Importul care crește Produsul Intern Brut

Date:

Am o cunoștință, persoană importantă, care îmi zice periodic: „Vorbești mereu de reforme structurale într-un moment în care tranziția s-a încheiat, am ieșit din criză și nu mai e aproape nimic în proprietatea statului român”. Nu înseamnă însă – îi replic eu – că nu avem un cadru fiscal ce nu funcționează, tot pe bază de scenarii de avarie, ca în urmă cu trei cincinale. Așadar iată ce trebuie să se schimbe pentru a atrage deopotrivă capital și forță de muncă, cu scopul declarat de a îmbunătăți productivitatea.
Ca să explic mai clar, exporturile României au o valoarea adăugată redusă, iar importurile – una mare. Având în vedere această situație structural precară, e necesar să ajungem să producem niște mărfuri măcar cu o valoare adăugată medie, și pentru asta e nevoie să atragem muncitori străini care să ne învețe să le fabricăm. După care, peste 5 ani, când românii se vor pricepe să facă ceea ce iau acum din import, străinii pot să se întoarcă la ei în țară dacă doresc.
E adevărat că, în prezent, sunt mulți români care lucrează în afară și un negociator FMI ne sfătuia la un moment dat să-i aducem înapoi. Totuși, ei muncesc în agricultură și generează o valoare adăugată scăzută. Noi am avea nevoie – în schimbul țăranilor români – de niște muncitori spanioli care să lucreze în domeniile deficitare. Pe optica asta au mers polonezii, ai căror politicieni au avut și alte preocupări decât câștigarea alegerilor, și acum pot produce bunurile pe care le cumpărau înainte din afară.
Și, paradoxal, cu import de forță de muncă, șomajul scade, iar bugetul și sistemul de pensii câștigă, deoarece România e subcapacitată.
Dar, pentru ca cele spuse să fie puse și în practică, trebuie să se renunțe la secvența cu tăiatul costurilor în care s-au specializat atât de bine Finanțele. Pentru asta-i necesar ca proprietatea să nu mai fie aproape deloc taxată. Fiindcă în felul acesta îi încurajezi pe străini să vină aici – atât pe investitori, cât și pe lucrători – și să achiziționeze inclusiv active imobiliare. Iar un mediu stimulativ, generează „trafic”. Locul străinilor care se plictisesc și pleacă e luat imediat de alții.


Ultima idee pe care vreau s-o enunț e legată de faptul că România s-a străduit să atragă fonduri europene. Însă politicienii vor neapărat ca ele să ajungă la oamenii lor, care au o pricepere limitată. În loc să accepte să importe muncitori străini, care să-i învețe pe români să inoveze. Iar asta nici măcar nu-i o idee nouă. A pus-o Carol I în practică, în urmă cu un secol. Cu precizarea că pe vremea regelui civilizator a existat un plan pe 3-4 decenii, așa cum ar trebui să avem și acum. E suficient să aducem oameni care știu să facă lucruri și să nu se mai cramponeze politicienii de faptul că pierd voturi.
Din păcate, ei privesc spre Europa, și dacă ea este protecționistă, se gândesc că acesta e modelul bun și pentru România. Chiar dacă, în Statele Unite – spre care se uită cu jind UE – echilibrul structural s-a atins cu import de populație calificată, ceea ce a îmbunătățit inclusiv structura pe grupe de vârste. O forță de muncă ce nu ezită să migreze când există facilități.

Ionuț Bălan
Ionuț Bălan
Ionuț Bălan este jurnalist independent, fost redactor șef al revistei Finanțiștii, publicist la Jurnalul Național, Săptămâna financiară, Piața financiară, Curentul, Bursa, Evenimentul zilei. Mai multe materiale de același autor, pe http://bloguluibalan.ro

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Relația românilor cu băncile în ultimii opt ani 

Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor din domeniul Bancar...

Mihai Daraban: C.E. trebuie să se implice în uniformizarea modului de funcționare a camerelor de comerț europene

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR),...

Misiune economică România-Spania la Barcelona și în Insulele Baleare

Platforma Repatriot, care conectează românii din afara granițelor cu...

Concurs european de educație financiară organizat de Asociația Română a Băncilor

  Asociația Română a Băncilor, în parteneriat cu Banca Naţională...