Cetățeni ai Europei,

Îmi permit astăzi să mă adresez direct vouă, nu doar în numele istoriei și al valorilor care ne unesc, ci și pentru că este urgent. Peste doar câteva săptămâni vor avea loc alegerile europene, decisive pentru continentul nostru.

Nicicând nu a fost Europa mai necesară de la cel de-al Doilea Război Mondial până astăzi, și totuși niciodată nu s-a aflat ea într-un mai mare pericol decât acum.
Brexitul este simbolul acestui pericol. Simbol al crizei Europei, care nu a știut să răspundă nevoilor de protecție a popoarelor în fața marilor șocuri care au zdruncinat lumea contemporană. Totodată este un simbol al riscului european. Riscul nu este apartenența la Uniunea Europeană, ci minciunile și iresponsabilitatea care pot să o distrugă. Cine le-a spus britanicilor adevărul despre viitorul lor după Brexit? Cine le-a vorbit despre pierderea accesului la piața europeană? Cine a evocat riscurile la care se expune pacea din Irlanda dacă se revine la granițele din trecut? Închiderea în sine naționalistă nu propune nimic; este o reacție de respingere fără proiect. Iar această capcană amenință întreaga Europă: cei care exploatează furia oamenilor răspândesc știri false și fac promisiuni deșarte.

În fața acestor manipulări, noi trebuie să rămânem fermi. Mândri și lucizi. Să spunem mai întâi ce este Europa. E un succes istoric: reconcilierea unui continent devastat, într-un proiect inedit de pace, de prosperitate și de libertate. Să nu uităm niciodată acest lucru. Un proiect care și astăzi ne protejează în continuare: ce țară ar putea acționa singură în fața strategiilor agresive ale marilor puteri? Cine ar putea pretinde că este suveran, de unul singur, în fața giganților din domeniul digital? Cum am putea noi rezista la crizele capitalismului financiar fără moneda euro, care este o forță pentru întreaga Uniune? Europa mai înseamnă și miile de proiecte care au schimbat, în viața cotidiană, chipul teritoriilor noastre, o școală renovată aici, o șosea construită acolo, ori accesul la internet în bandă largă, care se extinde și dincolo. Este o luptă și un angajament de zi cu zi, deoarece nici Europa și nici pacea nu sunt un dat imuabil. În numele Franței, eu duc neîncetat această luptă pentru progresul Europei și pentru apărarea modelului european. Noi am arătat că ceea ce ni se spunea că e inaccesibil, și anume crearea unei apărări europene sau protecția drepturilor sociale, este posibil.

Varianta integrală a articolului este disponibilă doar pe bază de abonament