Interviul Ambasadorului
Rusiei în România,
E. S. domnul Valery I. Kuzmin
Ați afirmat recent că „în istoria relațiilor noastre bilaterale există un patrimoniu pozitiv mult mai vast decât cel negativ”. Vă rog să dați câteva exemple care argumentează acest patrimoniu pozitiv.
Nu doar recent, dar în mod consecvent afirm că „în istoria relațiilor ruso-române există un patrimoniu pozitiv mult mai substanțial decât patrimoniul negativ”.
Încă în anii 1930, proeminentul om de stat român Nicolae Titulescu a scris în cartea sa despre politica externă românească: istoria arată că Rusia a fost întotdeauna aliatul, iar nu dușmanul României. Dovezile corectitudinii acestei concluzii sunt abundente.
Printre cele mai importante momente este suficient să menționăm războiul ruso-turc din 1877/78, având în vedere că datorită rezultatelor sale victorioase independența și suveranitatea românească au fost pentru prima dată recunoscute pe plan internațional. Și aș dori să citez aici o scrisoare a domnitorului României Carol, scrisă comandantului trupelor Rusiei, Marele Duce Nicolae, în data de 24 ianuarie 1877: „Si l’armée russe était appelée encore une fois à verser son sang pour ses coreligionnaires opprimés, elle peut être sûre de l’accueil sympathique et fraternel qu’elle rencontrera à son passage par la Roumanie qui n’a pas oublié et qui n’oubliera jamais qu’elle doit sa première émancipation à cette même armée et à la sollicitude des Tsars” („Dacă armata rusă va fi chemată din nou să-și verse sângele pentru coreligionarii săi oprimați, ea poate fi sigură de o primire prietenească și frățească în timpul trecerii prin România, care nu a uitat și nu va uita niciodată că datorează începutul eliberării sale aceleiași armate și preocupărilor țarilor”).
Deși, în mod evident, acesta a fost unul dintre cele mai remarcabile momente, nu a fost în niciun caz „patrimoniul pozitiv” inițial, având în vedere și alte episoade de mare semnificație, cum ar fi alianța militară dintre domnitorul Moldovei D. Cantemir și împăratul rus Petru cel Mare (1711), regulamentele organice (protoconstituția) elaborate de guvernatorul rus, generalul Pavel Kiseleff (1829-31), și mulți alții.
Mai târziu, în timpul Primului Război Mondial, armata Imperiului Rus a fost aceea care a salvat România și forțele sale armate de la o catastrofă totală la 3-4 luni de la intrarea lor în război. În ciuda faptului că România sub dictatura lui I. Antonescu, împreună cu Germania nazistă, pe parcursul a mai mult de trei ani a participat la agresiunea sângeroasă împotriva Rusiei Sovietice, la sfârșitul războiului, datorită deciziei Regelui Mihai I de a se alătura coaliției antifasciste și a bunăvoinței din partea liderului sovietic I. Stalin, Transilvania de Nord (care fusese anexată în 1940, prin decizia celui de-al doilea arbitraj de la Viena) a fost reîntoarsă României. Este întru totul relevant să citez în acest context cuvintele lui Mihai I din scrisoarea sa adresată președintelui Prezidiului Sovietului Suprem al URSS, Mihail Kalinin, în martie 1945: „Îmi îndrept gândurile mele către luptătorii sovietici glorioși care și-au sacrificat viața pentru glia noastră sacră. Jertfele lor vor rămâne de neșters în memoria tuturor românilor și vor consolida pentru totdeauna legăturile de prietenie dintre popoarele noastre”.
În primii ani de după război, când ambele țări au suferit de foamete gravă, trenuri încărcate cu cereale erau trimise din Uniunea Sovietică în România… Aceasta și asistența care a urmat au venit dintr-o țară anterior devastată (inclusiv de către administrația de ocupație românească!) de cel mai distructiv război din istoria omenirii, în contextul deciziei guvernului sovietic de a reduce de cinci ori volumul contribuțiilor postbelice pe care România urma să le plătească către URSS pe baza tratatului de pace semnat între România și Puterile Aliate în 1947. La începutul anilor 1980, primul și singurul până acum cosmonaut român a fost lansat în spațiu împreună cu un cosmonaut rus.
Anul acesta se împlinesc 140 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre Rusia şi România. Cum ați caracteriza astăzi relația bilaterală?
Cea de-a 140-a aniversare a stabilirii relațiilor diplomatice dintre Rusia și România (octombrie 1878) ne-a oferit o oportunitate relevantă de a analiza istoria și starea actuală a relațiilor noastre bilaterale.
Deși în 2003 (doar cu un an înainte de aderarea României la NATO!) între cele două țări a fost semnat un Tratat „politic de bază” privind relațiile prietenești și de cooperare, această relație este caracterizată astăzi doar de un dialog politic episodic și în mare măsură dus pe platformele internaționale. În opinia mea, cea mai importantă barieră în calea îmbunătățirii relațiilor noastre politice este dorința evidentă a elitelor politice din România de a fi catolici mai buni decât Papa în cadrul NATO și al Uniunii Europene. Cu mulți dintre membrii acestor organizații Rusia menține relații mult mai constructive și prietenoase. Și trebuie să reiterez faptul că Rusia dorește să aibă un dialog egal și o cooperare pragmatică cu ambele alianțe menționate mai sus.
Datorită antreprenoriatului privat, putem să ne exprimăm satisfacția că cererea continuă a publicului român și rus pentru continuarea și extinderea cooperării culturale bilaterale și a relațiilor umanitare este abordată în mod corespunzător. Numai anul trecut soliștii de balet ai teatrului Balșoi, corul Gărzii Naționale ruse, Baletul pe Gheață din Sankt Petersburg, Teatrul de Dramă din Novosibirsk, corul spiritual „Vocile Rusiei Ortodoxe” și mulți alți muzicieni, cântăreți, artiști și colective artistice folclorice au prezentat spectacole în București și în mai multe orașe din România. Orașele ruse au primit, la rândul lor, cordial, artiști din România.
Relațiile economice și de afaceri vor fi tratate mai jos.
Relația bilaterală este caracterizată astăzi doar de un dialog politic episodic și în mare măsură dus pe platformele internaționale
De ce credeți că nu putem vorbi în spațiul public despre o îmbunătățire a relațiilor bilaterale ruso-române? Ce ar putea face în acest sens atât România cât și Federația Rusă?
Este de la sine înțeles că a vorbi în spațiul public despre o îmbunătățire a relațiilor ruso-române ar fi foarte prematur.
Totuși, sunt convins că această situație este reversibilă, având în vedere singura condiție: bunăvoința politică a celor două părți. În ceea ce privește Rusia, sunt autorizat să vă asigur că țara mea este gata să demonstreze această bunăvoință politică. Ca să mă credeți că nu blufez, aș dori să vă atrag atenția asupra faptului că Rusia are relații mult mai calde cu statele membre ale NATO și UE din această regiune, în vecinătatea României, de exemplu Turcia, Ungaria, Grecia, Bulgaria etc.
O altă piedică este diferența în percepția posturii de apărare a Rusiei în România, comparativ cu considerentele de securitate națională din Rusia. Pentru a ilustra aceste percepții divergente, este suficient să menționăm că desfășurarea pe teritoriul român a bazei de rachete antibalistice NATO/SUA este ferm considerată de București ca fiind pur defensivă. În același timp, o astfel de desfășurare este considerată în țara mea (având în vedere poziția geografică și mărimea acesteia) ca element al încălcării stabilității strategice globale, care intră în contradicție cu nevoile securității naționale ale Rusiei. Un alt moment: fiind o putere riverană majoră în regiunea Mării Negre, Rusia nu poate să considere apelul Bucureștiului pentru o creștere a prezenței navale extraregionale (adică a NATO) în acest bazin ca un mijloc de consolidare a securității regionale.
Realitatea este că această „acumulare militară rusă” în Marea Neagră și în Crimeea, care a generat atâtea reproșuri din partea NATO (și a Bucureștiului), are loc în propriul nostru teritoriu național, de care în ultimul deceniu s-au apropiat „forțele membrilor NATO” din toate azimuturile europene și NU VICEVERSA. De aceea, rușii de rând consideră povestea Occidentului despre „comportamentul agresiv al rușilor” și „Rusia, care se apropie/amenință frontierele statelor membre ale NATO” drept o „atitudine antirusă nebună”. Ca să nu mai vorbim de acel fapt istoric că NATO a fost creată pentru a „constrânge expansiunea sovietică/comunistă” în 1949. De atunci, atât URSS, cât și Organizația Tratatului de la Varșovia au fost desființate în mod pașnic și, logic, NATO a pierdut orice rațiune de a exista.
Pretextul obișnuit pentru a ataca Rusia pentru presupusul său „revizionism” este așa-numita „anexare ilegală a Crimeei”, cât și „prezența militară a Rusiei în Donbass”, niciodată confirmată nici măcar de misiunea de monitorizare a OSCE. Acest pretext din punctul nostru de vedere arată foarte inadecvat, pe fundalul aplicării enorme a puterii militare de către statele NATO sub conducerea SUA în Afganistan și Irak, unde Occidentul nu vede nicio abatere substanțială de la „procedurile democratice”.
Merită reținut că peste 83% din alegătorii din Crimeea, pașnic și FĂRĂ NICIUN FEL DE VĂRSARE DE SÂNGE, și-au exercitat dreptul de autodeterminare, stabilit de legea internațională, și au decis să se reunească cu Rusia. (Comparați cu evenimentele din Kosovo și, mai devreme, din fostele republici iugoslave.)
Pentru a ajunge la o mai bună înțelegere și, în primul rând, pentru a evita evoluția tensiunilor militare și a oricăror incidente militare, ar trebui să se restabilească nu doar dialogul politic periodic, ci și acele canale de discuții și comunicările de la militari la militari directe, în prezent desființate în cea mai mare parte de NATO.
Conducerea Rusiei, și în special președintele Vladimir Putin, a declarat, în numeroase ocazii, că suntem pregătiți pentru un dialog deschis, egal și reciproc respectuos cu NATO. Ca răspuns, auzim rugăciuni despre „necesitatea de a menține dialogul cu Rusia” și, de facto, o obstrucționare sau un limbaj al ultimatumurilor și al termenelor limită. Asta nu va funcționa niciodată cu Rusia.
Ce părere aveți despre volumul schimburilor comerciale româno-ruse și cum îl raportați dvs. la volumul comercial Rusia-UE?
Volumul comerțului bilateral dintre Rusia și România a crescut anul trecut cu peste 25% și a atins nivelul de 5 miliarde de dolari SUA. De fapt, acesta a atins situația dinainte de criză din 2007.
Volumul comerțului dintre Rusia și UE în 2018 a ajuns la 268,5 miliarde de dolari și este încă departe de revenirea la cifra precriză de 417 miliarde de dolari. Cota românească (5 miliarde de dolari), cum puteți vedea cu ușurință, este mai mică de 2%. Pentru o evaluare mai corectă se poate menționa că anul trecut, comerțul nostru bilateral cu Germania a fost de aproximativ 55 miliarde de dolari, iar cu Olanda – de 42,7 miliarde de dolari, Italia – 24,4 miliarde de dolari, Polonia – 19,8 miliarde de dolari și Franța – 15,5 miliarde de dolari.
Cât de mult sunt interesați oamenii de afaceri ruși să investească în România și cât de mult credeți că poate crește interesul Federației Ruse pentru exporturile românești? În ce domenii apreciați că ar trebui intensificată colaborarea?
Nu sunt un om de afaceri, ci un diplomat, și nu pretind că vorbesc în numele cercurilor de afaceri din Rusia. Ceea ce se poate afirma în mod evident în această privință este faptul că mediul de afaceri din Rusia își menține interesul de a investi în mai multe sectoare ale economiei românești, deși această tendință sa diminuat într-o oarecare măsură, în comparație cu începutul anilor 2000, când țara dumneavoastră se pregătea să adereze la UE.
În acest context, trebuie să ne amintim de exemplele de succes ale investițiilor rusești în România: Petrotel Lukoil (rafinăria din Ploiești) și Lukoil Overseas (proiectul complex în platoul continental bogat în gaze naturale din Marea Neagră), întreprinderea siderurgică din Slatina și, recent, comerciantul retailer din Rusia Svetofor, precum și altele.
Din câte știu, cele mai promițătoare domenii pentru investițiile din Rusia în România în viitorul apropiat ar putea fi sectoarele de producție a motoarelor pentru industria petrochimică și feroviare, IT-ul și turismul. În ce măsură se va adeveri această previziune, ne va arăta doar viitorul…
În ceea ce privește oportunitățile de creștere a exportului românesc în Rusia, obstacolele majore în această direcție au și ele un caracter politic: din punctul de vedere al dreptului internațional, sancțiunile economice antiruse ale UE sunt ilegale, în special cele așa-numite sectoriale. S-a întâmplat astfel că principala victimă a acestora a devenit exportul tradițional românesc în țara noastră al echipamentelor de extracție a petrolului și a gazelor naturale (care suferă pierderi grele atât din punctul de vedere al producției, cât și al forței de muncă).
O altă dimensiune a acestei probleme este aceea că, de îndată ce mulți exportatori români și câțiva (dar considerabil mai puțini) europeni au părăsit piața rusă, foarte curând locul lor a fost ocupat de producători din alte țări și zone geografice. Este o competiție corectă!
Cu toate acestea, proximitatea geografică și experiența acumulată în a lucra pe piața tradițională rusă, complementaritatea reziduală a economiilor noastre rămân avantajele afacerilor românești. La urma urmei, există încă multe sectoare care nu sunt acoperite de sancțiunile UE și contramăsurile Rusiei: vehicule, mobilă, textile, vin și băuturi tari etc.
De îndată ce mulți exportatori români și câțiva (dar considerabil mai puțini) europeni au părăsit piața rusă, foarte curând locul lor a fost ocupat de producători din alte țări și zone geografice.
Nu credeți că Marea Neagră ar putea fi în primul rând o zonă de cooperare economică cu efecte benefice pentru toate țările riverane?
Într-adevăr, regiunea Mării Negre (RMN) ar putea deveni în mod predominant o zonă de cooperare economică cu efecte benefice pentru toate țările riverane. În cele din urmă, întrebarea dumneavoastră formulează obiectivul major al politicii ruse și, sperăm, al politicii române în Organizația de Cooperare Economică a Mării Negre (OCEMN).
Datorită poziției geografice în hinterland, la frontierele dintre Europa și Asia, regiunea Mării Negre posedă oportunități și avantaje diverse de a se dezvolta într-o zonă de comerț de tranzit și într-o punte de comunicare în mijlocul marelui continent euro-asiatic.
Este evident că nu am vorbit aici despre diferitele sfere de cooperare bilaterală și multilaterală între țările riverane ca atare (de exemplu, la inițiativa Rusiei și cu sprijinul nostru financiar, a fost lansat Centrul pentru Proiecte de Inovare Economică, sub auspiciile OCEMN).
Țara noastră înțelege și acceptă faptul că regiunea Mării Negre este zonă de interes special pentru UE, deși numai 2 din 7 (dacă punem la socoteală și Moldova) țări riverane sunt state membre ale UE. Pe de altă parte, această zonă nu prezintă un interes mai redus pentru Rusia riverană și alți actori regionali binecunoscuți, cum ar fi Armenia, Belarus și Kazahstan, toți membri ai Uniunii Economice Euro-Asiatice (UEEA). Cu toate acestea, Bucureștiul (și implicit Bruxelles-ul) este „reticent” să aprobe chiar și un acord cadru de cooperare între Secretariatul OCEMN și omologul său din UEEA – Comisia Economică Euro-Asiatică.
Încă o ilustrare spectaculoasă. Cu câțiva ani în urmă, un proiect major, gazoductul South Stream (planificat să furnizeze gaze naturale din Rusia în sudul Europei), sub presiunea pe față a Bruxelles-ului și cu intervenția directă a politicienilor americani, a fost abrogat de Bulgaria, în pofida perspectivei de a beneficia intens ca țară de tranzit.
Până în prezent, s-a găsit ruta alternativă, iar prima conductă din Turkish Stream (orientată spre nevoile interne ale Turciei) se apropie de finalizarea lucrărilor. În mod ironic, dacă nu spunem că acesta este un exemplu de absurditate a geopolitizării antiruse a acestui proiect și a unor proiecte similare viabile din punct de vedere economic (cum ar fi North Stream-2), Bulgaria încearcă astăzi să facă astfel încât cea de-a doua conductă din Turkish Stream să treacă prin teritoriul său. Chiar și în România jurnaliștii m-au întrebat dacă ramura europeană a Turkish Stream are vreo șansă să treacă prin teritoriul României și acest interes pare rezonabil prin optica necesității de a garanta fiabilitatea aprovizionării consumatorilor locali cu cel mai pur combustibil de hidrocarburi existent.
În contextul președinției române a Consiliului UE, recent am aflat despre semnarea unui nou memorandum de înțelegere și de un grup de lucru care trebuie să fie creat de România, Georgia, Azerbaidjan și Turkmenistan pentru a lucra pe coridorul de transport Marea Caspică – Marea Neagră. Foarte bine! Evident, există necesitatea unui astfel de coridor de transport. Deși studiile de fezabilitate disponibile pentru moment confirmă faptul că livrările de gaze naturale prin ruta terestră tradițională (trecând prin Kazahstan, Uzbekistan și Rusia) sunt considerabil mai competitive. Este același tip de concurență neloială pe care SUA și unii dintre aliații lor cei mai devotați încearcă să o aplice prin impunerea către europeni a proiectului, în mod presupus, „mai avantajos și mai fiabil” de a furniza Europei LNG american.
(Apropo, aproape complet neglijat rămâne faptul că cea mai mare parte a gazelor naturale americane este un gaz de șist extras prin metoda fracking (fracturare), distructivă din punct de vedere geologic, în special în zonele situate nu atât de departe de gigantul vulcan adormit Yellowstone. Recent au fost publicate noi rapoarte științifice despre semnele emergente ale „trezirii” sale înainte de vreme, care – din cauza dimensiunii și potențialei energii ale sale – ar putea într-o scurtă perioadă să aducă o exterminare garantată a întregii omeniri ca rezultat al iernii globale inevitabile, care ar semăna prin efectele sale cu notoria „iarnă de după un război nuclear”.)
Care credeți că va fi viitorul relațiilor politice dar și economice româno-ruse, care va fi principalul argument care va sta la temelia acestora?
Viitorul relațiilor politice și economice dintre România și Rusia va depinde de exercitarea cu bună-credință a principiilor eterne din relațiile internaționale normale – principiile reciprocității și respectului reciproc al intereselor legitime ale fiecărui partener.
Pentru a-mi explica viziunea profesională a procesului de elaborare a relațiilor noastre drept mai sănătoase, pas cu pas, fără a afecta nevoile fundamentale ale securității și apărării naționale (inclusiv angajamentele actuale de alianță) și pe temelia solidă a interesului național legitim în cooperarea economică pragmatică și reciproc avantajoasă, aș dori să formulez doar câteva provocări care trebuie abordate în scopul restabilirii bunei vecinătăți.
Prima. Este necesar să fie rupt cercul vicios al știrilor false și al războiului (hibrid) al informațiilor ce se suprapun peste adevăr și realitate. Este necesar să fie abandonată cât mai mult posibil retorica ostilă, în stil de mentor, având în vedere logica pură: cauza precede efectul și nu are niciun sens să se repete – timp de ani de zile și fără a prezenta dovezi solide acceptabile într-o instanță ghidată de principiile statului de drept – acuzații bazate pe formula „highly likely (foarte probabil)” sau „in absence of other plausible explanation (în absența altor explicații plauzibile)”.
Pentru România cea mai vitală ilustrare a narațiunii înșelătoare menționate mai sus sunt atacurile repetate, politice și în mass-media, care dau vina pe Rusia pentru toate „păcatele imaginabile” – cum ar fi militarizarea masivă a Mării Negre, în special în Crimeea, încălcarea tratatului INF și amenințarea României ca atare etc.
Atacuri ce ignoră faptele solide ale realității: Washingtonul însuși, împotriva obiecțiilor Rusiei și solicitărilor ei pentru dialog și compromis, în 2002, a renunțat unilateral la Tratatul de apărare ABM sovieto-american din 1972 și încă în 2010 a obținut consimțământul României pentru construirea facilității de lansare de la Deveselu – cu mult înainte de „criza ucraineană”, provocată, apropo, în mare măsură de SUA înseși. De fapt, niciun oficial rus, eligibil să formuleze politica noastră externă, nu a îndreptat niciodată nici măcar o singură amenințare către București, în schimb s-a explicat cu răbdare de ce o astfel de desfășurare americană nu poate fi neglijată în definirea poziției noastre naționale de apărare.
Rusia va fi gata pentru aceasta.
Secundo. Politica sponsorizată de stat ar trebui relansată în vederea restaurării treptate a canalelor și formatelor dialogului bilateral politic și diplomatic, parlamentar, precum și prin implicarea societății civile și a cercurilor academice, în special în domeniul științelor politice. Rusia va fi gata pentru aceasta.
Tertia. Ar trebui reluate activitățile periodice ale comisiei noastre mixte interguvernamentale pentru cooperare economică și tehnico-științifică, începând cu desemnarea simultană a copreședinților acesteia la nivel ministerial, de preferință adoptând o dispoziție convenită de comun acord pentru substituirea lor automată de către șeful aceleiași agenții guvernamentale în cazul unei eventuale modificări sau reforme administrative interne. Rusia va fi gata pentru aceasta.
Dar, la final, ne întoarcem acolo de unde a început conversația noastră. Cei mai importanți factori ai succesului rămân aceleași: ar trebui să ne bazăm pe patrimoniul nostru, pozitiv în mare parte, al relațiilor din trecut și al prieteniei ce a fost testată în timp, precum și pe bunăvoința politică reciprocă.
Viitorul relațiilor politice și economice dintre România și Rusia va depinde de exercitarea cu bună-credință a principiilor reciprocității și respectului reciproc al intereselor legitime ale fiecărui partener.
