„Polishing a turd” tradus literar înseamnă, cu scuzele de rigoare, „să faci din rahat bici”. Potrivit presei britanice, acesta a fost diagnosticul pus de Boris Johnson strategiei guvernamentale vizavi de Brexit. Fostul ministru de externe, proaspăt demisionar, a participat pe 6 iulie la o excursie de lucru la Chequers, reședința oficială a premierului din afara Londrei. Cu mai puțin de nouă luni rămase până la încheierea oficială a divorțului de Bruxelles, Theresa May și-a propus în sfârșit să articuleze concret pretențiile pe care le are de la Uniunea Europeană. Având în vedere că urmează cea mai dificilă fază a negocierilor și anume cea legată de parametrii colaborării UK-UE, solidaritatea întregului cabinet este esențială. Se presupune că etapa principiilor s-a încheiat.
În urma workshop-ului intens de la Chequers, la care prezența întregului guvern a fost obligatorie, May era convinsă că lucrurile sunt bătute în cuie. Comunicatul publicat vineri seară sparge în sfârșit tiparele unei simple scrisori de intenție și oferă câteva direcții clare. Senzația de coerență la nivel guvernamental este de asemenea prezentă, chiar dacă expresia colorată a lui Boris a făcut deliciul publicațiilor de weekend.
Iluzia de solidaritate a fost însă spulberată duminică seara chiar de către ministrul pentru Brexit, David Davis, care și-a anunțat demisia. I s-a alăturat și adjunctul său, Steve Baker. Boris Johnson, rebelul de serviciu, n-a fost la fel de hotărât. Cel mai consecvent critic al cabinetului din care el însuși făcea parte s-a decis să plece abia la trei zile de la publicarea comunicatului. N-ar fi făcut-o probabil nici atunci dacă Davis ar fi rămas pe funcție, având în vedere că riscul unei lovituri de palat instrumentate de parlamentari Tory este deocamdată redus. Până la calculele politice de moment sau de perspectivă, trebuie să înțelegem în ce constau divergențele.
Londra propune Bruxelles-ului o „zonă de liber schimb pentru bunuri”. Bunurile reprezintă o preocupare în sine, având în vedere că, spre deosebire de servicii, blocajele se resimt instantaneu. Una este să te trezești peste noapte cu galantarele pe jumătate goale, alta este să întârzii accesul unor clienți privați la servicii de wealth management. Criticile exprimate luni în Parlament și care reclamă lipsa unui capitol dedicat serviciilor nu țin cont de faptul că, cel puțin în ceea ce privește serviciile financiare, discuțiile sunt deja în curs. Nici Banca Angliei și nici Banca Centrală Europeană n-au așteptat deznodământul telenovelelor politice. Cu atât mai puțin băncile comerciale, fondurile de investiții sau alte categorii de jucători din sectorul financiar care și-au mutat deja importante contingente de angajați pe continent sau la Dublin. Astăzi, semnalele de alarmă nu vin din partea City-ului, ci din zona industrială. Strategia guvernamentală este de altfel menită să preîntâmpine blocajele din sectorul manufacturier.
De aici și prima divergență. „Un set de reguli comun, inclusiv în ceea ce privește produsele agricole”, aflăm din comunicatul de la Chequers. Totodată, Marea Britanie se angajează la „conformarea continuă” cu normele UE, chiar dacă Parlamentul britanic are ultimul cuvânt în adoptarea acestora. Susținătorii unui Brexit cât mai categoric, în frunte cu
David Davis, consideră că Londra a depus deja armele. Temerile lor sunt justificate. Pe de-o parte, standardele europene sunt printre cele mai restrictive din lume. Mulți au sperat că Brexitul înseamnă un fel de redescoperire a Vestului Sălbatic, unde se produce și se vinde orice și oricum. Pe de altă parte, un comerț fluid între UE și UK din prima clipă presupune tocmai adoptarea din mers a acestui corp de legi tehnice, de securitate, de sănătate și de protecție a mediului. Prudența Theresei May este argumentată solid și ține cont de toate elementele de mai sus. Nu schimbă însă faptul că Bruxelles-ul deține toate cărțile.
Un alt punct nevralgic îl reprezintă influența Curții Europene de Justiție (CJEU), de care, spre furia taberei Hard Brexit, britanicii nu scapă nici acum. CJEU va arbitra, alături de curțile britanice (nu se știe în ce formulă), deraierile de la setul comun de reguli. Și aici, temerile contestatarilor sunt justificate. Reinstaurarea suveranității la nivelul justiției britanice nu înseamnă că nu va mai conta CJEU.
Dezbateri aprinse au avut loc și pe marginea așa-numitului „mobility framework”, care urmează să stabilească în ce condiții europenii vor putea să călătorească, să studieze sau chiar să muncească în Marea Britanie. În documentul de la Chequers, guvernul vorbește
despre o formulă „similară cu ceea ce oferim altor parteneri comerciali apropiați”. May a trebuit să-i asigure în repetate rânduri pe parlamentarii conservatori că renunțarea la libera circulație a forței de muncă reprezintă un principiu sacrosanct al Brexitu-
lui care nu va fi încălcat sub nicio formă. Deocamdată partidul o crede pe cuvânt. Este totuși vorba despre principalul element care a decis soarta referendumului din 2016. Niciun executiv Tory nu ar îndrăzni să-l ignore.
Nu în ultimul rând, problema nerezolvabilă a graniței europene cu Irlanda de Nord generează noi divergențe. Pentru ca frontiera să rămâne deschisă, UK va trebui să monitorizeze produsele non-UE care intră în țară. UK se angajează să aplice și să ramburseze tarifele europene dacă este vorba despre exporturi către continent. Gruparea Hard Brexit insistă pe ideea potrivit căreia întreg exercițiul este mult prea costisitor și că monitorizarea electronică (neinventată încă) este mai eficientă.
Una peste alta, dependența de Uniunea Europeană, atât sub aspectul comercial, cât și sub cel al justiției, l-a determinat pe David Davis să plece. Boris Johnson merge mai departe. În scrisoarea de demisie deplânge „moartea visului Brexit”, lipsa de dinamism în abordare și vorbește despre statutul de „colonie” a Uniunii Europene. Cuvintele lui Boris rezonează puternic în rândul activiștilor conservatori și al votanților Brexitului. De altfel, Peter Bone, unul dintre cei mai înverșunați dușmani ai Bruxelles-ului, a mărturisit luni în Parlament că militanții conservatori grassroots se simt trădați. În propria constituentă chiar ar fi refuzat să-l mai sprijine în activitățile politice. Pe deasupra, doi dintre vicepreședinții partidului deja au demisionat. Sentimentul de frustrare este real. Doar că forța politică a taberei Hard Brexit s-a diminuat considerabil după alegerile anticipate pe care, practic, le-a pierdut. În mod paradoxal, Theresa May a ajuns astăzi să conteze pe voturile parlamentarilor laburiști pentru a-și implementa strategia. O rebeliune în stilul tradițional Tory la adresa propriului cabinet nu reprezintă o amenințare reală, cel puțin nu acum. De aici și ezitarea lui Boris Johnson. Drumul său către 10 Downing Street este poate mai anevoios ca niciodată. Demisia nu-l ajută decât în sensul credibilității de antieuropean, calitate pe care nimeni nu i-a contestat-o vreodată.
Planul guvernamental de la Chequers nu este perfect și, într-adevăr, invită la concesii suplimentare din partea britanică. Poate fi criticat, interpretat sau caracterizat în fel și chip, așa cum de altfel a făcut-o și Boris atunci când a folosit metafora biciului. Trebuie de asemenea precizat că strategia urmează să fie expusă pe larg, într-un „white paper” de 120 de pagini în următoarele zile. Până una-alta, la doi ani de la referendum este singurul plan.
