Istoria – și politica – la zi a Republicii Moldova – partea de est a Moldovei istorice – abundă în evoluții neașteptate și puțin previzibile, de unde și scenarii dintre cele mai deconcertante, dar care converg, în cele din urmă toate, la o concluzie certă: statutul geopolitic al teritoriului dintre Prut, Nistru și Marea Neagră – și extensiile sale – rămâne unul incert, disputat și deschis mai multor variante.

După trei decenii de la marile mutații geopolitice care au antrenat schimbări profunde în Europa Centrală și Răsăriteană, precum și în spațiul ex-sovietic, fostul areal postcomunist de pe continentul european se află în continuare în căutarea unei paradigme a echilibrului, securității și stabilității, iar în tot acest răstimp a fost solicitat de o suită de momente critice prin dezmembrarea Iugoslaviei și războaiele din această zonă, dezmembrarea Cehoslovaciei, conflictele fierbinți și apoi înghețate în foste republici unionale sovietice devenite state independente, iar astăzi, în plină desfășurare, criza ucraineană.

În acest cadru labil, precar și nesigur a evoluat și Republica Moldova, al cărei parcurs independent este marcat de conflictul de pe Nistru și implicațiile sale, dar și de instabilitatea și frământările politice interne.
Începutul acestei veri a cunoscut o nouă și profundă criză politică la Chișinău, aparent aplanată în cele din urmă, dar care, după aprecierea multor observatori politici, amenință să reizbucnească și să dezvolte consecințe imprevizibile asupra independenței și integrității teritoriale a acestui stat. Criza, apărută ca urmare a impasului prelungit al eforturilor de formare a guvernului după alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, a luat o turnură spectaculoasă, ceea ce i-a făcut pe unii comentatori de presă să vorbească chiar despre o tentativă de lovitură de stat.

La 8 iunie, Partidul Socialist al actualului președinte Igor Dodon și forțele proeuropene din blocul ACUM, care grupează partidul Acțiune și Solidaritate, condus de Maia Sandu, și partidul Platforma Dreptate și Adevăr, condus de Andrei Năstase, au semnat un acord de dezoligarhizare a țării, ceea ce însemna de fapt o lovitură decisivă împotriva principalului oligarh din republică, Vladimir Plahotniuc, care, după expresia încetățenită la Chișinău, „capturase” pur și simplu statul și instituțiile sale prin Partidul Democrat. După impasul politic postelectoral prelungit, a fost ales președintele Parlamentului (Zinaida Greceanîi, din partea socialiștilor) și s-a format guvernul condus de Maia Sandu și alcătuit din reprezentanții blocului ACUM și ai Partidului Socialist. Dar în ziua următoare, la 9 iunie, Curtea Constituțională a R. Moldova, aservită intereselor lui Plahotniuc, a emis o serie de decizii prin care a dispus dizolvarea Parlamentului, declararea neconstituționalității actelor emise de Parlament cu o zi în urmă, convocarea de noi alegeri parlamentare pentru 6 septembrie, reinstalarea în funcție a fostului guvern, destituirea președintelui Dodon și instalarea ca interimar a fostului premier Pavel Filip. În același timp, echipa lui Plahotniuc a masat mii de demonstranți aduși din provincie în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău pentru a manifesta în sprijinul Partidului Democrat, împotriva guvernului Maia Sandu și a președintelui.

Situația politică de la Chișinău atinsese un nivel fără precedent de confuzie și perplexitate, chiar dacă în cele trei decenii de existență a statului ex-sovietic din stânga Prutului crizele și instabilitatea politică s-au ținut lanț, iar ambiguitățile de natură constituțională și legislativă, ca și imixtiunile din afara granițelor au afectat în mod cronic evoluția statului și a societății din tânăra republică independentă.

Varianta integrală a articolului este disponibilă doar pe bază de abonament