Epoca în care trăim are o singură constantă, iar aceasta se numește schimbarea. În proporție covârșitoare, voci sonore, indiferent că alegem să ne raportăm la mediul de afaceri sau figuri politice reprezentative, reclamă cu fervoare necesitatea adoptării unor măsuri care să dea tonul unei regândiri a politicii în ansamblu.
Avem acces la o știință globală, suntem parte dintr-o economie mondială, încercăm să răspundem provocărilor ecologice care transcend granițele unui singur continent, dar baza filosofiei economice a rămas în zona politicii naționale. Criza sanitară pe care o traversăm reprezintă dovada importantă că ne confruntăm cu probleme pe care nu le putem rezolva de unii singuri, iar valul naționalist nu aduce niciun aport pozitiv. Nevoia acută a prezentului constă în cooperare și nu în confruntare. Prin coerența măsurilor de ordin economic și social, susținută de coeziune politică, poate fi construită o strategie funcțională de dezvoltare pe termen lung. În încercarea de a răspunde la imediata întrebare, de ce acum mai mult ca niciodată sau de ce acum și nu mai încolo, merită subliniat faptul că o strategie se compune plecând de la diagnoză, urmată apoi de formularea de politici orientate și susținută în mod sistematic de măsuri coerente. Provocarea din ultimele și următoarele luni scoate la suprafața exact ce funcționează și ce e deficitar, mai ales în sistemele de guvernământ. Practic, suntem martorii unei diagnoze la care asistă suficient de mulți martori și care nu poate fi mușamalizată prin acte de dezinformare și promisiuni efemere.
Atunci când lucrurile funcționează cu adevărat, toată lumea le adoptă. Până atunci însă, în această nouă afirmare a liderilor de pe mapamond criza va trebui să genereze răspuns pentru politici performante de muncă și protecție socială. Așadar, înainte de a ne pronunța asupra „ordinii mondiale” avem de rezolvat ordinea socială. Statul român trebuie să-și recapete credibilitatea în fața cetățenilor și a creditorilor, iar asta pentru a împiedica scenariul în care vom ajunge, ca națiune, să avem viitorul la amanet.
O scurtă trecere în revistă a celor mai importante măsuri economice adoptate de alte state europene indică faptul că cele mai multe au avansat rapid măsuri care să faciliteze acordarea de împrumuturi și garanții companiilor. Austria a mobilizat nu mai puțin de 4 miliarde de euro strict în scopul atenuării impactului generat de pandemie, guvernul austriac anunțând că va aloca 38 de miliarde de euro pentru a sprijini companiile și a asigura locurile de muncă. În aria statelor nordice, Norvegia încurajează împărțirea creditelor și alocă 10 miliarde de euro pentru o schemă destinată împrumuturilor care urmează a fi solicitate de companii. 665 milioane de euro asigură olandezii pentru împrumuturi din partea IMM-urilor și 135 de milioane destinate aceluiași scop sunt acordate de autoritățile din Danemarca.
Diferența reală dintre aceste state și România constă în cel puțin două aspecte. Primul este legat de baza filosofică a economiei. Sunt state cu o doctrină economică asumată, care performează economic în cadrul unui sistem funcțional (în legătură cu alte elemente/sisteme – educație, relații cu partenerii sociali ș.a.), nu ca element aflat oarecum autonom în peisajul național. Apoi, în exemplele enumerate, zonele economice sprijinite sunt cele care au dovedit performanță, cele care susțin efectiv economia, bugetele naționale și locale, locuri de muncă. În România acest tip de simbioză nu există, motiv pentru care este puțin probabil că infuzia de capital va avea consecințe economice sanătoase pe termen mediu și lung. O bună parte din țările europene încurajează conformarea la un program de muncă redus. Lituania și-a propus chiar implementarea unui plan pentru menținerea locurilor de muncă, suma totală a acestuia ridicându-se la 500 de milioane de euro. În privința României, legile adoptate pe perioada stării de urgență au un nivel de adresabilitate redus, deși orientate spre ajutarea tuturor cetățenilor – acestea nu pot fi susținute, iar în ansamblu măsurile economice adoptate nu ar fi chiar cele mai serioase.
Calitatea unui întreg este dată, în genere, de suma părților sale și relațiile dintre acestea. Relația de interdependență între autorități, mediu de afaceri și societatea civilă nu dispare în situații de criză, ci se accentuează. În absența unei consultări reale, promovării transparenței decizionale, procesul legislativ devine greu de înțeles și acceptat, iar în cele din urmă impracticabil. Avem nevoie de principii ordonatoare, de reguli, de standarde, valori, individual și ca societate. Deciziile atent analizate din care rezultă norme și reguli stabile, fiabile ne ajută să pierdem din complexitate, dar să câștigăm în predictibilitate și simplitate.
