În decembrie 2019, Banca Centrală Suedeză s-a abătut de la politica bazată pe rată negativă a dobânzii pe care a menținut-o timp de aproape cinci ani. Rata de operațiuni reversibile a Riksbank (rata la care acordă împrumuturi băncilor comerciale), care a atins un nivel scăzut de -0,5% în februarie 2016, a crescut la 0% până în ianuarie. Cea mai recentă creștere a ratei vine în ciuda semnelor că economia suedeză încetinește, inflația aflându-se sub țintă.

În cazul unui declin ciclic, declară guvernatorul Riksbank, Stefan Ingves, stimulentul va trebui să provină din cheltuielile guvernamentale și achizițiile de active de către banca centrală, având în vedere eficacitatea limitată a ratelor negative ale dobânzii. „Există de fapt o limită inferioară a ratei monetare”, susține Ingves, ceea ce face „greu de imaginat că s-ar putea trece la rate negative, să zicem, de mai puțin de 5%.”

Țin să vă contrazic. Se poate foarte bine ca, într-un mediu cu rată scăzută a dobânzii, politica fiscală anticiclică să joace un rol mai important în gestionarea ciclului de afaceri fără a crea probleme de sustenabilitate a datoriei. Chiar și așa, ratele negative ale dobânzilor nu au primit o șansă echitabilă.

În întreaga lume, băncile centrale și factorii de decizie economică nu au dorit să înlăture (sau cel puțin să scadă substanțial) limita efectivă inferioară (ELB) pentru ratele de dobândă nominale create prin existența de numerar sau monedă. Ca instrument financiar care plătește o rată de dobândă nominală zero, numerarul stabilește un nivel pentru alte instrumente financiare care, în principiu, au rate de dobândă nominale liber variabile. Ca urmare a „costurilor de derulare a monedei” (costul de stocare, asigurare și așa mai departe), ELB este probabil, la 75 puncte de bază, în jurul unui nivel atins de ratele monetare din Danemarca și Elveția.
Cu siguranță, o recentă lucrare influentă a lui Markus K. Brunnermeier și Yann Koby de la Universitatea Princeton susține că poate exista o „rată a dobânzii … la care politica monetară acomodativă se inversează și devine contracțională pentru împrumuturi(le) bancare”. Potrivit autorilor, această rată de inversare este determinată de patru factori: „deținerea de venituri fixe de către bănci, … strictețea constrângerilor de capital, … gradul de neprevăzut cu privire la ratele de depozit și … capitalizarea inițială a băncilor”.

Nu am nicio aversiune față de argumentul autorilor, dar aș sublinia pur și simplu că gradul de neprevăzut cu privire la ratele de depozit este limitat de existența unui ELB asupra ratelor dobânzii nominale. Deci întrebarea este dacă gradul de neprevăzut cu privire la ratele de depozit (și cu privire la alte rate plătite creditorilor bancari) ar continua să fie mai mic la rate negative de dobânzi decât la rate pozitive de dobânzi dacă ELB ar fi înlăturat prin abolirea monedei sau ar fi redus semnificativ prin eliminarea tuturor bancnotelor cu valoare nominală ridicată.

Da, firmele și gospodăriile care au crescut într-un mediu economic cu rate pozitive ale dobânzii nominale ar putea avea probleme în a calcula rata reală (ajustată de inflație) a dobânzii asociate cu o rată negativă a dobânzii nominale. Dar această dificultate nu ar fi decât una temporară. Ratele reale neutre sunt deja la zero sau în teritoriu negativ în majoritatea economiilor avansate și este probabil să rămână acolo pentru ani de zile, dacă nu chiar pentru decenii viitoare. Întrucât aceste economii continuă să înregistreze inflația sub țintă, implicația este că ratele negative ale dobânzilor nominale vor deveni noul normal și că „iluzia inflației” sau „iluzia ratei nominale a dobânzii” vor deveni ceva ce aparține trecutului. Nu există niciun motiv să presupunem că astfel de distorsiuni cognitive vor dura pentru totdeauna.
Există trei moduri prin care se poate elimina ELB. Primul constă în introducerea unei rate variabile de schimb între monedă și depozite la banca centrală (ceea ce implică același lucru pentru depozitele la bănci comerciale și la alte instrumente private). Perceperea unei rate de dobândă de -5% la depozite, evaluând în același timp valoarea depozitelor față de deținerile de monedă la o rată de 5%, ar elimina orice oportunitate de arbitraj.

Al doilea mod de a scăpa de ELB este reprezentat de impozitarea monedei. Aș prefera însă a treia opțiune: abolirea monedei și înlocuirea acesteia cu o monedă digitală emisă de banca centrală, permițând în același timp o perioadă de tranziție în timpul căreia bancnotele cu valoare nominală mică pot fi păstrate în circulație pentru a le cuprinde pe cele excluse din punct de vedere digital și financiar.

În cazul Suediei, eliminarea numerarului ar reprezenta un eveniment minor. Valoarea bancnotelor suedeze aflate în circulație la sfârșitul anului 2019 a fost de doar 60,38 miliarde SEK (6,2 miliarde USD, sau 1,26% din PIB). Din această sumă, 44,85 miliarde SEK au cuprins cele mai mari două valori nominale – bancnote de 500 SEK și de 1.000 SEK (asemănător cu bancnotele americane de 50 și respectiv 100 de dolari) – ceea ce sugerează că este puțin probabil să fie utilizate în tranzacții de vânzare cu amănuntul mici de către codașii tehnologici.

Prin comparație, în Statele Unite, numerarul în circulație la sfârșitul anului 2018 s-a situat la 1,67 miliarde de dolari (aproximativ 8% din PIB), din care 80% a fost în bancnote de 100 de dolari. În zona euro, cifra pentru același an a fost de 1,23 trilioane de euro (1,33 trilioane de dolari, sau 9% din PIB), din care 48% au fost în bancnote cu valori nominale egale sau mai mari de 100 de euro. În mod clar, trecerea la digital ar fi mai dificilă pentru SUA și o mare parte din zona euro decât pentru Suedia; dar chiar și în cazul primelor două rămâne eminamente fezabilă.

În cele din urmă, există un beneficiu suplimentar pentru abolirea monedei: în acest fel, se elimină mijloacele preferate de plată și stocarea valorilor în rândul evazioniștilor, spălătorilor de bani, cartelurilor de droguri, traficanților de persoane și altor infractori. Aș regreta, desigur, faptul că acest lucru ar priva comunitatea partizană a libertăţii absolute de un instrument financiar la purtător, al cărui anonimat oferă protecție în fața unui statut dominator și, probabil, prădător; dar cei care doresc anonimatul ar putea alege întotdeauna Bitcoin. Restul dintre noi ne-am putea pregăti să primim ratele monetare de -5% în următoarea recesiune profundă. n

© Copyright: Project Syndicate

DISTRIBUIȚI
Willem H. Buiter, fost economist-șef la Citigroup, este profesor invitat la Universitatea Columbia.