Sezonul România-Franța 2019, cel mai amplu proiect de diplomație publică și culturală desfășurat de cele două țări, s-a încheiat ieri, 14 iulie, de Ziua Națională a Franței. Timp de opt luni, românii și francezii s-au (re)descoperit în peste 400 de proiecte și mai mult de 800 de evenimente de teatru, dans, muzică, cinema, literatură, arte vizuale, expoziții, dezbateri, gastronomie sau chiar economie și turism.

Parcul Carol și Clubul Expirat au îmbrăcat culorile Sezonului România-Franța pentru un eveniment inedit. Spectacolele de stradă, zona gastronomică și concertele Vunk, Cali, Delia și Hyphen Hyphen au încântat publicul întreaga zi. Seara, cerul capitalei a fost luminat de spectacolul de artificii și acrobație semnat de Groupe F, organizatori ai unor evenimente pirotehnice de talie mondială. Sezonul a fost încheiat oficial de ambasadoarea Franței în România, Michèle Ramis, și de secretarul de stat Alexandru Victor Micula.  

Vocația Sezonului România-Franța a fost actualizarea imaginii și percepției pe care România și Franța le au una față de cealaltă, dar și consolidarea legăturilor economice, științifice și culturale ce ne leagă în mod istoric. Sezonul, inaugurat de Ziua Națională a României la Paris, a fost momentul unor premiere absolute. În Franța au fost organizate prima expoziție a României la Muzeul Luvru de la Paris, primul Sezon expozițional al României la Centrul Pompidou și primul concert al unei orchestre române la Filarmonica din Paris. În România, a fost inaugurate: primul muzeu digital – Micro-Folie Sibiu, după modelul unei structuri franceze, dar și Uzina Filmelor de Amatori deschisă la Cluj care oferă un nou tip de divertisment creativ.

La București, au fost prezentate concomitent cele mai multe expoziții de artă modernă și contemporană franceză din istoria țărilor noastre, iar Franța a fost invitată la cele mai mari manifestări culturale desfășurate din aprilie până în prezent.

„Sloganul Uitați de clișee și imaginea ludică a Sezonului au colorat orașe, mari muzee, săli de concerte și de teatru, cinematografe, festivaluri, universități și centre de cercetare, forumuri și târguri de specialitate. În spiritul democratic care a ghidat munca celor două comisariate coordonate de Andrei Țărnea și Jean-Jacques Garnier, Sezonul a ieșit adesea în stradă să-și găsească și să-și construiască publicul. Cum o facem și astăzi,” a declarat secretarul de stat Alexandru Victor Micula.

„Această zi de 14 iulie are o însemnătate specială pentru prietenia franco-română. Încheiem opt luni ale unui Sezon extraordinar care a avut mii de spectatori, îndeosebi tineri. Se încheie Sezonul, dar nu este finalul poveștii, ci începutul unei relații reînnoite și consolidate,” a declarat ambasadoarea Franței în România, Michèle Ramis.

Sezonul România-Franța ne-a amintit ce datorează culturile noastre una celeilalte și a contribuit la consolidarea pentru viitor, a schimburilor noastre artistice, economice, lingvistice și universitare. În același timp, a fost o etapă a legăturii dintre cele două țări în care publicul larg, generația tânără, instituțiile publice sau private implicate s-au mobilizat în spiritul Sezonului, arătându-ne cum cultura este și va rămâne unul dintre cele mai importante instrumente pentru dezvoltarea unei societăți.

Informații suplimentare:

Sezonul România-Franța 2019 a fost organizat de următoarele instituții:

Din partea României: Ministerul Afacerilor Externe, Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Culturii și Identității Naționale, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Turismului, Ministerul Cercetării și Inovării, Ministerul Educației, Ministerul Economiei, Ministerul pentru Mediul de Afaceri și Antreprenoriat, Ambasada României la Paris și Institutul Cultural Român.

Comisar general: Andrei Țărnea

Din partea Franței: Institutul Francez cu sprijinul Ministerului pentru Europa și Afaceri Externe, Ministerului Culturii, Ministerului Economiei și Finanțelor, Ministerului Educației Naționale, Ministerului pentru Învățământ Superior, Cercetare și Inovare, Ministerului Tranziției Ecologice și Solidarității, Ministerului Sportului, al Ambasadei Franței la București, al rețelei filialelor Institutului Francez din România și al Alianțelor franceze.

Comisar general: Jean-Jacques Garnier

DISTRIBUIȚI