Interviul Ambasadorului
Rusiei în România,
E. S. domnul Valery I. Kuzmin

Ați afirmat recent că „în istoria relațiilor noastre bilaterale există un patrimoniu pozitiv mult mai vast decât cel negativ”. Vă rog să dați câteva exemple care argumentează acest patrimoniu pozitiv.
Nu doar recent, dar în mod consecvent afirm că „în istoria relațiilor ruso-române există un patrimoniu pozitiv mult mai substanțial decât patrimoniul negativ”.
Încă în anii 1930, proeminentul om de stat român Nicolae Titulescu a scris în cartea sa despre politica externă românească: istoria arată că Rusia a fost întotdeauna aliatul, iar nu dușmanul României. Dovezile corectitudinii acestei concluzii sunt abundente.
Printre cele mai importante momente este suficient să menționăm războiul ruso-turc din 1877/78, având în vedere că datorită rezultatelor sale victorioase independența și suveranitatea românească au fost pentru prima dată recunoscute pe plan internațional. Și aș dori să citez aici o scrisoare a domnitorului României Carol, scrisă comandantului trupelor Rusiei, Marele Duce Nicolae, în data de 24 ianuarie 1877: „Si l’armée russe était appelée encore une fois à verser son sang pour ses coreligionnaires opprimés, elle peut être sûre de l’accueil sympathique et fraternel qu’elle rencontrera à son passage par la Roumanie qui n’a pas oublié et qui n’oubliera jamais qu’elle doit sa première émancipation à cette même armée et à la sollicitude des Tsars” („Dacă armata rusă va fi chemată din nou să-și verse sângele pentru coreligionarii săi oprimați, ea poate fi sigură de o primire prietenească și frățească în timpul trecerii prin România, care nu a uitat și nu va uita niciodată că datorează începutul eliberării sale aceleiași armate și preocupărilor țarilor”).
Deși, în mod evident, acesta a fost unul dintre cele mai remarcabile momente, nu a fost în niciun caz „patrimoniul pozitiv” inițial, având în vedere și alte episoade de mare semnificație, cum ar fi alianța militară dintre domnitorul Moldovei D. Cantemir și împăratul rus Petru cel Mare (1711), regulamentele organice (protoconstituția) elaborate de guvernatorul rus, generalul Pavel Kiseleff (1829-31), și mulți alții.
Mai târziu, în timpul Primului Război Mondial, armata Imperiului Rus a fost aceea care a salvat România și forțele sale armate de la o catastrofă totală la 3-4 luni de la intrarea lor în război. În ciuda faptului că România sub dictatura lui I. Antonescu, împreună cu Germania nazistă, pe parcursul a mai mult de trei ani a participat la agresiunea sângeroasă împotriva Rusiei Sovietice, la sfârșitul războiului, datorită deciziei Regelui Mihai I de a se alătura coaliției antifasciste și a bunăvoinței din partea liderului sovietic I. Stalin, Transilvania de Nord (care fusese anexată în 1940, prin decizia celui de-al doilea arbitraj de la Viena) a fost reîntoarsă României. Este întru totul relevant să citez în acest context cuvintele lui Mihai I din scrisoarea sa adresată președintelui Prezidiului Sovietului Suprem al URSS, Mihail Kalinin, în martie 1945: „Îmi îndrept gândurile mele către luptătorii sovietici glorioși care și-au sacrificat viața pentru glia noastră sacră. Jertfele lor vor rămâne de neșters în memoria tuturor românilor și vor consolida pentru totdeauna legăturile de prietenie dintre popoarele noastre”.
În primii ani de după război, când ambele țări au suferit de foamete gravă, trenuri încărcate cu cereale erau trimise din Uniunea Sovietică în România… Aceasta și asistența care a urmat au venit dintr-o țară anterior devastată (inclusiv de către administrația de ocupație românească!) de cel mai distructiv război din istoria omenirii, în contextul deciziei guvernului sovietic de a reduce de cinci ori volumul contribuțiilor postbelice pe care România urma să le plătească către URSS pe baza tratatului de pace semnat între România și Puterile Aliate în 1947. La începutul anilor 1980, primul și singurul până acum cosmonaut român a fost lansat în spațiu împreună cu un cosmonaut rus.

Varianta integrală a articolului este disponibilă doar pe bază de abonament