De la început precizez că nu este vorba de o evaluare a totalității efectelor deceniului petrecut de România în Uniunea Europeană. Mai degrabă doresc să constat unde suntem și unde aș vrea să fim! Această subliniere este datorată câtorva întâmplări, din care voi menționa numai două. Încă din a doua jumătate a anului 2014 am primit numeroase întrebări de la cunoscuți din diferite state membre, dacă și România va sărbători 10 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, așa cum au făcut-o cele 10 state care au intrat în Uniunea Europeană, în mai 2004, iar o distinsă personalitate din Berlin a adăugat: „Dacă veți sărbători, ce veți sărbători?”; pe parcursul anului 2016, câteva publicații economice și financiare, precum și structuri de piață interne, au sugerat că ar fi cazul să evaluăm cum ne-am comportat în decada care se încheie curând, etapă în care țara noastră a fost parte/membru al Uniunii Europene.

Europenitate și euro-balcanism?

Observăm că se manifestă un interes al mediilor politice și jurnalistice din anumite state membre ale Uniunii Europene pentru a recepta percepțiile societății românești despre felul în care și-a derulat existența, în primul ei deceniu de apartenență la Comunitatea statelor și popoarelor din Uniunea Europeană. În mod sigur, această așteptare este datorată, în primul rând, dificultăților și provocărilor pe care le întâlnește în fiecare zi Uniunea. Dar câteodată se pune întrebarea dacă România poate fi considerată o plusvaloare pentru Uniune sau abilitățile ei comunitare sunt reale?

Discuțiile europene și apoi rezultatul referendumului pentru Brexit, din acest an, au intensificat sensibilitățile multor națiuni europene față de procesul de extindere a Uniunii, fiind problematizate destul de numeroase aspecte ale evaluării criteriilor de aderare. Și cum se consideră că România a fost un „candidat problemă”, este cel mai ușor de a aduce în prim-plan un astfel de „caz”.

Recent, un fost europarlamentar din Ungaria a rememorat un episod petrecut în anul 2006, deci chiar înaintea aderării țării noastre, afirmând că el a atenționat Comisia Europeană de faptul că România nu va fi pregătită (îndeosebi în domeniul capacității administrative și de absorbție a fondurilor europene), la 1 ianuarie 2007, pentru aderarea la Uniune, dar interlocutorul instituției comunitare amintite și-ar fi declinat competența de a întreprinde ceva. Or, după 10 ani ca membru al Uniunii Europene, cetățenii români continuă să considere, mai mult decât media UE-28, că ceea ce îi unește pe europeni este mai important decât ceea ce îi separă.

Varianta integrală a articolului este disponibilă doar pe bază de abonament