Programul LIFE: finanțare de peste 280 de milioane EUR din partea UE pentru proiecte în domeniul mediului, al naturii și al politicilor climatice

Date:

Comisia Europeană a aprobat un pachet de investiții în valoare de peste 280 de milioane EUR din bugetul UE pentru peste 120 de noi proiecte în cadrul programului LIFE. Această finanțare din partea UE va atrage investiții totale de aproape 590 de milioane EUR pentru a contribui la îndeplinirea obiectivelor ambițioase ale acestor proiecte în materie de mediu, natură și politici climatice. Această sumă reprezintă o creștere cu 37 % față de anul trecut.16/11/2020

Printre altele, proiectele vor contribui la realizarea obiectivelor Pactului verde european, prin faptul că vor sprijini Strategia UE în domeniul biodiversității și Planul de acțiune pentru economia circulară și vor ajuta la redresarea ecologică în urma pandemiei de coronavirus și la transformarea Europei într-un continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050. Dintre noile proiecte, multe sunt proiecte cu caracter transnațional, care implică mai multe state membre.

Frans Timmermans, vicepreședintele executiv pentru Pactul verde european, a declarat: „Pactul verde european este foaia noastră de parcurs către o Europă verde, favorabilă incluziunii și rezilientă. Proiectele LIFE întruchipează aceste valori deoarece reunesc statele membre în scopul protejării mediului, refacerii cadrului natural și sprijinirii biodiversității. Aștept cu interes rezultatele acestor noi proiecte.”

Virginijus Sinkevičius, comisarul pentru mediu, oceane și pescuit, a adăugat: „Proiectele LIFE pot cu adevărat conduce la o schimbare concretă pe teren. Ele oferă soluții pentru unele dintre cele mai grave provocări ale epocii noastre, cum ar fi schimbările climatice, distrugerea naturii și utilizarea nesustenabilă a resurselor. Dacă sunt reproduse rapid și pe scară largă la nivelul întregii UE, ele pot ajuta UE să își atingă obiectivele ambițioase cuprinse în Pactul verde european și pot contribui la construirea unei Europe mai ecologice și mai reziliente pentru noi toți, dar și pentru generațiile viitoare.”

Aproximativ 220 de milioane EUR sunt alocate unei game largi de proiecte ce vizează mediul si eficiența utilizării resurselor, natura și biodiversitatea, guvernanța și informarea în domeniul mediului. Peste 60 de milioane EUR sunt destinate sprijinirii unor proiecte ce vizează combaterea efectelor schimbărilor climaticeadaptarea la acestea, precum și guvernanța și informarea în domeniu.

Sunt incluse aici investiții majore menite să protejeze și să consolideze biodiversitatea Europei. Proiecte precum restaurarea turbăriilor – ecosisteme unice care adăpostesc multe specii foarte adaptate, rare și amenințate – vor contribui la punerea în aplicare a Strategiei UE în domeniul biodiversității. Turbăriile sunt, totodată, și un important absorbant de carbon și pot ajuta Europa să atingă neutralitatea climatică până în 2050.

Proiectele LIFE sprijină, de asemenea, reducerea consumului de energie în clădirile noi, în conformitate cu recent lansata Strategie a UE privind valul de renovări ale clădirilor. Fondurile vor fi utilizate pentru elaborarea unei soluții cu emisii scăzute de dioxid de carbon universale și la un preț accesibil, care ar putea reduce consumul de energie în toate clădirile noi cu până la 40 %.

Fondurile vor fi direcționate, de asemenea, către proiecte care să împiedice risipa de alimente și să conducă la îmbunătățirea gestionării deșeurilor în conformitate cu noul Plan de acțiune al UE pentru economia circulară.

De asemenea, se alocă resurse financiare pentru numeroase proiecte care vor ajuta industriile mari consumatoare de energie să își reducă emisiile de gaze cu efect de seră, în conformitate cu ambițiosul Plan al Comisiei pentru atingerea obiectivului pentru 2030 privind clima și cu obiectivul nostru privind neutralitatea climatică.

Cifrele pe scurt

  • Cele 34 de proiecte LIFE din domeniul naturii și biodiversității vor sprijini punerea în aplicare a Directivei UE privind păsările și a Directivei privind habitatele, precum și a Strategiei UE în domeniul biodiversității pentru 2030. Acestea dispun de un buget total de 221 de milioane EUR, din care 133 de milioane EUR vor reprezenta contribuția UE.
  • Cele 47 de proiecte LIFE din domeniul mediului și al utilizării eficiente a resurselor vor mobiliza 208 milioane EUR, din care UE va furniza 76 de milioane EUR. Aceste proiecte vizează întreprinderea de acțiuni în cinci domenii: aer, mediu și sănătate, utilizarea eficientă a resurselor și economia circulară, deșeuri și apă.
  • Cele 8 proiecte LIFE în materie de guvernanță și informare în domeniul mediului, în valoare de aproape 17 milioane EUR, din care contribuția UE este cu puțin peste 9 milioane EUR, vor crește gradul de sensibilizare a publicului larg cu privire la problemele de mediu și vor ajuta autoritățile să promoveze, să monitorizeze și să asigure respectarea legislației UE în materie de mediu.
  • Cele 16 proiecte LIFE din domeniul atenuării schimbărilor climatice vor avea un buget total de aproximativ 86 de milioane EUR, din care cu puțin sub 32 de milioane EUR sunt furnizate de UE.
  • Cele 15 proiecte LIFE din domeniul adaptării la schimbările climatice vor mobiliza 50 de milioane EUR, din care 26 de milioane EUR vor proveni din fonduri UE.
  • Cele 3 proiecte LIFE în materie de guvernanță și de informare în domeniul climei, care vor îmbunătăți guvernanța și vor crește gradul de sensibilizare cu privire la schimbările climatice, au un buget total de 7 milioane EUR, la care UE contribuie cu puțin sub 4 milioane EUR.

Pentru descrierile acestor proiecte și detalii suplimentare, puteți consulta anexa la prezentul comunicat de presă.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Sectorul turistic se așteaptă la un 2024 puternic 

Turismul internațional este așteptat să recupereze în 2024 pe...

HIDROELECTRICA: Barajului Izvorul Muntelui – în perfectă siguranță după seism

În data de 28 martie 2024, în regiunea Moldova,...

Prevenirea fraudei: investiție-cheie pentru succesul businessului

de Denisa Simion (foto), Manager, Consultanță Financiară, Servicii Corporate...

OMNIASIG a plătit daune în baza polițelor de sănătate aproximativ  47 milioane de lei în 2023

OMNIASIG Vienna Insurance Group a plătit pentru cele aproximativ...