Mircea Coșea, Profesor de economie, membru ASPES

Aproape fără excepție, analiza economică este de părere că în pofida situației economice mai mult decât dificile a anului 2020, anul 2021 va marca un început de relansare la nivel global, un prim pas spre revenirea la normalitatea dinaintea crizei. Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) tocmai a publicat un raport care oferă speranțe promițătoare pentru economia globală („OECD Economic Outlook”, dec. 2020).

Perspectiva vaccinurilor ajută la eliminarea incertitudinii, dar provocările sunt încă departe de a fi depășite. După o scădere puternică în 2020, se preconizează că PIB-ul global va crește cu aproximativ 4 procente în 2021și cu 3-4% în 2022.

Potrivit OCDE, măsurile de ocupare a forței de muncă și de sprijinire a întreprinderilor au atenuat pierderile economice ale măsurilor luate în timpul izolării succesive și vor „promova o accelerare a relansării economice”. Raportul merge și mai departe în previziunile sale și afirmă că „redresarea economiei globale se va accelera în următorii doi ani, PIB-ul global revenind la nivelul său prepandemic la sfârșitul anului 2021”.

Această poziție optimistă se bazează pe mai mulți factori: cererea puternică în 2021, rezultatul dorinței de a consuma, de a se mișca, de a relua o „viață normală”, ceea ce ar stimula producția globală. Îmbunătățirea nu exclude dificultăți posibile, iar raportul OCDE subliniază că „perspectivele rămân extrem de incerte. Indiferent de dimensiunea redresării economice, aceasta nu va fi omogenă în toate țările, ceea ce ar putea aduce o schimbare durabilă a economiei globale. Într-adevăr, în multe țări, în ciuda perspectivelor, se preconizează că producția va rămâne cu 5 % sub previziunile de dinainte de criză din 2022”.

Atât raportul OECD, cât și majoritatea analizelor realizate de diferite instituții bancare sau instituții financiare internaționale conduc spre elucidarea unui obiectiv circumscris unui orizont de timp: când și cum se va reveni la normal, când va reajunge economia la nivelul și eficacitatea dinaintea crizei? Sunt avansate mai multe termene și o varietate de posibile măsuri.

Părerea mea este că analiza anului pandemic 2020 poate fi realizată și dintr-o altă optică decât cea a „revenirii la normal” din punctul de vedere al dinamicii macroeconomice.

Cred că ar trebui să ne întrebăm dacă 2020 a fost un an de accident pandemic al ciclului economic actual după care începe procesul de revenire la normalitatea funcționării modelului economic global dinaintea crizei, sau 2020 este primul an dintr-un proces de intrare a economiei mondiale într-o nouă formă a globalizării.

Deși încă nu îndeajuns de evidente, unele schimbări ale mecanismului economiei globale au apărut în 2020, ceea ce ne poate duce la ideea conform căreia efectele pandemiei au capacitatea generării rapide a unor schimbări pe care nu le așteptam nici atât de curând și nici atât de ample. Este probabil ca ele să aducă modificări modelului global al economiei atât din punctul de vedere al funcționării, cât și al centrului său de forță. Din acest punct de vedere, remarc două tendințe relativ la modul cum s-a prezentat 2020 și cum ar putea fi evoluția în anii următori.

Prima tendință este cea a respingerii conceptuale și de facto de către contextul actual al funcționării economiei globale a presiunilor exercitate de către curentul și forțele antiglobalizare.

A doua tendință este cea a orientării spre o nouă formă de globalizare aptă de a se adapta unor situații excepționale de tipul crizelor pandemice.
Explicația începe cu evocarea contextului economic și politic global în care a apărut pandemia, caracteristic perioadei 2015-2019. Cel mai important aspect al acestui context este intensificarea curentului antiglobalizare, care s-a materializat spectaculos și violent prin accentuarea luptei dintre SUA și China pentru ocuparea locului de leadership economic mondial.

Deși declanșat anterior pandemiei de către administrația Trump, războiul comercial SUA – China a fost accentuat în condițiile izbucnirii acesteia. Acest conflict dintre cei mai importanți actori economici globali a atacat modelul neoliberal global prin revenirea la protecționism susținut nu numai prin bariere vamale, ci și prin decizii eminamente politice cum este interzicerea prin decizie politică a pătrunderii pe piața americană (prin presiuni politice și pe piețele alte țări aliate SUA) a societăților chineze din domeniul digitalizării.

Pandemia a oferit posibilitatea și oportunitatea presiunii antiglobalizare de a forța schimbarea mecanismului actual al modelului global prin încercarea de „a izola” China de ansamblul economiei globale prin declanșarea procesului de relocalizare și de rupere a lanțurilor valorice. Explicația a fost nevoia asigurării aprovizionării în situații de criză prin eliminarea situației de monopol deținute de China în producția unor mărfuri din gama securității, sanitare, tehnologice, informatice etc.
Finele anului 2020 arată o situație total diferită față de cea așteptată de către susținătorii antiglobalizării. Chiar dacă pandemia a făcut ca, astăzi, comerțul mondial să aibă dificultăți (un declin de 30% este de așteptat în 2020), nu China este perdantă, ci Europa și SUA, deoarece niciuna dintre acestea din urmă nu a putut echilibra raportul dintre criza sanitară și criza economică în maniera în care a reușit China.

Varianta integrală a articolului este disponibilă doar pe bază de abonament