Posibilitatea fondurilor de pensii private obligatorii (Pilonul 2) de a investi și în proiecte de infrastructură i-a făcut pe nu puțini să mă întrebe dacă putem spera ca, în lipsa statului, fondurile de pensii private ar putea construi autostrăzi.

În primul rând, trebuie explicat noul context. Conform ultimelor schimbări legislative, fondurile de pensii private Pilon 2 vor putea investi în trei clase noi de active: fonduri de tip private equity (până la 10%), în acțiuni ale unor emitenți cu expunere la piața imobiliară (până la 3%) și în infrastructură (până la 15%). O socoteală rapidă pe care unii au făcut-o este: 15% din 13 de miliarde de euro, suma acumulată în Pilonul 2, reprezintă aproape 2 miliarde de euro. Pentru o autostradă care s-ar construi cu 5 milioane de euro pe kilometru, ar rezulta că s-ar putea construi 400 km cu cei 2 miliarde de euro. Așa să stea lucrurile?

Scenariul de mai sus are la origine câteva ipoteze extrem de optimiste. Prima este aceea că toate fondurile de pensii vor fi interesate să investească, iar a doua, aceea că vor investi până la limita maxim permisă. Lucrurile sunt de fapt mult mai nuanțate.

În primul rând, fiecare administrator de fond de pensii are propria strategie de investiții pe baza analizelor de oportunitate pe care și le face. Așa cum o arată rapoartele ASF, chiar și acum, strategiile de investiții nu sunt similare. Există fonduri de pensii cu investiții exclusiv în România, în timp ce altele au investiții și în străinătate. Există fonduri de pensii cu expunere apropiată de 30% pe acțiuni, în timp ce altele au o expunere ușor peste 20%. Un fond de pensii are expunere la aur, altele nu.
Din acest motiv, este greu de spus în ce măsură investițiile în infrastructură vor fi considerate a fi interesante de către toți administratorii. În al doilea rând, o expunere de 15% la o astfel de clasă de active ar fi un demers foarte îndrăzneț. Confruntați fiind cu o nouă clasă de active, investitorii sunt mai degrabă prudenți. Nu riscă sume mari de bani înainte de a înțelege foarte bine cum funcționează investiția făcută și cum vor recupera banii investiți, precum și randamentul aferent. Până la urmă, administratorii de fonduri investesc banii clienților și trebuie să își asume niște riscuri extrem de bine calculate.

Iar din perspectiva riscurilor, istoria nu arată prea bine. România nu prea are cu ce parteneriate public-private să se laude, motiv pentru care orice proiect de acest tip are șanse să fie privit cu scepticism. Iar fondurile de pensii private e puțin probabil să aibă acel apetit de risc care să le facă să experimenteze.

Din acest motiv, probabil că dintre cele trei clase de active, investițiile de tip private equity și cele în fonduri imobiliare vor fi considerate mai atractive, având în vedere oferta bogată și funcționarea testată. Investițiile în companii nelistate prin intermediul fondurilor private equity vor da posibilitatea plasării de bani în sectoare ale economiei care nu pot fi găsite la bursă. Cel mai evident exemplu în acest sens este sectorul de IT, un sector extrem de dinamic format din firme mai degrabă mici și care se finanțează mai ales prin intermediul fondurilor de tip private equity. Ofertele din partea managerilor unor astfel de fonduri pentru administratorii Pilonului 2 sunt numeroase, așa că premisele finalizării unor tranzacții în care să fie implicate și fondurile de pensii sunt favorabile.
Și investițiile în fonduri imobiliare sunt tentante. În general, fondurile de pensii sunt clienți constanți ai unor astfel de fonduri, având în vedere că astfel de investiții pot fi asociate unor instrumente cu venit oarecum fix pe termen lung prin chiriile percepute. Este acel cash-flow constant pe termen lung, care se suprapune perfect peste orizontul de investire pe termen lung al fondurilor de pensii.

Înseamnă aceasta că finanțarea infrastructurii va fi neglijată? Nu neapărat, dar diavolul e în detalii. Emiterea de obligațiuni garantate dedicate finanțării unor proiecte ar putea fi o variantă mai atrăgătoare decât investițiile directe. Administratorii fondurilor de pensii nu au experiență în infrastructură, iar angajarea unor experți nu se justifică pentru niște proiecte punctuale. Crearea unui fond specializat conduși de experți credibili ar putea fi un alt „vehicul” de investire, dar pentru a avea credibilitate mai are nevoie și de un cadru legal stabil care să asigure predictibilitatea randamentelor investiționale pe termen lung.
Ceea ce mă duce la o altă temă: necesitatea unei schimbări importante de mentalitate la nivelul opiniei publice fără de care investițiile în clasele de active de mai sus au șanse mici să se concretizeze. De 10 ani, discuția predilectă legată de fondurile de pensii private a fost legată de performanța lor pe termen scurt. Au performat mai bine decât depozitele bancare? Au performat mai bine decât inflația din anul respectiv? Au avut o pierdere în luna X sau Y?

După aproape 11 ani fondurile de pensii private au demonstrat că au performat excelent și pe termen scurt și mediu și lung. E momentul să le încurajăm să investească cu predilecție pe termen lung, făcând abstracție de volatilitatea pe termen scurt. Modificarea legislației în sensul măsurării performanței pe 5 ani în loc de 2 ani a fost o decizie oportună exact în această direcție.

O astfel de schimbare de mentalitate este extrem de importantă pentru ca administratorii să facă investiții și în clasele de active de mai sus, care dau randamente doar pe termen mediu și lung. Diversificarea investițiilor este în primul rând în interesul participanților. Banii lor sunt investiți astfel în sectoarele economice cele mai dinamice, iar managementul riscului se poate face mai eficient. Fără o schimbare a orizontului de așteptări, activele de mai sus riscă să fie mai degrabă ignorate.

DISTRIBUIȚI