Producătorul german de căști, microfoane și sisteme de transmisie wireless Sennheiser a deschis la Ghimbav, județul Brașov, cea de-a patra sa fabrică la nivel global, scrie Profit.ro. Mutarea face parte din strategia companiei de a se consolida pe termen lung ca o afacere de familie independentă.

În sediul central Sennheiser din Germania sunt produse dispozitive high-end pentru consumatori și piața audio profesională,  inclusiv microfoane wireless, potrivit sursei citate.

Fabrica Sennheiser din Irlanda este specializată în traductoare acustice, în timp ce microfoanele wireless pentru piața americană sunt produse de fabrica Sennheiser din Statele Unite. Fabrica din Brașov se concentrează pe asamblarea manuală a produselor electronice profesionale și de consum, acum având 116 angajați. În fabrica din Brașov sunt produse dispozitive de larg consum precum căștile HD 600 dedicate audiofililor, dar și produse profesionale precum căștile HD 300 Pro pentru studio și noua serie de microfoane XS Wireless Digital pentru muzicieni și videografi. 

Fondată în 1945, compania Sennheiser este unul dintre cei mai importanți producători mondiali de căști, difuzoare, microfoane și sisteme de transmisie wireless. Din 2013, compania este administrată de Daniel Sennheiser și Dr. Andreas Sennheiser, reprezentanții celei de-a treia generații a familiei care conduce compania. În 2018, grupul Sennheiser a înregistrat o cifră de afaceri totală de 710.7 milioane de euro. 

DISTRIBUIȚI