de care implementarea oricărei viziuni riscă să eșueze înainte să înceapă. O privire retrospectivă, dintr-o perspectivă critică, poate releva costuri nejustificate, domenii ineficiente, resurse neutilizate sau oportunități nefructificate.
Contrar abordărilor curente, care consideră miraculoase modelările matematice, susțin abordarea analizei prin metode calitative, plecând de la premisa că prezumțiile bine fundamentate pot surclasa metodologiile matematice sofisticate. Viitorul presupune un număr considerabil de variabile și valori, iar încercarea de a alege doar câteva și a le calcula statistic implicațiile se poate dovedi lipsită de sens. Desigur, pentru anumite procese și fenomene cu variații relativ lente și oarecum liniare, abordarea econometrică este utilă. Dar realitatea este departe de a fi lentă și liniară, iar „lebedele negre nu au ajuns în calculele matematice. Consecutiv, propunerea unui număr cat mai mare de ipoteze și analizarea fiecăreia printr-un aparat metodologic propriu analizei structurate (care presupune descompunerea în segmente elementare ce pot fi analizate independent de mai mulți operatori) sunt etape ce alimentează generarea de scenarii. Scenariile favorabile pot reprezenta schițele viitoarei strategii, iar elementele nefavorabile din scenarii pot fi clasificate și ierarhizate în vederea realizării planurilor de contingență. Reziliența strategiei se realizează preponderent prin planurile de contingență.
Economia românească are nevoie de orientare generală, în condițiile în care deținem resurse în cantități limitate. Este o ipoteză simplă, atât timp cât legile economiei nu sunt contrazise de politici, programe sau interese, toate sau măcar în parte electorale. Sunt necesare decizii fundamentate economic și strategic, valabile pe termen mediu și lung, care să însemne alocarea funcțională a resurselor, în scopul realizării unor obiective preasumate, astfel încât să fie limitată risipa și sporită eficiența utilizării.
Binele comun, chiar și în economie, nu este monopol guvernamental sau al clasei politice și nu poate fi întrezărit doar o dată la patru ani în programele sau sloganurile electorale. Viziunile asupra dezvoltării economice trebuie să fie permanent în dezbaterea publică, aceasta fiind singura modalitate în care ideile pot căpăta forța de a excede ciclului electoral sau mandatelor persoanelor aflate vremelnic la conducerea unor instituții.