Configurația guvernanței într-o companie este determinată de un interes și de instituții. Interesul se referă la protecția proprietății și fructificarea ei, iar instituțiile fixează condițiile în care se face alocarea resurselor în economie și se asigură protecția proprietății private. Prin urmare, fixarea unei paradigme privind modelele de guvernanță corporativă pornește de la aceste două condiții fundamentale. De exemplu, în țările continentale europene, legislația joacă un rol semnificativ în ceea ce privește modelele de guvernanță adoptate în companii, comparativ cu țările care se bazează pe precedentul judiciar, unde acțiunea voluntară într-o construcție privată joacă un rol prevalent. De asemenea, modelele de finanțare a economiilor influențează sistemul de guvernanță corporativă. În Marea Britanie și SUA piețele de capital facilitează intermedierea financiară pentru întreprinderi, într-o proporție relativ egală cu băncile, pe când în Europa continentală intermediarii financiari cei mai importanți sunt băncile.

Persistenta instituțiilor eficiente sau ineficiente joacă un rol în construcția mecanismelor de guvernanță corporativă sau în conservarea unui anumit model. De pildă, deși se consideră că există un „model european de guvernanță corporativă”, în realitate nu întâlnim o asemenea situație. Instituțiile publice care modelează un sistem de guvernanță corporativă pot fi aceleași, dar instituțiile informale și structurarea piețelor sunt diferite. De exemplu, companiile din Italia și cele din Germania funcționează după aproximativ aceleași reguli, din moment ce la nivelul Uniunii Europene există un regulament unic, dar, de facto, guvernanța companiilor din aceste țări nu se aseamănă. În Franța, sistemul de guvernanță la marile corporații este aproape similar cu structura de guvernanță din ministere (de ex. funcția de secretar general, preluată din structura birocratică de minister), având o birocrație extinsă.
În România, sistemul de guvernanță corporativă reglementat legal este un mix între modelul codeterminării (german) și modelul tradițional (francez, italian). Primul presupune existența a două niveluri – acționar și directorat (management executiv) – și a unui consiliu de supraveghere care apără interesele acționarilor (în principal de manifestarea tendinței executivului de a-și maximiza câștigurile în detrimentul acționarilor), pe când modelul tradițional este structurat pe trei niveluri: acționar, administrator și manager executiv. Rolul de a veghea la respectarea intereselor acționarilor revine consiliului de administrație, însă nu este așa de bine conturat ca în cazul consiliului de supraveghere.

Guvernanța corporativă este unul dintre elementele cheie necesare pentru crearea unui echilibru între organele societare ale unei companii, în vederea protejării acționarilor și obținerii constante de creștere economică, eficiență, randament și încredere în economia de piață concurențială. Altfel spus, guvernanța corporativă reprezintă un ansamblu de reguli care guvernează și separă activitatea de administrare/management de activitatea de control, în vederea utilizării eficiente a resurselor și a îndeplinirii responsabilităților celor ce le gestionează într-o manieră profesionistă, independentă și echitabilă față de toate părțile interesate (stakeholders) și, implicit, față de acționari (shareholders). Structurarea responsabilităților, asigurarea unor decizii eficiente și a unei bune guvernanțe corporative reprezintă o provocare și necesită o atenție profundă în ceea ce privește cele trei principii esențiale pentru un mediu de investiții atractiv: transparență, evaluare și coerența politicilor.

Varianta integrală a articolului este disponibilă doar pe bază de abonament