Leah C. Stokes
profesor asistent de științe politice la
Universitatea California, Santa Barbara
În ultimul deceniu, costurile energiei curate au scăzut spectaculos. În anumite locuri, energia solară și eoliană poate acum concura cu combustibilii fosili, chiar și atunci când producătorii celor din urmă nu sunt obligați să plătească pentru poluarea pe care o cauzează.
Însă economia nu este un destin. lupta împotriva crizei climatice presupune ca noi să implementăm surse de energie regenerabilă la o scară largă pentru a ne asigura toată energia necesară, a ne alimenta mașinile și clădirile. Pentru a face acest lucru vom avea nevoie de mai mult decât energie ieftină; sunt necesare schimbări fundamentale în politică.
În prezent, energia regenerabilă reprezintă aproximativ 11% din totalul global de energie electrică furnizat, o cotă ce crește cu aproximativ un procent anual. Incluzând hidroenergia și energia nucleară – ambele fiind lipsite de carbon, dar care nu cresc prea mult într-un an – procentul total de electricitate curată este de 37%.
Mai avem mult de muncă până ajungem la 100% energie electrică curată până în 2035, așa cum solicită acum mulți susținători ai climatului și lideri politici. La ratele de creștere actuale, va dura până în 2080 doar ca să ne curățăm sistemul electric, iar asta fără să luăm în calcul centralele nucleare sigure, fără carbon, ce vor fi dezafectate în deceniile următoare, dacă nu le extindem licențele de funcționare.
Cam cât de repede trebuie să ne mișcăm? Eu am denumit această provocare „curba narvalului”. Dacă stabilim obiective anuale de energie curată, panta este foarte abruptă și seamănă cu dintele unui narval ce iese din apele arctice. În funcție de termenul limită și sursele energetice incluse, provocarea devine mai mult sau mai puțin dificilă. Însă un termen limită ca 2035 sugerează că ar trebui să construim infrastructură de energie regenerabilă aproximativ de patru ori mai repede decât am făcut-o în cei mai buni ani.
Mai rău, un obiectiv ca 2035 de fapt subestimează provocarea cu care ne confruntăm. Dacă vrem să limităm încălzirea globală la 1,5°C, trebuie să reducem emisiile la jumătate până în 2030. Am putea face acest lucru curățându-ne primele trei cele mai poluante sectoare: cel al electricității, cel al transporturilor, și cel al clădirilor, care împreună înseamnă aproximativ 70% din cantitatea totală de emisii de dioxid de carbon din SUA. Cu toate acestea, alimentarea transporturilor și a clădirilor cu energie curată ar necesita să ne extindem sistemul electric până la posibil de două ori dimensiunea sa actuală, pentru a face față cererii suplimentare.
Așadar, pentru a extinde și a decarboniza, în același timp, sistemul electric, va trebui să construim sisteme de energie electrică de până la opt ori mai repede decât am făcut-o în cei mai buni ani ai noștri. O variantă de a aplatiza curba narvalului ar fi de a presa mai mult pe eficiență energetică, încât să fim nevoiți să extindem sistemul electric cu numai 50%. Concentrându-ne pe eficiență s-ar crea multe noi joburi bine plătite ce nu pot fi externalizate în afara țării. Fiecare oraș ar putea susține noi afaceri ce oferă servicii pentru îmbunătățirea eficienței domestice și înlăturarea conductelor de gaz.
Potențialul mare de creare a locurilor de muncă este o veste bună. Vestea proastă este că nu ne mai putem permite amânări. Avem nevoie ca politica publică să stimuleze lucrurile. În cazul SUA, cel mai mare element lipsă a fost guvernul federal. Statele Unite trebuie să adopte un standard național ce are ca obiectiv 100% energie curată până în 2035. În timp ce California, New Mexico și New York au avansat în această chestiune, Florida, West Virginia și altele refuză să acționeze. O lege federală ar putea schimba acest lucru peste noapte, și pune țara pe calea cea bună.
Din păcate, politica guvernamentală actuală avansează în direcția greșită. Ca multe alte țări, SUA încă subvenționează combustibilii fosili – la nivelul a 20 de miliarde anual. Iar în timpul pandemiei de COVID-19, alte miliarde au mers către susținerea unei industrii îndatorate a combustibililor fosili, care altfel s-ar fi prăbușit. Sub administrația Trump, autoritatea federală de reglementare a industriei energetice practic a aranjat piețele energetice pentru a favoriza energia mai scumpă pe bază de cărbuni în detrimentul energiei curate. Iar aceasta este doar una dintre multele subvenții pentru combustibili fosili suplimentare inventate sub actualul guvern al SUA.
Multe state din SUA întârzie, de asemenea, tranziția, plecând mai degrabă urechea la utilitățile electrice decât la public. După cum scriam în cartea mea „Short Circuiting Policy”, legiuitorii din Ohio au închis practic statul pentru energia curată. Un proiect de lege semnat de guvernatorul John Kasich, de exemplu, a schimbat legea privind cât de aproape poate o turbină eoliană să fie de limita unei proprietăți, făcând aproape imposibilă construirea acestei forme de energie curată oriunde în stat.
Anul trecut, legiuitorii republicani din Ohio au dat o lovitură și mai mare, înlocuind legile privind energia curată și eficiența energetică ale statului cu subvenții pentru a menține deschise mai multe centrale pe cărbune murdare. În prezent Ohio își obține aproximativ 3% din energia electrică din surse regenerabile – un procent foarte mic, care nu crește, nu din cauza forțelor economice, ci a interferențelor politice.
În mod similar, în întreg sud-estul, utilitățile continuă să opereze centrale murdare pe cărbuni care îi costă pe contribuabili mai mult decât i-ar fi costat o centrală pe energie eoliană sau solară. Însă, din cauza faptului că multe utilități electrice, cum ar fi societatea Southern Company din Atlanta, au investit miliarde în modernizarea centralelor pe cărbuni pentru a le putea menține în funcțiune pe o perioadă mai lungă de timp, a pune capăt acestor centrale neeconomice nu ar fi în interesul lor financiar. Dacă aceste proiecte acum îndatorate ar fi forțate să se închidă, utilitățile ar fi obligate să se confrunte cu deciziile lor proaste.
Când vine vorba despre tranziția la energie curată, politica și politicile contează la fel de mult ca și economia. Criza economică indusă de pandemie a creat o oportunitate ideală pentru a implementa măsuri de stimulare verde, o abordare care ar putea crea 90 de milioane de noi joburi în SUA pe parcursul următorilor zece ani, conform unei analize recente efectuate de Sierra Club. Și după cum demonstrează propria mea activitate împreună cu Parrish Bergquist de la Universitatea Yale și Matto Mildenberger de la UC Santa Barbara, o recuperare verde ar fi extrem de populară în rândul publicului american.
Avem multe de făcut. Am putea construi capacități de generare a energiei eoliene și solare în ritm record, modernizând casele în scopul eficienței energetice, construind și conducând vehicule electrice, electrificându-ne trenurile diesel, și multe altele. Politicile de guvern care ar susține aceste schimbări ar putea crea bune joburi de producție care ar rămâne în SUA și ar genera prosperitate economică pentru toți americanii. Ce mai așteptăm?
Leah C. Stokes este profesor asistent de științe politice la Universitatea California, Santa Barbara, autoare a „Short Circuiting Policy: Interest Groups and the Battle Over Clean Energy and Climate Policy in the American States”.
