Efectele COVID-19 asupra economiei nu vor lua sfârșit prea curând. Chiar dacă unele cifre tind să arate că în 2020 depresiunea nu a fost atât de pronunțată pe cât se anticipase, resorturile ei au rămas și omenirea este provocată să găsească ieșirea către o nouă stabilitate. Suntem contemporanii unei maladii globale, mulți blamând globalizarea pentru repercusiunile asupra tuturor economiilor și continentelor, făcând lumea să pară și mai interconectată, și mai mică, și mai firavă în fața unei amenințări colective. Vom găsi soluții de unii singuri, sau împreună, acuzându-ne reciproc sau fiind deschiși la cooperare și punând la bătaie toate resursele științifice, de cercetare și tehnologice pe care locuitorii planetei le au astăzi?

Aproape paradoxal, COVID-19 a adus în prim-plan două tendințe contradictorii: pe de o parte a adâncit neîncrederea cetățenilor în guverne, iar, pe de altă parte, a impulsionat tendințele de suveranism, diluând sensul națiunii. Concomitent, teza deglobalizării a câștigat teren odată cu închiderea temporară a granițelor și cu creșterea sentimentului că nu ne mai putem baza pe parteneri pentru continuarea bunului mers al economiei în spațiul național. Contextul determină analiștii tendințelor pe termen mediu să facă tot mai des referință la nevoia dezvoltării unui cadru multilateral propice însușirii și respectării de către corporații a criteriilor ESG (grija pentru mediul înconjurător, preocuparea socială pentru protecția diversității, drepturilor omului, consumatorului și animalelor, și buna guvernanță) și a promovării de către state și participanții la piață a obiectivelor SDG (dezvoltării durabile). De ce dobândesc principiile ESG și ale SDG atenție mai mare acum? Pentru că formele actuale ale multilateralismului nu mai sunt capabile să ofere soluții dezordinii actuale, iar absența dintre cele 17 obiective ale SDG a două elemente constitutive pentru democrația liberală, respectiv libertatea de exprimare și alegerile libere, este presupusă a face loc unui tip diferit de dialog al puterilor între care balanța s-a schimbat. Dar fără ca multilateralismul să ne călăuzească în conceperea soluțiilor pentru un viitor mai puțin periclitat, este dificil de presupus că lumea va dobândi un echilibru mai bun.

Este interesant de observat că multilateralismul, care a favorizat globalizarea prin omogenizarea regulilor de comerț, mediu, investiții și guvernanță, este solicitat acum să sprijine procesul deglobalizării, cel puțin de către acele state care cred că o evoluție ordonată a raporturilor economice internaționale ar trebui preferată pretențiilor de hegemonism impus cu forța barierelor și sancțiunilor. De-a lungul anilor economia s-a dezvoltat în logica numerelor mari, a producției de masă, a multiplicării piețelor de desfacere și numărului consumatorilor, a accesului tot mai facil la resurse financiare din ce în ce mai mari. Ea a beneficiat, în schimb, de creativitatea transfrontalieră ce a făcut posibile schimbările tehnologice care au adus cu sine bucuria satisfacerii nevoilor și dezvoltării cererii la niveluri mult mai ridicate decât ar putea decurge din însumarea rezultatelor de pe piețe închise.

În organizarea actuală a sistemelor sociale, economia este supusă politicului prin învestirea acestuia cu puterea de reglementare și supraveghere. Această realitate face necesar un dialog permanent al părților, astfel încât să poată fi atinse țintele fiecăreia dintre ele. Pe acest tărâm a fost promovată și ordinea liberală wilsoniană, care a respins ca soluție războiul, autoritarismul, imperialismul și naționalismul economic, ordine care a dat lumii roadele celui mai mare progres din întreaga sa istorie. Totuși, valorile liberalismului de tip wilsonian mai sunt recunoscute azi doar în spațiul nord-american, european și cel austral.

Acest fapt este concomitent cu pandemia de COVID-19, dar aceasta din urmă a accentuat și evidența limitelor unui curent internațional care a modelat prezentul. Trebuie să înțelegem, în logica contestării de pe alte meleaguri a liberalismului wilsonian, obsesia unora dintre est-europeni care percep Uniunea Europeană drept inamic al suveranității și naționalismului economic, înainte de a număra cel puțin locurile de muncă pe care piața deschisă le-a generat pentru compatrioții lor prin investiții și cele patru libertăți fundamentale de circulație (muncă, capital, servicii, mărfuri), în locul cărora dreapta extremistă nu are nimic de pus în loc.

Mersul economiilor în perioada viitoare depinde într-o măsură copleșitoare de mutațiile pe care le vor suferi lanțurile de aprovizionare la nivel global, ca și de impactul scăderii productivității globale și investițiilor ca urmare a pandemiei curente (a se vedea repercusiunile epidemiilor dintre 2002 și 2016 de SARS, MERS, Ebola, Zika, gripă porcină). În primele faze ale pandemiei am fost tentați să credem că dependența economiilor dezvoltate de aprovizionarea cu mărfuri din China, India și Asia de Sud-Est va avea efecte mult mai pronunțate asupra consumului din economiile occidentale, ceea ce a dat naștere discuțiilor despre o posibilă relocalizare a producției de către marile corporații. S-a evocat cu insistență necesitatea construirii de politici industriale naționale, presupuse a fi susținute cu injecții de fonduri publice.

Însă prea puțini adepți ai politicilor de repliere spre interior (inward looking) au arătat semne de preocupare pentru distorsiunile pe care pachetele repetate de stimuli financiari le provoacă pieței și caracterului ei concurențial. Procesul nu a avansat însă prea mult, pentru că preocuparea companiilor pentru un bun raport cost-productivitate nu avea cum să fie satisfăcută de revenirea producției în țările de origine fără a antrena o prăbușire a vânzărilor cauzată de pierderea competitivității de preț și punerea profitului în paranteză (de fapt, pierdere). Potrivit sondajelor efectuate în rândul producătorilor americani din China, revenirea în SUA nu este luată serios în calcul, și doar 1/7 se gândesc la posibile relocalizări în alte zone pe considerente de costuri mai scăzute cu forța de muncă angajată (David Dollar, The Future of Global Supply Chains: What Are the Implications for International Trade?, The Brookings Institution, Washington D.C., noiembrie 2020).

Varianta integrală a articolului este disponibilă doar pe bază de abonament

DISTRIBUIȚI
Eugen Dijmărescu este economist român, îndeplinind de mai multe ori funcția de ministru în domeniile economice și pe cea de viceguvernator al Băncii Naționale a României. Actualmente, Eugen Dijmărescu s-a pensionat din poziția de director al Fondului de garantare a depozitelor bancare la încheierea mandatului.