La 70 de ani de la divizarea ei statală în două entități și la 30 de ani de la reunificarea sa, Germania se pregătește să intre într-o nouă etapă a istoriei sale postbelice, care poate fi marcată, fie și printr-o convenție simbolică, de încheierea guvernării cancelarului Angela Merkel (care însumează până acum 14 ani). Germania intră într-o perioadă a marilor schimbări care se prefigurează deja în politică, economie, energetică, apărare etc. ( energetică, migrație, demografie…). Dar și în ce privește poziționarea și rolul sau în Europa și în lume, ceea ce implică și un nou echilibru de putere între Berlin și principalii centri de putere europeni, occidentali și mondiali. Putem oare vorbi de schimbări structurale de proporții, așa cum au fost (ori și-au dorit să fie) – numai în ultima jumătate de secol – comunismul capitalist al lui Deng Xiaoping în China, glasnostiul și perestroika lui Gorbaciov în URSS/Rusia, „fenomenul Trump” în Statele Unite, Brexitul în Marea Britanie, ca să limităm enumerarea doar la câteva exemple, din zona marilor puteri? Va cunoaște, în anii ce vin, și Germania un tip de „revoluție pașnică” de anvergură, care să depășească, prin implicații și extensii, frontierele sale? Mai ales că valul schimbărilor angajează și politică externă – bilaterală, europeană, occidentală și mondială a Berlinului –, și politica să de securitate și apărare.

Rezultatele alegerilor europarlamentare din luna mai a.c. au răvășit profund configurația spectrului politic intern din Germania. Partidele canonice de guvernământ, UCD (creștin-democrații) și PSD (de centru-stânga), au înregistrat la alegerile europene reculuri serioase, care vor avea un impact similar și în alegerile de land, apoi și la nivel federal, în Germania. UCD și PSD au fost un fel de senatori de drept la guvernare, fie împreună, fie alternativ, fie în combinație și cu alte formațiuni politice, dar întotdeauna ele au fost cele care au împărțit cărțile pe masă, de la crearea RFG în 1949 (cu excepția cabinetului Adenauer III, 1960-1961). Această coaliție a asigurat zeci de ani continuitatea și stabilitatea politicii și administrației statului. Dar la europarlamentarele din mai, UCD și PSD au obținut cele mai scăzute sufragii din istoria lor, și au pierdut majoritatea, pe care au preluat-o liberalii, Verzii și centriștii. Marii câștigători la alegerile europene, Verzii, au obținut, ca niciodată, o cincime din voturile alegătorilor germane și au detronat astfel în clasamentul opțiunilor electorale, de pe locul al doilea, PSD. „Pentru prima dată am devenit a treia forță politică, la alegeri, după Verzi”, a recunoscut liderul (timp de numai 14 luni) al PSD, Andrea Nahles, care a și demisionat din fruntea partidului la o săptămână după europarlamentare. Dar și succesorul Angelei Merkel la conducerea UCD, Annegret Krump-Karrenbauer, a recunoscut că „nu am dat răspunsurile convingătoare așteptate de cetățeni”, iar colegii de partid i-au amintit public că funcția de lider al partidului nu înseamnă în mod automat și funcția de cancelar federal.

Varianta integrală a articolului este disponibilă doar pe bază de abonament

DISTRIBUIȚI