Lecții pentru țările emergente, lecții pentru România

Date:

Curba randamentelor titlurilor de stat americane s-a inversat, dobânzile la 3 luni fiind mai mari decât cele la 10 ani. Este pentru prima dată când acest lucru se întâmplă din 2007, iar Wall Street Journal remarcă că, din 1975, de fiecare dată când acest lucru s-a întâmplat a urmat o recesiune.
Pe măsură ce ceasul ticăie indicând momentul apropierii de o nouă recesiune (sau criză?), întrebarea de pe buzele tuturor este: de unde va porni? Va fi zona euro și marele său bolnav Italia? Va fi SUA și bula imobiliară nou creată? Vor fi din nou țările emergente?
În ce privește ultima categorie, decizia Fed de săptămâna aceasta de a nu modifica dobânda de referință pentru dolar și semnalul că, probabil, nu vor urma creșteri de dobândă nici în cursul anului sunt o veste bună. În condițiile în care datoriile externe ale țărilor emergente sunt denominate mai ales în dolari, ciclul de creștere a dobânzilor declanșat de Fed era de natură să îngrijoreze. Ponderea cheltuielilor cu dobânzile ar fi urmat să crească în bugetele naționale punând sub presiune politica fiscală.
Dar mai există și alte motive de optimism. Situația economică a țărilor emergente este cu siguranță cu totul alta decât cea de la sfârșitul anilor ’90, când, nota bene, apărarea cursului (indexat la dolar), pe fondul ieșirilor de capital, le-a secătuit rezervele de valută. În plus, politicile fiscale au fost în ultimii ani suficient de prudente ca să micșoreze dependența lor de finanțarea prin îndatorare. Iar ceea ce face acum diferența este o mult mai mare finanțare în moneda naționala, indiferent că vorbim de cea venită de la investitori locali sau de la cei străini.


O astfel de schimbare devine esențială în momente de criză, atunci când capitalurile străine se întorc în țările de origine, privând țările emergente de finanțarea de care au nevoie, cu atât mai mult într-un astfel de moment dificil. Într-un astfel de context, cursurile de schimb se prăbușesc făcând plata datoriei și mai dificilă. O finanțare în moneda locală elimină acest risc. Însă nu total.
Într-un context advers, monedele locale vor fi totuși supuse la o presiune în direcția deprecierii. Reacția standard a băncilor centrale într-un astfel de context este creșterea dobânzilor pentru a face moneda locală mai atractivă. În plus, și presiunile inflaționiste care decurg din deprecierea monedei naționale vor impune dobânzi mai ridicate.
Însă lecția învățată de țările emergente după criza anilor ’90 este că existența unui curs de schimb flexibil este esențială pentru preluarea șocurilor externe și apărarea rezervelor valutare. Chiar dacă pe termen scurt șocul devalorizării este semnificativ, pe termen mediu și lung, prin creșterea competitivității exporturilor și descurajarea importurilor, cursul de schimb echilibrează deficitele externe și creează premisele unei relansări economice bazate pe un curs stimulativ.
Asta însă înseamnă că investitorii străini care cumpără datorie în moneda locală vor fi supuși în momentele de criză la volatilitatea cumulată a dobânzilor și a cursului în condițiile în care ambele se mișcă în același sens în defavoarea investitorilor. Acesta este motivul pentru care și prima de risc pe care aceștia o vor cere va fi pe măsură, cu atât mai mari cu cât politicile economice ale țărilor respective vor fi impredictibile, iar politicile fiscale, nesustenabile. Pentru că riscul valutar s-a transferat de la emitentul suveran la investitori.
Cum poate fi micșorat costul de finanțare al țărilor emergente având în vedere cele de mai sus? Soluția e clară. Stimularea nu doar a finanțării în moneda locală, dar și stimularea dezvoltării unor investitori instituționali de anvergură, pentru că aceștia nu vor simți nevoia să pună un preț și pe riscul valutar, pentru că nu îl au.
În acest sens, Foreign Affairs remarca importanța pe care fondurile de pensii bazate pe acumulare și investire o au în țări precum Chile, Mexic sau Coreea de Sud în stabilizarea pieței titlurilor de stat și prevenirea șocurilor. Asta nu ar trebui să surprindă. Pentru că fondurile de pensii sunt investitori pe termen lung mai puțin preocupați de fluctuațiile pe termen scurt ale piețelor, privind momentele de scăderi de prețuri mai degrabă ca oportunități de cumpărare.
Însă în pofida acestor evoluții favorabile, țările emergente vor rămâne în mod inevitabil dependente de finanțarea externă ani buni de acum încolo. În aceste condiții, decidenții țărilor emergente nu ar trebui să  interpreteze perioadele ample de lichiditate din economia mondială, când toți investitorii aleargă după plasamente, ca semnale privind calitatea politicilor economice din acea țară. Cel mai bun exemplu în acest sens îl oferă România deficitelor maxime și anormale de dinainte de criză, când nu avea probleme să le finanțeze, și oprirea bruscă din criza care ne-a arătat că de fapt „împăratul era gol”.
Exuberanța investitorilor nu ține loc politicilor de calitate decât pe termen scurt. Țările emergente nu ar trebui să se îmbete cu apă rece.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Sectorul turistic se așteaptă la un 2024 puternic 

Turismul internațional este așteptat să recupereze în 2024 pe...

HIDROELECTRICA: Barajului Izvorul Muntelui – în perfectă siguranță după seism

În data de 28 martie 2024, în regiunea Moldova,...

Prevenirea fraudei: investiție-cheie pentru succesul businessului

de Denisa Simion (foto), Manager, Consultanță Financiară, Servicii Corporate...

OMNIASIG a plătit daune în baza polițelor de sănătate aproximativ  47 milioane de lei în 2023

OMNIASIG Vienna Insurance Group a plătit pentru cele aproximativ...