Revoluția 4.0 a determinat Suedia să-și creeze un Minister al Viitorului acum 3 ani, iar Emiratele Arabe Unite un Minister al Inteligenței Artificiale acum câteva luni. Toată Uniunea Europeană își structurează și dezvoltă Piața Unică Digitală și investește masiv în cercetare-dezvoltare-inovare prin programul Horizon 2020 și nu numai.
4.0 înseamnă industrie cu inteligență artificială, internetul tuturor lucrurilor, robotizare. Pentru România înseamnă multă cercetare și inovație în toate domeniile, educarea pentru excelență a tinerilor, înseamnă păstrarea și dezvoltarea talentelor și asigurarea viitorului acestora în țară.
Numai că la noi aceste teme prefiguratoare ale zilei de mâine nu sunt abordate sistematic, de fapt nu sunt abordate deloc, ci sunt blocate ca tematici esențiale de aventura fiscală nesfârșită a Statului.
În România, „revoluția” fiscală nu are nicio legătură cu economia viitorului. Nici cu industrializarea, nici cu serviciile high-tech, nici cu tinerii… Suntem în fața unui cocktail exploziv de incompetență care se acoperă cu ineficiența populismului, cu atacuri aiuritoare la adresa investitorilor, a cercetărilor și a IT-iștilor, a tinerilor.
Eroarea fiscală a zilei este acoperită cu explicația aberantă a zilei. Zi de zi de zi, vorba reclamei, de o bună perioadă, aberațiile fiscale sunt întrerupte doar de perioadele în care mai cad guvernele…
Să analizăm câteva exemple din această serie aiuritoare de măsuri care face viața antreprenorilor, liberilor profesioniști și a angajaților din sectorul privat un coșmar. (Nici salariații din sectorul public nu o duc mai bine. Cu toții vom plăti începând din acest an cu vârf și îndesat factura „campaniei electorale permanente” și a populismului prin credite mai mari la bănci și în prețurile care cresc în linie.)
Să începem cu marea aberație a săptămânii. Prostia zilei de ieri: Cum adică diferența contribuțiilor pentru salariul part-time realizat până la salariul minim pe economie va fi plătită de către bugetul de stat pentru bugetari și de către patroni pentru privat?! În realitate, toată această bazaconie este plătită de către salariații din sectorul privat! Fără munca lor, în urma căreia se plătesc taxele la stat și își primesc salariile, nu ar exista nici patroni, nici buget public, nici bugetari. Bugetul de stat nu plătește aceste diferențe, doar redistribuie taxele si impozitele încasate. Niciun politician, niciun buget public nu vine cu bani de acasă. Veniturile pe care reușește statul nostru să le producă sunt nesemnificative față de cheltuielile publice salariale pe care le angajează. Statul nostru doar redistribuie! Nu produce! Redistribuie în continuare pentru personalul bugetar în surplus – nefiind digitalizate și interconectate bazele publice de date – și către cei plătiți din banul public, dar care uită să treacă pe la serviciu… Și către „speciali”. Apropo: de ce guvernanții nu au făcut nimic să curețe sistemul public de pensii și salarii speciale?! Parcă așa promiseseră…
Du-te-vino cu impozitul pe bacșiș a fost doar încălzirea pentru planurile ministrului Teodorovici… Urmează, cum sugera, impozitarea IT-iștilor, cercetătorilor și inventatorilor sau declarația 600 revigorată, la care nu s-a renunțat. Măsuri fiscale „novatoare” aplicate doar pentru un an… apoi vom mai vedea noi. „Aiurvedetismul” acesta fiscal este oglinda schimbărilor succesive de strategie fără analiză. Nu mai bine măsori de trei ori și decizi o dată?!… La noi se decide de trei ori și apoi se privește cu amuzament la haosul creat – fără egal (în Europa) și fără precedent (în România)…
Nu ar putea Guvernul să se oprească din a avea idei (ex/im)plozive? Propunem o perioadă de respiro.
E ca atunci când îți angajezi o rudă „capabilă” în întreprinderea de stat: după ce sparge borcanele în jur, îi spui că ar fi preferabil să nu mai atingă nimic.
Ați putea să nu mai faceți nimic, vă rugăm, în fiscalitate?!… Cred că indicii economici ar exploda de bucurie.
Sau, dacă vreți să faceți un lucru bun, analizați cu seriozitate impactul oricărei măsuri înainte de a decide, apoi anunțați mediul de afaceri cu cel puțin un an înainte de modificarea fiscală care va intra în vigoare. Cam așa este gândită politica fiscală a statului… cel puțin cadrul legal impune perioade de acomodare a mediului privat la schimbările fiscale, pe care tot voi le-ați diminuat prin OUG…dar nici măcar cele trei luni nu le mai respectați…
Apoi, intervine și chestiunea legată de viziune și de strategie, de viitorul care se întrevede cu din ce în ce mai multă incertitudini: de ce se trece de la 5,1%, cât plăteam anul trecut, la 3,75% din venitul nostru brut anul acesta pentru pilonul II de pensii într-un an cu creștere economică, fără crize financiare? Doar pentru a onora astăzi promisiunile voastre fără nicio acoperire față de mulții pensionari români și pensiile speciale nemeritate ale unor categorii de persoane privilegiate pe considerente neeconomice?!
Se taie în fapt viitoarele pensii ale tinerilor de astăzi. Proporția de pensie „de stat” crescând, pensiile viitoare scad. Populația noastră îmbătrânește și intrăm în așa-numită iarnă demografică. Mai grav, suntem națiunea europeană care și-a pierdut și își pierde cel mai mult din
populație în următoarele decenii. Cine va plăti tinerilor de astăzi pensiile de mâine?! Cum este preocupat statul de cetățeni când pentru capitalul uman românesc s-au absorbit 0,00 Euro în al cincilea an de execuție a fondurilor europene de 1,3 mld euro alocați țării noastre?
Cum să realizezi revoluția tehnologică 4.0 cu un asemenea hal fără de hal de revoluție a politicilor fiscale?
Tot ce întreprinde statul român pare finalist; se întreprind acțiuni care sting pentru un timp incendiile apărute, fără să se vadă tsunami-ul din zare al perspectivei unei țări fără tineri, fără specialiști, fără investiții, fără viitor.
Nici măcar nu poți concluziona: „Ceva trebuie schimbat!”
Mai degrabă te întrebi: „Este ceva din România de astăzi care nu ar trebui schimbat ca să mai existe o Românie de mâine?” România la 100 de ani are nevoie de viitor și de români!
