Acum câteva săptămâni am fost în Franța și am avut ocazia să observ ca trecător reprezentanți ai Vestelor Galbene. Am văzut oameni în mare parte simpli, presați de grija zilei de mâine, dornici să muncească și să-și câștige mai bine existența la ei acasă, așa cum sunt foarte mulți români. I-am văzut la intersecțiile drumurilor, la barierele de la autostrăzi, în piețele publice… Am văzut oameni care nu mai au nimic de pierdut, determinați să lupte pentru o viață mai bună și să facă Revoluție.
Dar ce oameni îmbracă vestele galbene? Ce-și doresc ei? Ce patologii sociale se află în spatele acestor simptome ce au bulversat societatea franceză? Care este impactul asupra economiei? Ce teren politic ocupă Vestele Galbene? Cum au răspuns autoritățile (în special președintele Emmanuel Macron) noilor provocări? La aceste întrebări voi încerca să răspund în cele ce urmează.
Vestele Galbene, susținute de peste 50% din francezi, conform sondajelor, sunt oameni care în general au un patrimoniu și venituri mici. Dar, în mod neobișnuit, nu vizează prin revendicările lor patronii, marile companii, ci în special statul, președintele, guvernul, partidele politice. Practic, în loc să conteste inegalitățile create de piață, Vestele Galbene cer statului să ia măsuri pentru ca acestea să nu se agraveze.
Dar de ce am ajuns în fața unui astfel de fenomen? În primul rând pentru că Vestele Galbene sunt formate în majoritate din lucrători independenți, profesii liberale sau pensionari. Pe de altă parte, există în istoria Franței o tradiție republicană potrivit căreia statul trebuie să joace un rol important în reducerea inegalităților.
Mobilizată inițial împotriva creșterii prețurilor și impozitelor la carburanți, mișcarea Vestelor Galbene și-a orientat după aceea revendicările către un spectru mai larg:
– puterea de cumpărare, majorarea pensiilor, crearea de locuri de muncă, imigrația;
– reducerea taxelor și impozitelor pentru produsele de primă necesitate (alimente, utilități, carburanți);
– introducerea Referendumului Inițiativelor Cetățenești (RIC);
– transparență din partea autorităților la utilizarea fondurilor publice.
Referendumul Inițiativelor Cetățenești, în accepțiunea Vestelor Galbene, ar permite poporului să:
– revoce aleșii;
– modifice Constituția;
– instaureze sau abroge legile.
Chiar dacă protestele continuă în fiecare weekend, intensitatea lor este eterogenă. Există concesiuni din partea statului francez de aproximativ 11 miliarde de euro. Aceste concesiuni vor incita consumul intern și implicit creșterea economică. Ne șochează violențele, ce nu se opresc și creează pierderi economice și suferințe fizice. Violențele au avut un efect limitat asupra PIB în trimestrul IV al anului 2018 (0,1%), dar în 2019 efectul va fi de aproximativ 0,3% din PIB al Franței. Cel mai afectat sector pe termen mediu va fi turismul.
Ce patologii sociale se află în spatele acestor simptome?
În primul rând sentimentul că lipsurile celor mulți se datorează lăcomiei celor bogați.
După aceea, francezii sunt cetățeni foarte vigilenți. Ei participă la alegeri și-i privesc cu neîncredere pe cei pe care i-au ales. Atunci când nimeni nu reușește să capteze această neîncredere și s-o transforme într-un discurs, într-un program politic, nemulțumirea ia forma violenței. Violența verbală și fizică arată pe de altă parte explozia unei societăți ce se bazează de mult pe un sistem de rentă și privilegii. Ea se concretizează și prin dorința de a fabrica un inamic și de a arăta că modelul democratic actual nu mai este viabil.
Îmbrăcarea vestei galbene are un efect imens. Ea aduce anonimatul într-un spectacol de anvergură. Le amintește francezilor că ordinea socială în care trăiesc de zeci de ani trebuie zdruncinată. Există o fragmentare imensă în Franța. În primul rând pe plan social. În ciuda aparenței de prosperitate, în Franța există aproape 9 milioane de persoane sărace și multe alte milioane care trăiesc modest și care sunt ținute la distanță de cei bogați și de elite. Toate instituțiile publice și marile corporații din Franța sunt conduse de oameni născuți în aceleași cartiere, care frecventează aceleași școli și care provin din aceleași medii sociale. Francezii sunt însă din ce în ce mai dezamăgiți de aceste elite. Clasa medie a pierdut mult din puterea de cumpărare și s-a degradat. Cu titlu de exemplu, Bordeaux, unul dintre cele mai prospere orașe ale Franței, a devenit un important bastion al Vestelor Galbene. Conform unor studii recente, aici prețurile caselor și apartamentelor s-au triplat în ultimii 15 ani. Practic, ca în multe alte mari orașe (inclusiv în Paris), la Bordeaux o parte importantă din clasa medie a fost scoasă la periferie. De aici au apărut și revendicările inițiale legate de impozitele pe carburanți, pentru că oamenii sunt mult mai dependenți de mașini decât cei care locuiesc în centrul orașului.
Pe de altă parte, s-a evocat posibilitatea ca și acești oameni să fie reprezentați pe scena politică. Una dintre ideile pe care le-am auzit în ultima perioadă și care mi s-a părut foarte interesantă a fost aceea ca, în Franța, o parte din parlamentari să provină din rândul maselor populare, prin tragere la sorți.
Dar cum au răspuns autoritățile (în special președintele Emmanuel Macron) la aceste provocări?
Criza Vestelor Galbene l-a obligat pe Macron să nu mai considere partenerii sociali nocivi, așa cum îi trata pe vremea când era ministrul economiei. Emmanuel Macron a renunțat la atitudinea „jupiteriană” pe care o afișa la începutul mandatului său și pare să nu mai ia decizii singur. El și-a suflecat mânecile, s-a aruncat în mulțime și a încercat, cu metodă, să răspundă la aceste întrebări dificile, prin intermediul Marii Dezbateri („Le Grand débat”). Marea Dezbatere este o aducere în actualitate a Stărilor Generale dinaintea Revoluției Franceze și este apreciată de presă și analiști.
Este interesant că Macron utilizează toate aceste evenimente pentru a readuce în atenția publică propria politică, nu pentru a veni neapărat cu noutăți în planul său de guvernare. Și apare atunci în mod legitim întrebarea: Emmanuel Macron este pe cale să inventeze un nou model de democrație participativă sau dorește să-și întărească puterea solitară, dându-i o nouă formă?
Spun acest lucru pentru că politica are de multe ori rațiuni pe care rațiunea nu le cunoaște. De exemplu, la sfârșitul lunii decembrie, Emmanuel Macron părea dezarmat de Vestele Galbene. Popularitatea sa era în cădere liberă într-o țară ce risca să alunece în haos. În martie însă, sondajele îl arată drept câștigător, împreună cu partidul său, la viitoarele alegeri europene. Vestele Galbene, ce inițial opreau acțiunile președintelui, par acum să devină cel mai bun agent pentru campania sa electorală. Cum a fost posibil acest lucru? Practic, prin saturarea spațiului politic din Franța timp de câteva luni, Vestele Galbene au redus la tăcere toate partidele, care, prin ambiguitatea și lipsa lor de orientare, nu au reușit să profite de scăderea popularității lui Macron. În această perioadă nu a existat decât o singură opoziție în Franța: Vestele Galbene. Fără să-și dea seama, Vestele Galbene au contribuit de fapt la redesenarea scenei politice așa cum și-a dorit-o Macron. Dar Vestele Galbene nu au reușit deocamdată să-și definească o linie ideologică precisă. Violențele și ambiguitatea Vestelor Galbene i-au permis lui Macron să se poziționeze ca un apărător al ordinii și să culeagă fructele mediatice ale unui astfel de demers. Marea Dezbatere i-a dat posibilitatea președintelui francez să-și remobilizeze electoratul. Iar această mobilizare a dat naștere unor teme de stânga fără ca stânga politică să profite. Putere de cumpărare, justiția fiscală, serviciile publice sunt subiecte ce au apărut pe masă. Ecologia își face și ea simțită prezența. Vântul bate de la stânga, dar stânga politică este în aer, nu-și găsește pentru moment o încarnare, în timp ce electoratul său se diluează. Plecând de aici, în afară de Macron și partidul său, cei care trag foloasele electorale sunt populiștii, care au dibăcia să construiască adevărate „valuri ale furiei” în jurul unui „popor unic”. În acest fel, netransformarea deocamdată a Vestelor Galbene într-un partid de stânga a permis reconstituirea dialogului electoral Macron – Le Pen. În consecință, o mare parte din electoratul francez de stânga și antilepenist se apropie, împotriva voinței sale, de partidul lui Macron, fenomen pe care l-am mai văzut și la alegerile prezidențiale din 2017.
În timpul Marii Dezbateri, au fost identificate patru cuvinte cheie de către analiști: ruptură (ruptură socială, democratică, economică, teritorială), sănătate (cu toate că Franța are unele dintre cele mai bune servicii de sănătate din lume, dorința statului de a tăia anumite subvenții creează mari nemulțumiri), privilegii (aleșii și bogații sunt considerați o pătură de privilegiați) și puterea de cumpărare (ce nu a încetat să scadă pentru o mare parte a populației). S-a mai cerut: să dispară statutul de funcționar public, să se descentralizeze serviciile de sănătate, fuzionarea taxelor și impozitelor într-un singur impozit, să se închidă ENA (celebra școală de formare a elitelor din sistemul public).
Ați văzut violențele din ultimele zile. Partea dură va începe de acum încolo pentru Macron. Președintele francez trebuie să demonstreze că poate controla violențele și că Marea Dezbatere este procesul ce permite remedierea crizei sociale și politice actuale. La multiplele întâlniri și manifestații publice au participat aproximativ 500.000 de persoane, pe rețelele sociale au fost numărate aproximativ 2 milioane de contribuții, fără a uita de caietele de doleanțe completate la nivelul primăriilor. Din această mare de propuneri, guvernul va face o triere. După fiscalitate și cheltuielile publice, dezvoltarea durabilă a reprezentat o temă foarte importantă în cadrul dezbaterilor. Se solicită și o reorganizare a modului de funcționare a instituțiilor statului. Președintele a solicitat fiecărui minister să-i propună un plan de transformare. Deputații trebuie să se alăture acestui dispozitiv. Propunerile alese va trebui să răspundă la problemele cele mai profunde ale Franței, o țară mai divizată ca niciodată.
Ce spunea Emmanuel Macron de curând? „Nu vom mai putea decide ca înainte (nici eu și nici guvernul) fără a căuta consensul. Dar consens nu înseamnă compromis și unanimitate. Suntem pe cale să inventăm o nouă formă de democrație”. Și din punctul meu de vedere, cine spune „o noua democrație” spune „noi instrumente democratice”, precum Referendumul de Inițiativă Cetățenească. Guvernul știe că este așteptat cu un răspuns pe această temă și încearcă să găsească o soluție. Reforma constituțională este absolut necesară pentru a avansa.
În ceea ce privește Marea Dezbatere, la sfârșitul primei etape francezii rămân pesimiști: mai mult de două treimi dintre ei consideră că această inițiativa nu va rezolva criza politică actuală și că punctele lor de vedere nu vor fi luate în calcul.
Emmanuel Macron mă face să mă gândesc la ce spunea Machiavelli spre finalul cărții sale de căpătâi, „Principele”: „Dumnezeu nu voiește să facă totul, pentru ca să nu ne ia libertatea acțiunii și partea de glorie ce ne revine”.
– Intervenție Florin Luca la conferința „Vestele galbene – revolta celor abandonați” organizată de Fundația Europeană Titulescu în data de 27 martie 2019.
